Bejliu Anne-Marie

Este loc de multe interpretări dar sensul dat de mine nu l-ai intuit deocamdată.Deci nu e chiar atât de explicită.Mărul poate reprezenta și forme de viață,contururi.Gândește-te și la zodii.De la asta pornind...

Cred că-l voi trece la proză Virus de gheață.Mulțumesc de osteneală,AnMar.Mai e ceva?

\"Câți dintre noi nu s-au trezit
nefericiți, când, dintr-un vis, nimic aproape nu și-au mai amintit?\"-în afară de ceea ce știi acum despre visele pe care le țin minte sunt multe vise pe care le uit atunci când mă trezesc brusc dar sentimentul sau senzația trăită pe parcursul visului rămâne întipărită o zi întreagă și până nu reușesc să-mi amintesc măcar o frântură din acel vis nu scap.
\"că dacă omul și-ar putea reproduce cu fidelitate,
un vis, sau anumite vise, ar fi un artist complet, ieșit din normalitate:
un nonconformist haios, de neuitat,
total,
un expresionist ciudat,
...departe de a fi banal.\"-mai ales dacă te-ai apuca să descrii amestecul de imagini de munte cu zone de mare aflate în spatele blocului din București unde locuiești de fapt(am visat de curând asemenea varză și m-am trezit amețită).Luând fiecare imagine în parte ieșeau și lucruri aproape normale.\"Vis vechi\"- descrie unul din visele mele repetabile în anumite momente ale vieții.

Oare chiar crezi că mai există o ierarhie a priorităților atunci când e vorba de orgoliu? Eu nu prea cred.Orgoliuosul lasă de la el un timp de...după ce se îndrăgostește și când obișnuința își face lejer intrarea, gata revine nea orgoliu pe primul loc.Starea materială adaugă orgoliului un aer de \"profunzime\" special, o superficialitate care atacă tot:mod de gândire, de acțiune,comportamentul,tot.

\"Doamne!
De ce atâtea singurătăți?
Adunate
într-un pumn de suflet\"-este poezia pe care am scris-o cu gândul la \"Singurătate\"- poemul dvs.
Mai vin!

Și eu văd de un copil paralizat complet,tot trupul,dar sunt convinsă că nu are nici o vină pentru soarta ce i-a fost dată.Oboseala psihică pune stăpânire pe noi toți aceia care îngrijim trupurile celor aflați în suferință.Dacă nu căutăm resurse pentru noi înșine degeaba e totul până la urmă.Curaj și gândește-te că dânsei îi este mai greu decât îți este ție.Povestea asta este preferata fratelui meu,adult de 42 de ani,bolnav cronic pe care mereu îl aud spunând:\"Doamne de ce mi-ai dat zile să-i chinuiesc pe ai mei în halul ăsta!\" iar noi plângând ne rugăm să-i dea Domnul cât mai multe zile că tare bun mai e la suflet și îl iubim.Prietenie și înțelegere.

erată:sau nu îi iubești din sufletul (din tot sufletul)

Pe liniile palmelor,uneltele cu care construiesti universe din cuvinte și virgule,și linii,și... e scrisă întreaga noastră viață. Aici,în poemul tău ai privit puțin mai departe de ridurile palmei văzându-i imaginar pe cei care alături de întâmplări și fapte îți întregesc universul:oamenii din jurul tău și mai ales oamenii din trecutul tău,cei plecați.Ei sunt cei care aduc lacrimi în palmele ținute strânse-pumn, \"printre degete\".
\"Întind mâinile spre lumină
Simt încheieturile devenind pilon de poduri\"-te agăți cu disperare de prezent căutând mereu lumina.O vezi și cu ochii închiși,ești optimist înseamnă.
Trecutul pentru tine este foarte puternic și foarte important pentru că aduce mereu prospețime în sufletul tău.
Oamenii trecutului sau ai prezentului,păcătoși sau nu îi iubești din sufletul.Cineva va spune că un critic e slab în momentul în care începe să vorbească despre autor în loc să analizeze textul,dar atâta timp cât în toate textele tale sufletul tău vorbește nu putem vorbi sau comenta tehnic textul.Ar suna ca o sticlă de plastic lovita de capul cuiva.

