Tăinuind vara pe degete

\"poate că ar trebui să ne pictăm cu degetele trasee de memorie șirul nu se pierde întotdeauna înapoi\"...

Povestea ta nu are nici început, nici sfârșit, ea întinde curcubeul sufletului înspre cele de mult ivite și prea în viitor apărânde.
Îmi place trecerea prin candoarea buzelor negre de mre, ca și maturitatea ce emană fiece cuvânt, deși pare a fi în joacă scris. Iar ceea ce imaginea ne lasă este esența culorilor.

Frumos, Dalba, ca o călătorie prin păduri ce ar putea fi.

Ela

Ela, asa este, curcubeul se vede in joaca si se traieste cu maturitate, te agati de el si urci, si urci... Iti multumesc de trecerea ta aici, ai intuit ca este un loc special, cu goana copilareasca, ploi si rasarituri.

\"O poveste care începe acum și se termină ca orice poveste la capătul curcubeului\"
Și când te gândești că mirificul curcubeu apare după ploaie! Uneori chiar ploaia e prima treaptă a verii. Dar cine mai știe, cu anotimpurile astea zăpăcite din ultima vreme. :-)

Anotimpul acesta a inceput la capat de curcubeu, si nu-i vorba despre un anotimp oarecare, si nicidecum zapacit, nu stii de copii si de joaca lor? ;-)) dar e si vara, ce-i drept! am martor!