Noapte

A plouat pe înserat, greierii poartă cântece aproape și departe, Broaște în lac.. Pădurea-i aproape, un cuc rătăcit se aude, Mă trec în lumea cealaltă Am mai pierdut o zi în era damnată Aripile fluturelui de lumină sunt gri, Ca ale sufletului meu, ca să știi.. Un fulger demonic peste cabana de bârne, La opaițul bătrân citesc postume Am încălțat opincile mamei Călcîiele îmi ies în afară, Ploaia căzută mi-a descarcerat menirea Câinii scurmă neliniștiți in noapte Maica domnului își întoarce uimită privirea ,,acum termin de mâncat și-am să te spăl pe picioare,, îi zic ține la sân o fotografie și-un ziar pe care-i data paștelui și-mi spune ,,cristos a-nviat,, o cred pe cuvânt,greierii cântă turbat nu-mi mai aud gândurile noaptea-i mai neagră ca mura ies din oglindă și intru-n dulap dau nas în nas cu moartea-bătrâna îi spun,,mă scuzați, cred că sunt beat, am confundat roua cu bruma ,,mai stai,, îmi zice, sub firida luminoasă se spală la cap cu sânge de broască cică e bine, nu vrea să mai crească, vântul a-nceput să bată,dincolo, pe poale, în livadă, un viol organizat, mă fac surd, poate vreo pasăre de noapte mi-a ciugulit un neuron plăpând vine-n grabă liniștea, peste ea , răsturnată, o căruță pe capră vizitiul înlemnit ca o toamnă, se-nfipsese în moarte ca o sete-n coaste dincolo de deal se-aud soldați ce-și pun baionete, va fi un atac pe-ndelete asupra hoților și-a bolților de cer furate- speranțe deșarte.. întinde aripa cucuveaua, va cânta la căpătâiul lor după ce-și va bea cafeaua ,,până dimineață mai e ,, îi strig cucubau, cucubau, răspunde ea sfiindu-mă un pic sting lumina de parcă aș fi zeu, de s-ar strica mașina, îmi zic, da, mașina timpului meu ploaia mi-a inundat ramurile copilăriei noaptea visului meu e scurtă va venii în curând dimineața și-mi va trânti în ochi calvarul următoarei zile, le dau la melci pastile în lac deodată femeile abundă după ploaie, mai ușor se-nmoaie păcatele și gândurile privesc după perdeaua de arbuști, a apărut brusc luna cu repezeala cu care de mână te muști femeile plutesc, se-aud morții cum cască ochi-mi lăcrimează orbiți de licurici stăpânul lumii se distrează dar nu mă mai interesează, mi-a ruginit privirea pe frunzele rămase, pe chipul tău pietros văd ziua și nu mai vreau, mă simt un rod stâlcit de amintiri m-am închinat mai devreme și am sperat în părăsiri adoarme-te singură, în leagănul strâmb nu mai încap și eu, spre răsărit plapuma verde te-ascunde, vor venii negreșit alții să te-ndure, ațipesc sub stoluri neliniștite rătăcirile acestor nopți îmi arată nordul femeia punctelor mele cardinale face focul cu scrisori- a înebunit- o ia vântul de subsuori și o reazemă de amintiri, dincolo de vise- porți închise în cazărmi plantoane , în cuiere haine, în bordeluri curvele, în mâncare – viermele, asta e noaptea de după ploaie, cu melci,broaște, în sobă văpaie mă amestec prin iarbă, iubirea se scurge șiroaie, toate izvoarele se opresc în lac femeile tac și plutesc, timpul miroase pervers e trecut de miezul nopții , cioplesc scoarțe de vers începutul îl știu doar netoții sfârșitul nebunului zeu a-nceput…