bancila george marius

A pus deoparte pentru noi numerele și ne dor cuvintele, a pus lacrimile sa ne doară tăcerile, a pus sângele să putrezim mai repede ca lucrurile, în continuare orele devin lentile ce ne

Locuiesc in aer ca si plantele, în mantaua invizibilă a unui câmp magnetic, locuiesc de-a valma cu păsările și carnivorii, întotdeauna în afara cu altii, niciodată înăuntru cu tine, vino să

În singurătate nu te poți irosi.te umpli in exces de divinitate,iar aceasta e insuportabilă.Noi suntem făcuți să risipim și să ne stingem,neputând acumula continuu starea de conștiență și prezență

Eu nu sunt oceanul cu ochii albaștrii, în seara noroasă dau versului fir și caut aiurea prin ceața laptoasă pedepse-nflorite ale gândului șir trimise la maluri de monștri marini, șirag

Cum să întorci palma acestui oraș pe obrazul căruia tresar motoare, suflete cu eșapamente vibrând în ceasurile cu pendul fracturat, cum să săruți miresele gri pe pleoapele umbrite de migrenele

O ființă,zburând ca o pasăre mi-a întins pe drum scutece de materie, pășind,sub tălpi se năruiau atomi, coborând,sub gând, se adăposteau de teamă imaginile. Ploua cu

S-a întâmplat o primăvară, apoi pruncii au arat până dincolo de orizont pântecul femeii, s-a întâmplat un bărbat, apoi un braț ca o sabie, o sabie ca o vară orizontală și buzele femeii

Joi te sculptez din noroi, în week-end pregătim năvoadele, săptămânal prindem foamea din urmă, scotocesc de pomana penumbrele, e prea puternică dorința de a invada aceeași lume, îmi arăți

Mă scald în râuri de fluturi Pădurea de nisip mă-nfioară mi-e dor de bătrânul granit de marmura mea milenară acolo unde te-am întâlnit încă e frig și e seară toate se macină, toate se

Ceară de cais pe pervazul dimineții stoarsă ca o apă groasă, ca o alamă lucioasă,înecată și tristă în stânca stradală, există pe undeva o scorbură nepenitențială? Dă-ma cu gâze și miere pe rana

Se scurge viața pe un topogan de sânge, speranțelor din mine le dau un sens nervos nemaigândindu-mă la tine și nici la zilele ce-au fost, se-nfige lumea într-o altă lume cu dinții ei de iepure

Au imbrăcat toți poeții platoșele, s-au înarmat,plecând apoi la război. Au strigat:\"noi trăim atât cât vor alții pentru că iubim mai mult decât ei, noi nu trăim să întoarcem pe dos

Ceea ce văd nu-mi e de ajuns De aceea am deschis ochii mai mult Si n-am mai văzut nimic. Din orbite mi se scurg resturi de lumină, Resturi de fluturi, Restul de rugină. Intre maluri totul e

Împerecheat cu neperechea, Vreme de târg, se vând speranțe, Se cumpără vise Imbrâncit printre case Pe drumuri lăsate-n amurg Bat în pereți, In cripta cea mare- precupeți. \"-aveți ceva de

Arc de lumină Fulgere-n conștiință Pleură rupestră- Trup de ani odihnesc în beznă, Antichitatea respiră aproape, In noi- ruină Ce-am fost- ce suntem – ce vom fii: Cuburi, trepte de sânge De

Nesomnul gleznelor tale Te poartă câteodată către mine Călcâiele ca niște punți nu pregetă în căutare Toate drumurile care le înfrunți duc în departe Eu, dacă te aștept Nu merg, nu

Adună-ți lacrima de pe fața pământului nu mai hrăni deșerturile,sub oceane sunt zile însorite care te cuprind cu flăcări, întinde-ți mâna spre păsări acolo sus odihnă-i prea puțină netezită de

A plouat pe înserat, greierii poartă cântece aproape și departe, Broaște în lac.. Pădurea-i aproape, un cuc rătăcit se aude, Mă trec în lumea cealaltă Am mai pierdut o zi în era damnată Aripile

Moarte, mână pân-la gură, Îmi întinde timpul strună, Viață , masă, apă goală, Iubirea nu e o hrană, Sânge, trup și ochi nebuni Doar odată poți să-ndur, Albă, luminoasă, grea- nașterea. Moarte

Tu femeie,balans fecund, din tunelul oranj căzută, cu gust solar pe măseaua de minte, într-o verticalitate putredă, lacrimi orbite de fulgere, sub poza împietrită a cerului dau din aripi toate

Cel ce a fost nu s-a întors, Albatros-ocean întors pe dos, Þărmuri-șoapte de lut, Sub vuiet –păduri de foc, In cuiburi –cârduri de lumină, In albia durerii nu e noroc, Vidul e pietruit cu

Întâmplător mormântul vieții în care toate mișcă Întâmplătoare armonie a unui ochi prea mic n-a mai rămas nimic neumplut de timp aici unde stoluri de ore și-au făcut cuib n-a mai rămas nimic