Poezie
Metamorfoza
1 min lectură·
Mediu
Ceară de cais pe pervazul dimineții
stoarsă ca o apă groasă,
ca o alamă lucioasă,înecată și tristă
în stânca stradală,
există pe undeva o scorbură nepenitențială?
Dă-ma cu gâze și miere
pe rana creierului,
dintre două aule receptive
se înalță o columnă de vise,
vin în grabă îngerii cu fețele zilei
întoarse dinspre lumină,
prefăcând noaptea în hrană,
fumând ca pe o țigară
toate aripile desprinse de cuie
și de strângerea fibroasă de lemn,cotropitoare,
mai întoarce-mă ca pe un arc temperamental
către prima zvâcnire a timpului universal,
către prima carne cu degete locomotoare,
mai îndoaie-mi secundele între vertebrele albastre
ale copacului mineralizat.
Ah, câte margini am salvat de la înec
și câte umbre mi-au spus să plec
prin firida înlesnită de mecanica organică,
câte flori de cărămidă roșie
încă îmi mărginesc insipida nemărginire.
002.138
0