Poveste cu tei

locuiesc între două siluete vecinii spun că ar fi surori
printre frunzele tăinuind ale teiului crescut între două secunde într-o amiază plictisită dar vorbeam despre ele
le privesc sorbindu-și prin inele de fum imagini în mișcare decorate în zâmbete agățate pe buza paharului
faldurile mânecilor se ating pe deasupra hărților adunate pe masă sunt amintirile noastre
le-am surprins într-o duminică vorbind despre ploaia noastră de sânziene de acum doi ani
tu erai linia mai albă către mări cu răsărituri înalte eu traseu dificil nerecomandat iarna eu mai albă dar cerc
silueta subțire îți ținea un sărut pe degetul arătător se prefăcea în albastru
lumina se împleticește pe fețele lor prelungi le lipsește ceva și abia acum prind în palme
mirosul tău în toate nopțile rămase pe loc cu fereastra deschisă aș putea să le strig
să le trimit o scrisoare ceva prin iarbă sunteți atât de singure v-am uitat numele vostru nu mai are nici umbră

în seara aceasta mă mut te iau de mână sărim pe fereastră în urma noastră tristețea pe-un scaun,
întâmplarea cu umărul sprijinit de-o ramură
împletesc aripi din visele altora... în definitiv, eu cred că sunt doar prietene