Poezii

A pus deoparte pentru noi numerele și ne dor cuvintele, a pus lacrimile sa ne doară tăcerile, a pus sângele să putrezim mai repede ca lucrurile, în continuare orele devin lentile ce ne

Eu nu sunt oceanul cu ochii albaștrii, în seara noroasă dau versului fir și caut aiurea prin ceața laptoasă pedepse-nflorite ale gândului șir trimise la maluri de monștri marini, șirag

Cum să întorci palma acestui oraș pe obrazul căruia tresar motoare, suflete cu eșapamente vibrând în ceasurile cu pendul fracturat, cum să săruți miresele gri pe pleoapele umbrite de migrenele

O ființă,zburând ca o pasăre mi-a întins pe drum scutece de materie, pășind,sub tălpi se năruiau atomi, coborând,sub gând, se adăposteau de teamă imaginile. Ploua cu

S-a întâmplat o primăvară, apoi pruncii au arat până dincolo de orizont pântecul femeii, s-a întâmplat un bărbat, apoi un braț ca o sabie, o sabie ca o vară orizontală și buzele femeii

Joi te sculptez din noroi, în week-end pregătim năvoadele, săptămânal prindem foamea din urmă, scotocesc de pomana penumbrele, e prea puternică dorința de a invada aceeași lume, îmi arăți

Mă scald în râuri de fluturi Pădurea de nisip mă-nfioară mi-e dor de bătrânul granit de marmura mea milenară acolo unde te-am întâlnit încă e frig și e seară toate se macină, toate se

Ceară de cais pe pervazul dimineții stoarsă ca o apă groasă, ca o alamă lucioasă,înecată și tristă în stânca stradală, există pe undeva o scorbură nepenitențială? Dă-ma cu gâze și miere pe rana

Se scurge viața pe un topogan de sânge, speranțelor din mine le dau un sens nervos nemaigândindu-mă la tine și nici la zilele ce-au fost, se-nfige lumea într-o altă lume cu dinții ei de iepure

N-ai să știi, nu, îi șopteam,destinul meu e lup, mă arde în dinți și sunt ca un scrum când sărut, n-ai să știi, nu , când inima ta e belciug eu trag prin el moartea precum cornul de plug prin

Au imbrăcat toți poeții platoșele, s-au înarmat,plecând apoi la război. Au strigat:\"noi trăim atât cât vor alții pentru că iubim mai mult decât ei, noi nu trăim să întoarcem pe dos

Ceea ce văd nu-mi e de ajuns De aceea am deschis ochii mai mult Si n-am mai văzut nimic. Din orbite mi se scurg resturi de lumină, Resturi de fluturi, Restul de rugină. Intre maluri totul e

Împerecheat cu neperechea, Vreme de târg, se vând speranțe, Se cumpără vise Imbrâncit printre case Pe drumuri lăsate-n amurg Bat în pereți, In cripta cea mare- precupeți. \"-aveți ceva de

Arc de lumină Fulgere-n conștiință Pleură rupestră- Trup de ani odihnesc în beznă, Antichitatea respiră aproape, In noi- ruină Ce-am fost- ce suntem – ce vom fii: Cuburi, trepte de sânge De

Nesomnul gleznelor tale Te poartă câteodată către mine Călcâiele ca niște punți nu pregetă în căutare Toate drumurile care le înfrunți duc în departe Eu, dacă te aștept Nu merg, nu

Adună-ți lacrima de pe fața pământului nu mai hrăni deșerturile,sub oceane sunt zile însorite care te cuprind cu flăcări, întinde-ți mâna spre păsări acolo sus odihnă-i prea puțină netezită de

acest om privește viața ca pe o scena destul de atent să nu adoarmă într-o poziție epocală cu barba în palma lui esop cu cotul pe-un rod de năvoade stă chiar într-o râna și crede că-n

Moarte, mână pân-la gură, Îmi întinde timpul strună, Viață , masă, apă goală, Iubirea nu e o hrană, Sânge, trup și ochi nebuni Doar odată poți să-ndur, Albă, luminoasă, grea- nașterea. Moarte

Tu femeie,balans fecund, din tunelul oranj căzută, cu gust solar pe măseaua de minte, într-o verticalitate putredă, lacrimi orbite de fulgere, sub poza împietrită a cerului dau din aripi toate

Cel ce a fost nu s-a întors, Albatros-ocean întors pe dos, Þărmuri-șoapte de lut, Sub vuiet –păduri de foc, In cuiburi –cârduri de lumină, In albia durerii nu e noroc, Vidul e pietruit cu

Întâmplător mormântul vieții în care toate mișcă Întâmplătoare armonie a unui ochi prea mic n-a mai rămas nimic neumplut de timp aici unde stoluri de ore și-au făcut cuib n-a mai rămas nimic

