Mediu
Nu vă mai rabd, pe voi ochi,
cu care văd răutatea lumii,
nu vă mai rabd nici pe voi, urechi,
cu care aud zilnic nevoile altora.
Nu vă mai rabd nici măcar pe voi,
cei care v-ați declarat martiri, victime,
sau dracul mai știe ce...
Nu va mai rabd nici pe cei care,
v-ati declarat salvatorii lumii.
Nu... nu mă mai rabd nici măcar pe mine,
pentru că traiesc printre voi... oameni de nimic.
Nu mai rabd
063929
0
eu nu știu de ce se apucă omul câteodată să scrie așa tot ce îi vine în cap, toată ura și disprețul. Eu cred că încercarea ta cu greu se poate numi poezie. În primul rând, nu am găsit nici o figură de stil, nici o metaforă, vreun epitet ceva...și stau și mă întreb de ce ar vrea cineva să se se aștearnă în modul acesta pe hârtie. În ciuda faptului că cercul de cunoștințe îți este limitat, ai considerat că toate ființele sunt la fel și de ce nu, le-ai scris o poezie directă, să își dea seama de inferioritatea lor. Așa e. Azi nu m-aș fi priceput să citesc printre cuvinte și oricum nu merit nimic de la nimeni.
eu
p.s. tocmai mi-am dat seama că acest poem este poate scris din perspectiva unui semi-zeu, care îi vede pe toți cu aceiași ochi și își iubește opera într-atât încât a ajuns să se identifice cu ea.