Poezie
Dorinta
1 min lectură·
Mediu
Adună-ți lacrima de pe fața pământului
nu mai hrăni deșerturile,sub oceane sunt zile însorite
care te cuprind cu flăcări,
întinde-ți mâna spre păsări
acolo sus odihnă-i prea puțină
netezită de umbre, pădurea ta de stele zâmbește în amurg
în zare întinde vele și navighează spre un țărm tăcut
acolo,dacă eu mai sunt, escaladează-mă căzând
căci vârful meu e-n jos, ca un mormânt
nu te mira să vezi cum cazi urcând
și oboseala ce o simți nu-i vie,
e doar o lacrimă care te-neacă
ca un ocean în care te-ai născut și care n-are apă.
Alunecă pe ziua mea pustie
Si din cuvântul nerostit fă-ti barcă
Apoi când va veni târziul
Imi vei trimite-n miezul nopții un stol de pescăruși flămânzi
Ce îmi vor devora norocul
De-a fi numai cu tine pe pământ.
002148
0