Poezie
DESTIN
1 min lectură·
Mediu
Peste nuri-nori, trupul tău ca un cer plin de cărări
Dâre lipicioase in depărtări
Lâna ceții incurcată in rugii dimineții
O primăvară cu noi la subsuori
Iți doresc clepsidră inaltă
La poarta ta să mai bată speranța
In rest timp înalt, în albia în care am intrat
Râu de nisip, pe margini dune de soare-nroșit
Tu pluta de codru pe fluviul de timp
Eu plictis, granit, pământ al nimănui, neiubit.
Dacă așa a fost, aici o carapace ierboasă ce hrănește alte instincte,
O înțepenire țestoasă între cruci,
Acolo, zbor ușor, descurcat ca un ghem ,
Þesătură cu lujerii culorilor, -lume bună
Pe umărul deciziei- final
Se plânge amar- frunți de cleștar doborâte
Tu,lin-rupe-te,nu pânză,nu corabie,
Ca o frunză de ramul nesăbuinței
Ca un mal ce se rupe de alt mal
Intre noi , mereu ceva adânc, neoprit de nimic
Trupul tău ,peste nori ,ca un cer- ploi hrănitoare pentru noii veniți
Dâre osoase printre gene fugind
Dimineți fierte,veninul mătăsii înfioară, înverzește limba uscată a sorții.
002.243
0