Bejliu Anne-Marie

Teama de singuratate ne face de multe ori sa ne instrainam si de noi insine pana la un moment dat cand simtim ca totusi tot in noi vom regasi acel acasa.Contururrile propriei personalitati raman cele macar putin cunoscute,un vag punct fix de care ne agatam cu disperare.Cu prietenie,Anne-Marie.

Stelele sunt ideile, gândurile albe.Și nu cred că nu există undeva rătăcite și ele în mintea ta.Stelele de aici se aruncă în general sub un unghi de 120grade(nu știu să bat grad) adică obtuz și nu leg de textul tău așa ceva.

Mă gândeam că ai putea profita să arunci când un cuvânt când o stea în oamenii care dorm.Așa ai reuși să le luminezi visul.Ar fi o mare bucurie pentru tine.Cu prietenie,Anne-Marie.

Mi-e drag de tine Lory tocmai pentru că ești o adolescentă suficient de matură pentru vârsta ta și în același timp ai multă candoare în sufletul tău.Toți avem în firea noastră o parte ciudată pe care foarte puțini oameni o înțeleg sau sunt dispuși s-o înțeleagă.Unii ne plac alții ba,gusturile nu se discută.Important e în primul rând ca noi înșine să ne acordăm încredere în propria valoare ca oameni ce suntem, să ne respectăm în primul pe noi și așa îi vom respecta și pe ceilalți semeni.
Nu uita niciodată ceea ce ai scris în ultima strofă:

\"În lumea mea, de tot îmi este bine
Îl simt pe Dumnezeu aici stăpân
Să n-aveți nici o grijă despre mine
În munții mei, aici am să rămân.\"- asta îți va da mereu forță.Cu drag,AnMar.

erată:creației

Nu te speria Lory! Or să mai curgă comentarii urâte dar tu mergi înainte cu fruntea sus că ai de ce.Vezi doar de sfaturile pertinente la adresa crației tale.

\"Și-n tăcerea albă, sfântă, de pe deal
Iancu se coboară-acolo, de pe cal.\"- o umilă sugestie la al doilea vers: Iancu se coboară colo, de pe cal...așa nu mai trebuie să schimbi nimic în ansamblu și păstrezi ideea.

Mi-a plăcut poemul.Atmosfera creată îmi trezește dorința de a ajunge și eu odată în Ardeal că n-am apucat decât prea puțin să-l vizitez.Eu am fost mai mult prin Moldova.
Cu drag și prietenie,Anne-Marie.

Este atât de curat în jurul nostru încât ne e lene de toate și tot.Trăim într-o lume perfectă și totuși... ne e dor de colbul amintirilor copilăriei când eram mai \"murdari\", mai vii.Într-un fel sau altul tot la acele imagini ne întoarcem.
Cu drag,Anne-Marie.

Am regăsit filozofia propriei vieți scrisă în cuvinte ceva mai greu de pătruns, dar clare pentru mine.Gândirea negativă atrage urâtul vieții,cea pozitivă aduce lumină și o oarecare ordine în iureșul sentimentelor dând mai multă încredere în propriile principii de viață.Gândind mai relaxat alungi mai ușor teama de viață, de moarte,de greu.Gândind detașat reușești să faci loc speranței,ajungi să iubești și pe cel mai crud dușman.
Lumea scrisului alungă depresiile măcar în secunda creației.Nu numai lumea poeziei dar și proza reușește acest lucru.Eu una mă simt mai puțin singură scriind.
Cu prietenie,AnMar.

erată: Trebuie...

Încă mai putem iubi simplu,exteriorizând nu scheme impuse:așa se iubește, așa se gândește,așa se scriu cuvintele ci acel zvâcnet de moment,acea sclipire a clipei.Sănătate curată.Ne-am învățat să ne aliniem mereu închipuindu-ne prea des, printre gratii, o libertate falsă a tot ce cuprindem în noi,Eul.Suntem mult prea crispați,mult prea singuri.

\"uneori mă întreb
de ce nu pot iubi
de ce nu putem iubi
decît în felul acela
care nu mai există
sau care poate nici n-a existat vreodată\"

Cu respect,Anne-Marie.

Andreea, cred ca te-au innebunit orele de disecții.O chem pe mama sa-mi traduca sau macar sa iau manualul de Histologie sa-mi desțelenesc mintea.Am unul mare cat un registru, vechi de tot.Ai vrut sa te razbuni pe noi astia visatorii?
Trbuie sa revin sa ma lamuresc.Anne-Marie.

