Bianca Goean

uite, cu uimire, bucurie si linistire, te-am descoperit in aceasta duminica... am ales poema aceasta, asa, nu stiu de ce, dupa ce m-am tot plimbat prin scrierile tale. ce sa-ti fac, ce sa-ti fac, daca le-ai asternut aici?
ma plimb, asadar, printre zilele tale atat de puternice, iti admir curajul de a marturisi atat de feminin, si atat de categoric (a zis cineva ceva de sexul slab? mai degraba frumos, frumos...); mi te inchipui alungand moartea cu un zambet intr-un cuvant; rasucind inele de dragoste ascutita, cu taisul la vedere, strigatoare la cer; plang plang plang si ma rog caytre Hristos care invie si-L rog sa mai cheme o data copiii la El; te vad dresand cuvinte de despartire numai pentru a aduce unire cifrei unu; albastrindu-ti sentimentele prietenei;
te=am privit zambind unui zbor printre flori de camp.. si iarasi aveai lacrimi in ochi...
dar mai bine ma opresc aici, sa nu cumva sa devin...
vroiam doar sa iti spun cat de bine imi este asta seara pentru ca te-am cunoscut.
Cu admiratie,

Virgil, as putea sa iti raspund simplu, sau as putea sa iti raspund, dar motivul revoltei mele sa iti ramana in continuare necunoscut.
Prima strofa, si, in special, \"ai mai vibra o dată apoi laconic “nu mai sînt”
Bineinteles, ca a iesit la sorti a doua varianta...

Marturisesc ca, desi ma revolta, imi place. Mai ales: \"aș putea să mă opresc aici să pun labirintului punct
paragraf încheiat la inefabil
la vecerniile în limba îngerilor de hrisolit\"
ma bucur insa ca nu esti atotstiutor, si ca ingerii inceputurilor inca iti dau tarcoale.
Ametita un pic,

George, stiu despre ce vorbesti, cu ultimii metri, been there... la momentul respectiv, a fost perioada cea mai plina din viata mea.
ai dreptate cu timpul, ti-l faci singur. la urma urmelor, este decizia mea sa dramuiesc tot ceea ce este important si sa acord in consecinta timp. Stiam exemplul dat de tine, dar adauga la acesta si: \"Dumnezeu ajuta sa zboare pasarile care dau din aripi\" si \"Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si-n traista\". Sa nu confundam linistirea sufletului cu lenea. Of... catre acest echilibru tind si eu, si tare ma intreb uneori unde ar trebui sa tin balanta... caci timpul, si asa scurt, se poate scurta oricand, asa cum spuneai...
ciudat, si eu inteleg mult mai bine ceea ce are o aplicatie practica pe care sa o pot eu vedea, \"pipai\". De exemplu, mi-a placut mult mai mult mecanica decat electricitatea.
Numele dat la botez individualizeaza oamenii... nu am sa fiu niciodata alta.

in vremurile din urma, cand timpul se scurteaza...
ai sa gasesti impresii de acest gen cam in toate scrierile duhovnicilor contemporani. desigur, impreuna cu ideea ca timpul are o legatura cu spatiul. compara o zi intr-un oras, la birou, cu o zi la tara. compara o zi de a ta, acum, cu zilele mamei tale, de acum 20 de ani sa zicem. Mama avea serviciu ca si mine, si totusi avea timp sa creasca doi copii, sa tina o casa, si ceva timp si pt ea ca om. Eu? muncesc, am bona la copil si care imi tine si casa, iar timp de mine nu am decat pt ca imi fur din si asa putinele ore de somn.
Timpul se scurteaza, si nu este numai o impresie creata de volumul de activitate, ci este ceva legat psihologic de sufletul nostru, care este mult mai agitat...
de aceea mi-a placut mult ideea timpului care incearca o scapare din haoticul nostru ritm... eu asa am vazut-o, si este important si ce trezesti in gandul fiecaruia, nu?
PS: Bianca. Bianca si atat! ;-) ca parca as fi la scoala!

Despina, fara a ma erija in aparatoarea lui Vladimir (sunt convinsa ca el poate sa iti raspunda cel mai bine), vreau doar sa te rog sa citesti mai atenta... nu este deloc o poezie despre un om singur... nu are nici o legatura.
Pe mine chiar m-a frapat asocierea de idei si imagini, o consider foarte reusita, si de aceea nu pot sa tac, chiar mi-a placut poezia aceasta!
Iar cu frumosul stii cum e: nu-i frumos ce e frumos, ci-i frumos ... ce-mi place mie. Daca intelegi poezia si nu-ti place, e una, dar mi-e teama ca ai privit-o fugar...
de invatat cred ca pana murim invatam, nu crezi? am citit aseara cate ceva din ce ai scris, si consider ca esti printre cele care simt poezia, de aceea mi-ar placea sa cred ca vrei cu adevarat sa faci un comentariu \"constructiv\".
Fara dorinta de polemica ;-))

Nope, nu m-ai mahnit! ;-) ca, daca nu ai inteles, imi place sa ... comunic ;-))))
da, da, intrebarea mea era cu substrat! fizica, of course!
asa... eu folosesc programul celor inscrisi pe site-ul tau drept parteneri, (primii din stanga), ca sa nu le fac reclama ;-)
dar tot sa stii ca \"timpul se ruga de ispasire\" imi suna bine de tot.

