Bălășanu Constantin

Recunosc, sunt demodat și nu o spun cu mândrie, Am ajuns dar să detest animalul de companie. Când afirm deschis părerea tocind vârful de la toc, Eu țintesc doar pe aceia care stau ca mine, în

Dragi creștini, trebuie uitat Toate câte am învățat Despre cea de a doua venire

Ca să îmi dezvolt ideea, voi face un mărunt ocol, Amintindu-vă că lumea mereu și-a găsit simbol. Trăsnetul și apoi focul slăveau acei din caverne Ca apoi, în era noastră, s-avem simboluri

Intre oameni și orătănii viața pașnic decurgea Când dorind să anunțe ora, lor, cocoșul le cânta. Ziua se uitau la soare, noaptea, se uitau la stele Fiind liber orișicine să se orienteze după

Limba scrisă și vorbită, E la om, nu și la vită. Ce iese din gura ta, Ești tu, nu altcineva. Dacă ce spui nu respecți, Ești ca alte vietăți, Nu te respecți pe tine, Te acoperi de

Nu știi de ce și cum ai apărut pe lume, În alt loc nu, ci tocmai în acesta anume, Trupul nu-ți cunoști, nici simțurile tale, Nu știi primejdiile ce te așteaptă-n cale. Nu știi, te afli într-o

Incep prin a spune deși, cred, se știe, Marele păcat la om stă în mândrie. De-i martor odată al unui fapt banal, Negreșit îl va lua în nume personal. De aici, riposta, nu e prea

Chior, gângav cu cicatrice, Cu greu dosar de inculpat, L-am ales, deși, se zice, Să fugi de cel însemnat. Bălășanu Constantin

Sătul de prea mulți ani de celibat, Ițic se gândi că-i vremea de însurat. Nu știa bietul cum să procedeze, Și hotărî lui Ștrul să i se confeseze. - Ce întâmplare că ai apelat la mine!? Știu pe

Trăia cândva o bătrână într-o margine de sat, Ce trudea din zori de ziuă până către înnoptat. Să-și aducă apă zilnic, mai din vale, de departe, Întrebuința două vase la capăt de băț legate. Era

Încep prin a spune, nu pretind că-s vorbe noi, Pe durata vieții tale, ești în stare de război, Nu poți renunța la luptă, în ființa ta îți spui, Căci lupta nu-i oarecare, ci-mpotriva

Peste un secol de existență, dacă bine seama iei, Neschimbată va fi lumea în totalitatea ei. Același teatru și decoruri în alb-negru și culori, Însă rolurile-s jucate de cu totul alți

O familie, cândva, o casă a moștenit, Zona era cu verdeață, cartierul liniștit. Și fiindcă doreau iute s-o amenajeze, Veneau zilnic la căsuță împreună să lucreze. Fata lor fiind micuță, mare

Când copacii înverzesc, Nu mă satur să-i privesc. Verdele din primăvară Pare că-l văd prima oară. Acum, ziua e mai mică, M-apropii de geam cu frică, Frunzele, ieri gălbenite, Au fost de vânt

Evenimentele lumii, pe parcursul unei zile, Mințile nu le cuprind și s-ar scrie mii de file. Toate agențiile de presă care ni le difuzează, Nu stau ca să ne explice cum ele influențează In

Unui oarecare Ion, din ce sat nu mai rețin, S-a făcut ca într-o zi să-i moară tata puțin. Si pentru ca durerea să fie lui Ion mai tare, La prăvălia lui Ițic i-a lăsat o datorie mare. După ce la

Știrea mi s-a părut la început banală: „Iliescu, la o intervenție chirurgicală”. Însă banală, acum, eu nu o mai socot, Când am aflat că operația va fi la cot. Ii cunoșteam demult zona

Tip veros, cu vanitate Și un neguros trecut, Þara ar fi ajuns departe, Dacă nu te-ai fi născut. În ape te-au specializat Rușii unde te-ai școlit, Astfel că te-ai cocoțat Unde nici nu ai

Intr-o zi caldă de vară, La umbra unui pom lungit, Ion, privește (a câta oară?) Cum vaca îi paște liniștit. Nu e drept, Ion gândește, Ca pasărea mică din pom, În libertate huzurește, Vaca,

Cu alai de clovni și fiare, Cuști, rulote și fanfare, Se așează-n vechi locaș Un circ sosit în oraș. In arena mare a lui, Cred că place orișicui Scamatorul când apare, Golind genți și

Ion și Maria, de cum s-au cununat, Au gândit că-i bine să facă un băiat, Care, le va fi cu vremea un bun ajutor Si apoi o să ajungă chiar moștenitor. Numai că deja vreo trei ani trecură Si tot

Favoarea, la unii oameni, vine ca o întâmplare, O primesc înmărmuriți, uneori chiar cu stupoare, Dar, îndată își revin, îndată ei își găsesc locul, Se cred demni de a lor stea căci prostia și

Regretând mult, fiindcă a greșit, Bulă merse în zori la spovedit, Și preotului său, nu fără sfială, Îi povesti pe scurt a sa greșeală: - Nu mai târziu de ieri, pe înserat, Pe un prieten bun

Pe un tip a dat năpasta De când i-a murit nevasta, Care, atât cât a trăit La tuns și la bărbierit. Două luni el a răbdat, Apoi n-a mai suportat Și intră la un frizer Cu firma în