Cuminte

Dacă trebuia să mă cerți pentru ceva, trebuia să fie pentru culoarea amară, pentru stratul de humă așternut peste stânci, pentru furtunile pe care le împletesc prin fire de iarbă și fac apoi cuiburi de pescăruși. Pentru că merg printre stânci și între ele înot uneori acolo unde ar trebui să zbor, sau mai știi ? pentru nisipul risipit care nu se mai adună în urmele pașilor mei.
Și pentru că trebuia să mă cerți în așa fel încât să-mi risipești adâncurile prin lanuri de piersici, să-mi tai cu o aripă boantă răsuflarea, să-mi trimiți tornade în cuvânt să mă simt pâlnie în care nu mai încape nici măcar o oră furată, ai năvălit albastru pe o ușa de castel cu cheie de șah. Te-ai aplecat asupra unor tăieturi mimate, ai inventat deșertul în care beduinii nu au nevoie de oaze, te-ai răsucit și ai chemat scrâșnet de foc în care m-ai aruncat cu mările mele cu tot. Din resturi de ploi ne-ai aliniat cuminți amintirile una peste alta cu gând să îți faci o bibliotecă fara coperți. Cu o mână pe ochi, cu cealaltă pe mijlocul meu, mă conduci pe pipăite Poți să privești acum amețesc privind plaja din ape Hai înaintează sunt aici Ești nebuuuuuuun nu știu să merg pe scoici, du-mă înapoi între ape!
Þi-aș spune că tristețea se oglindește mai bine în pielea mea, dar îți văd deja zâmbetul mototolindu-mi un nor – oranjadă... ce-am să mă fac eu cu tine, îmi stârnești zborul și te cuibărești în venele mele colorându-le mare, alint, anotimpuri, fe-ri-ci-re...