De vina, as vrea sa tac, dar degeaba taceri, cand exista inchizitori si ruguri de oase...
Ce mai rasturnare a ordinii in dimineata aceasta, Vladimir!
Sssst, Thais, ai dreptate, atat de frumoasa poezia...

George,
la mien poezia nu este un mjloc de comunicare. Comunic chiar f mult cu oamenii, si intr-o maniera deloc poetica, toata ziua. Dar poezia este o stare de a fi, intelegi? Scriu pt ca trebuie,... uf, nu stiu cum altfel sa iti explic... E ca si cum m-ai intreba de ce mananc, sau respir, sau iubesc. Ceea ce nu implica (si nici nu am sustinut asta!!!) ca nu m-ar interesa feedbackul celorlalti... Intotdeauna ma intereseaza, si din nou asta nu are legatura numai cu poezia... Doar, in cele din urma, acolo sunt eu, ascunsa, ce-i drept, dar atat, atat de vulnerabila privirilor celorlalti...
Asa vad eu poezia, si, din fericire, am impresia ca nu sunt singura. mai sunt destui pe care ii simt ca vibreaza, cand scriu o poezie, de anxietatea de a se dezvalui...
am impresia ca pe undeva ducem o polemica... pot sa te intreb ce meserie ai? ;-))))))))))))))))))))))
citeste te rog http://www.poezie.ro/index.php/poetry/80626/index.html

George, eu asa am citit poezia, acum intr-adevar vad ce ai vrut sa prinzi... si chiar e mai bine. Nici eu nu sunt de acord cu sinuciderea, dar timpul pare ca se scurteaza, daca intelegi ce spun (si nu am spus-o eu prima...).
Despre poezie: eram de aceeasi parte, George! Si nici macar nu cred ca e vorba despre telul inalt atribuit poeziei, (ceea ce este adevarat), dar, mai ales, despre faptul ca, asa cum iti mai spuneam intr-un alt comm, eu una scriu poezie pentru ca nu pot sa fac altfel. Si stiu ca mai sunt multi asemenea mie, or a ma limita la ceea ce nu s-a scris deja ar insemna sa tac, pentru ca s-a scris despre tot ceea ce se putea scrie. Poate limbajul si forma sa difere...

Amin, raza marturisitoare!
Iti admir demersul.

atata culoare si miez in poezia ta, Thias! se vede ce anotimp este...
imi par cu adevarat delicioase versurile acestea:
\"Îmi vine să cred că ești aprins
ca un singur roșu de mac
pe-ntinderea aurie care stă sa pocnească în inima mea

De la depărtare parcă miroși a struguri copți și a frunze ude\"
si ce bine ce bine ca nu a ajuns la timp sa te-acopere, ai un suflet minunat...

uite-ma si pe aici.
despre doruri: probabil ca le-a ametit parfumul de liliac, scoate-le putin la aer, intr-un luminis, si ai sa vezi cum se vor lasa insirate la loc...
drguta de tot imaginea asta cu dorurile. ca si aceea cu timpul care incearca sa iti scape cu o palida tentativa de sinucidere. ia te uite: o idee originala, merita sa faci poezie ;-) nu am intervenit acolo, desi ma furnicau buricele degetelor, dar m-am gandit ca nu m-ai angajat :-)
si eu credeam, copil fiind, ca, dupa Eminescu, nu mai are sens sa ma scriem poezii...

Florin, intr-adevar, incearca sa folosesti ideea acestei poezii, s-o slefuiesti la aceeasi calitate. Finalul nu este deloc original, si imi pare adus aici doar pentru ca astfel de cuvinte ti-au generat ideea poeziei. in plus, nu imi suna ff bine cuvintele acestea in engleza, nu aici...
porneste de la asta:
\"se-nvarte totul


in jurul unei axe,
intersecteaza

o alta axa


e doar iubire\"

Ioana, singuratatea alunga cu greu negurile, atmosfera tu esti cea care a reusit sa o surprinzi, eu decat am intrat in rezonanta... asa ca voi canta si eu cu tine, iti multumesc...

Ioana, mi s-a intamplat o singura data sa merg pe un drum atat de intunecat,, intr-o noapte lipsita de orice urma de luna, de stea. din fericire, nu eram singura, eram trei prieteni, dar intunericul ne facea sa ne simtim la mii de km distanta, paream ca si pe mine m-am pierdut in bezna... am cantat!
pentru metafora ta, iti dau o *, asa, mai mititica, sa imprastie putin intunericul... sa va regasiti

carabusi de soare plini,
inspre noapte se indreapta
dar in zi, in flori si-n aripi
au un cer...

dintr-o suflare invie...

Stimata Doamna, va pretuiesc fiecare cuvant marturisitor, va admir forta si sinceritatea. Ma bucur ca am privilegiul de a va citi.
beti-va cupa pana la capat, in tara amarului, dulcelui...
Cu respect,

printre frunze, prin flori ;-)

si daca raurile ascunse si-ar trai diminetile de primavara
cristaluri de iarna incet amintind
daca muntii izvorand de secrete cu frunze, pesteri, ape si pesti
intre nori defintiv s-ar retrage
daca nu dinspre tine, ci inspre tine, umili calatori am fi
poate ca verdele neatins ne-ar fi comun... celor care vrem sa traim intre ape.