\"Un cerc în stepa rece- ielele
s-au mutat la parterul lunii pline.\"-obsedantă imagine.Mă face să mă simt urmărită.Destinul să mi-l acopăr căutând disperată un colț să-l ascund.

Mă voi întoarce după ce mai citesc de câteva ori poemul.
Sinceră prietenie,Anne-Marie.

\"de umeri mi-atârnă povara de vise
zdrobite de alții, de mine ucise\"

doar gândul și faptele mele de-acum
mi-aduc o speranță în bine și lupt
cu aripa frântă unită cu alta mai bună
mereu înainte să merg spre lumină.
sunt oameni și oameni și mai buni și mai răi
voi găsi eu odată pe-aceia, ce vor știi
să rosteacă-adevărul și-atunci
voi schimba calea mea către cer și senin

Cu drag,AnMar.

Auzim totul, Radu! Mai ales singurătatea ta care doare mult de tot.Poate mai mult decât lipsa de cuvinte care te-ar putea alina, rostite sau șoptite de cine ar trebui să o facă.Imaginație și/sau realitate, cupa singurătății tale e tare adâncă.Cu prietenie,Anne-Marie.

erată:scaunele

Când acum în România tot ce este valoros este batjocorit,dat la fund cum spun oamenii simpli mai e timp de visare? Recunosc că aș fi tare mândră să predau în continuare pe un salariu de mizerie dar nu acum când orice elev își permite să te trateze de la egal la egal, tutuindu-te,făcând glume nesărate, nerespectându-ți liniștea orei,atmosfera necesară studiului.Profesorii sunt oameni și ei și au familii în spate.De ce un senator sau deputat care doarme liniștit în scunele capitonate ale Parlamentului are mai multe drepturi decât cei care își pun la bătaie mintea, sufletul, sănătatea ca să dăruiască informații adunate cu truda anilor de studiu.Același lucru pot spune și despre medici care înghit milioane de umilințe și învață enorm fără să mai țină seama că e zi sau e noapte,nu mai au viață personală decât din an în paște.(mă refer la adevărații medici nu la făcături).Nu sunt profesor dar trăiesc cu intensitate drama acestor oameni.
Cuvintele acestui text dor, biciuiesc dar sunt adevărate.În același timp îi înțeleg și pe cei care dau înapoi de teamă că-și vor pierde slujba.Ce le mai rămâne după asta? O mizerie și mai mare? E dureros.
Cu respect,Anne-Marie.

Adevărul unei vieți imposibile, plină de compromisuri, lipsită de coloană vertebrală.
Tata are o vorbă,dură dar plină de substanță:\"Când am nevoie de tine te pup oriunde,când ai nevoie de mine mă pupi tu.\"
Înghețata o ling că e bună,pantofii nu mă atrag indiferent că sunt din piele sau înlocuitori.Încerc să supraviețuiesc fără verbul \"a linge\".
Cu prietenie,Anne-Marie.

După ce înșirăm cuvinte, propoziții fraze,... nu ajungem în tăcere să medităm asupra a ceea ce am exprimat?
După ce trăim un număr de ani în cuvinte și prin cuvinte nu urmează tăcerea adâncă, tăcerea veșnică?
După ce țipă un copil dând semn că trăiește,că a venit nu adoarme?
Chiar și natura are clipa ei de tăcere după tumultul unei zile.Sau liniștea dinaintea unei furtuni- nu este tăcere?

Cu respect, Anne-Marie.

Oricât am vrea să alungăm îndoiala nu vom reuși niciodată.Toată viața alergăm bezmetici să căutăm adevărul absolut dar ne lovim doar de adevărul relativ.Toate teoriile, princpiile de viață se schimbă într-un iureș amețitor.Vorbind mereu cu oameni de vârste diferite mereu găsesc un alt unghi de a privi viața.Încerc să iau totul ca simple informații și mă retrag pe scara mea să le filtrez, să le ordonez. Știu că se vor nărui și acestea după un timp dar măcar pentru acel moment,acea clipă îmi dăruiesc un oarecare echilibru.După cuvânt ce urmează? Tăcerea?
Cu respect, Anne-Marie.

verde gând înlăcrimat
verde ud, melancolie
verde crud-speranțe frânte
verde-n suflet,gând curat

Frumoase versuri.Cu alinare,Anne-Marie.