Pe spatele nopții niște scări Pe care coboară lungi dimineți Dinapoia porții, un spațiu vast Intens de șters, ștergarul norilor tocit, Belit, aproape găurit, Intre două seninuri Timp posac,

Acum am ochiul și mintea Prin care lucrurile îmi construiesc lumea, O lume mărginită la senzație, Zeci, sute de culori De formă, de patimă Acum te am pe tine, Identică mie, Hai să ne plângem

Femeia telurică,în nopți sărate croșetează însămânțându-se haine carnale. Sub așternuturi,plumbul polilor înalță igluri descântate. Am vorba cumpănă,tributal oscilând între gânduri

Mă acuz de ochi, de toată lumina sunt vinovat, mă acuz de gând, în toată viața nu am aflat din ce întunericuri am evadat, mă acuz de floare că dacă moare, eu am să rămân și mă acuz de voi că

Mintea respira prin gânduri imagini, viața fumează din mine cam tragic, în următorul moment mă lepăd de timpul șerpos, încercând să deschid poarta către mersul de os al iubirii. Mă privesc

Aproape de buzele mele mormântul Cu fața în sus limitez profundul Dintre atâtea stări, la urmă nestare E trist să-ncetezi să mai fii Plin de drame și carne Viermii macină din noi ca apa din

Sub ochiul ontic mă așez sfios proptit între tendoane de un cerc osos astup candidul cu un aer crud dezmierd urâtu-n care m-am nascut. Chiar dacă știu că durerea sălășluiește-n vene nu am să

Nu știu dacă trupul e sau nu al meu Sau doar spiritul Nu mai știu nici dacă sunt gazdă or oaspete Nu mai știu nici dacă pământul pe care calc Mă ridică sau mă doboară Nu mai știu nici dacă la

Geometrie colorată, linii frânte Spațiul acesta mă întrerupe În organic Coapsă, inimă, creierul ca o pastă Nesfârșita năpastă - materia Sentimente decojite Viața ca o coastă ruptă Toate

Pasul tău ninge, pasul tău plouă mereu pe drumuri de rouă Pasul tău- comoară a neâmplinirii Echilibrează înțelesul cărnii Dincoace de tine, un spațiu absolut, albastru- integru Dincolo- margini

Ca un fulg de lumină s-a izbit de retină Imagine venită din fluviul penitenței Cu pletele întinse spre sclipiri triste, adoarme. In gerul neclintit, sculpturi de aburi risipite O privesc

Final Nu era nici pasăre albă, nici vis, Nu era nimic de scris , de nedescris, Dar împresurat de privirea minții Am adormit în stepe, în vânători uciși Săgeată arctică, arc de timp Fulgere

Nu mai știam, ai plecat sau ai murit Atât de departe sau atât de repede A mai rămas o umbră sau n-a rămas nimic Membrane de timp dezvelite Placentele uscate în care ne-am ascuns Toropesc în

Am mai pierdut o lume sandale roase pe străzi am mai pierdut o lacrimă neospitalieră viața în casa ei cârpe, apă murdară, putregai o față cu mască o mască de gheață îndărătul ei- istoria

Plenitudine Dacă ești suflet înseamnă că te-ai pierdut în ruina carnală Nu te pot atinge și tremur și plâng Lumina din tine Lumina nu arde Sub crudul tău trup Din crudul pământ Lumina din

dacă te adun,nimic nu mai rămâne sub noi aproape, împreună sub nopți escaladând pe stele cerul de inimi și fiere secunda cu sunet metalic ne aruncă in orologii tu,ca un cerc, te

S-a trezit cititorul din vrajă Și m-a-ntrebat pentru ce scriu « scriu pentru că mă-ngroapă iar mâine va fi va fi prea târziu, scriu pentru a mea iubire neaflată pentru neprețuitul ei sărut

Peste nuri-nori, trupul tău ca un cer plin de cărări Dâre lipicioase in depărtări Lâna ceții incurcată in rugii dimineții O primăvară cu noi la subsuori Iți doresc clepsidră inaltă La poarta ta

dacă te-ai născut pentru viață ci nu pentru moarte miră-te și zâmbește, miră-te de pasărea ce nu poate zâmbii zâmbește că ști de freamătul ei inalt prin care-și arată extazul dacă te-ai născut

Nu plec departe nici nu pot rămâne prea mult cerul nu cere dovada lacrimi nici oameni pe a nimicului peste cer e un alt cer peste culoare e o altă culoare peste aripă e o altă aripă nu plec

închid ochii și patul ca un mormânt ne amestecă visele trupurile devin fluide când pleoapa oprește timpul închid ochii ca un murit sub arbore sub acoperiș litera își sapă fântâna sorbi fără să