Dana îmi pare bine că în sfârșit te arăți așa cum spui că ești de fapt în viața de zi cu zi:caldă, sensibilă.Vei câștiga mult mai mult fiind tu decât aruncându-te în beznă cu sufletul înainte.Comentariul tău m-a uns la inimă prin sensibilitate.Cu drag,Anne-Marie.

Anana, lacrima, zâmbetul unui copil atunci când îl vezi prima dată după ce a ieșit din trupul tău,iubirea,totul dăruiește putere chiar amintire fiind.Visul meu continuă cu trecut,cu prezent și poate și o fărâmă de viitor cu teamă strecurată în el.
Drag,Anne

Somn ușor Virusule!Păcat de textul tău Gina Enescu.
Aș fi spus mai degrabă că cerul explodează \"în scântei
albe de lumină\".

erată:pentru un popas...

Bună venire în pagina mea odată cu \"Lacrima cerului...\" Erika Keller.
Am adunat în pumni atâtea lacrimi încât am ajuns să le dau culoarea și forma fiecărui anotimp ce trece doar pentr-un un popas scurt în fiecare an prin viețile noastre.

Iubirea și speranța întotdeauna depășesc viteza luminii când sunt dăruite de un suflet curat ca al tău.
\" Viteza gândului meu
capătă nuanțe
de roșu și verde
și depășește astfel
viteza luminii.\"
Mariana, gestul tău față de verișorul tău este extraordinar.Îmi plec sufletul cu respect în fața ta.Cu drag,Anne-Marie.

Am înțeles Magdalena ce anume ai vrut să spui.Doar că personal nu pot vorbi așa.Încrâncenarea există în toată ființa mea și nu mă las doborâtă.Iar căldura sufletească, frumosul sunt limanuri pe care le caut și le voi căuta mereu și mai ales le voi păstra cu sfințenie.Cu drag,AnMar.

Multumesc pentru cuvintele tale de bine.Cât despre acel \"Ce dacă...\" deja sună a... să-i spun indifirență,are un oarecare aer de cinism.Eu nu pot vorbi așa de ceea ce mi s-a întâmplat și mi se întâmplă în continuare.E vorba de un subiect mult prea intens ca durere...

Lacrima și amintirile sunt singurele care mai aduc un licăr în ochi.Devenim pentru o clipă mai vii de câte ori simțim acea comunicare mută cu cel plecat la Domnul.Este singurul moment în care parcă nu ne mai simțim mai singuri cu o umbră.Fiecare om drag care pleacă lasă în urma lui o umbră ce ne însoțește mereu,care ne îmbrățișează de câte ori dorul devine insuportabil.Eu simt deseori asta indiferent că este umbra dragă a puiului meu, sau umbra protectoare a vreunuia din bunici.Dragostea lor nu se stinge iar sufletul lor devine și mai puternic învăluindu-ne tandru în lumină.

Adunăm mereu încă o tăcere și o alta.Mărim iazul de lacrimi fierbinți sărutând ușor fotografii înrămate ale celor care încet încet lasă prea multe locuri goale...Mergem tăcuți prin alei de cimitire șoptind rugăciuni pentru liniștea sufletelor părinților adormiți.Nu îndrăznesc nici să gândesc cum va fi atunci când vor pleca și ai mei.Încerc să evit.Doare doar gândul.AnMar.

Nu stiu de ce, dar mie Dumnezeu mi-a dat doi!Și sunt fericită că le-am fost mamă,și sunt fericită că El m-a ales pentru că altfel nu aș fi știut niciodată ce înseamnă iubirea fără limite,fără brațe,doar cu zâmbet și suntete dulci,gângurit.Cu drag,Anne-Marie.

De multe ori copiii, în jocul lor nevinovat, crează mici minunății în fața cărora noi, adulții rămânem pur și simplu mirați încercând să explicăm cu prea multe cuvinte, ce anume a vrut copilul să facă de fapt. El spune simplu: am văzut când ne plimbam pe faleză valul și l-am întrebat \"Ce faci valule, faci baie? \" chiar dacă ceea ce răspunde nu are legătură cu jocul lui. E un alt fel de joc:cel al cuvintelor.
Copiii dau viață jucăriilor, obiectelor, întregii lumi care-i înconjoară. Cred că Dumnezeu a pus atâta iubire în ei încât îi putem numi cu siguranță în vocea sufletului:mici dumnezei.