Poezie
Început
1 min lectură·
Mediu
plouă din străfundul pământului
cerul se cască să ne înghită
apele ard mocnit...dar nu ne pasă
ultimii preoți rămași nerăstingiți
sau nejupuiți de vii
schimbă patrafire pe postere cu
Marylin Manson sau haine de latex
biblii sunt reciclate iar din
hârtia reciclată se tipăresc
cărți de poker sau afișe pentru
concertul unei oarecare trupe sataniste
la mc donald`s se mănâncă cu
tacâmuri din plastic...
normal,metalul se folosește la arme
copii fug bucuroși să-și îngroape părinții
moștenirile îi așteaptă
dar nu e grav
nu e sfârșitul lumii...
e doar începutul blestemului
003.235
0
