Poezie
Moștenitorul
1 min lectură·
Mediu
Ion și Maria, de cum s-au cununat,
Au gândit că-i bine să facă un băiat,
Care, le va fi cu vremea un bun ajutor
Si apoi o să ajungă chiar moștenitor.
Numai că deja vreo trei ani trecură
Si tot dânșii singuri erau în bătătură.
Ion s-a înarmat însă cu multă răbdare,
Sperând să trăiască el ceasul cel mare.
Rupt de oboseală când s-a întors odată,
O găsi pe Maria, acasă, foarte supărată.
Fața-i trandafirie devenise acum lividă
Si, din vorbă în vorbă, spuse că-i gravidă.
Uită sărmanul oboseala de atâta bucurie,
Că în sfârșit și el tată curând avea să fie.
Iar draga lui Marie va fi o iubită mamă.
Până la soroc o va ocroti, de bună seamă.
Mariei i-a sosit ziua când urma să nască,
Cu flori s-a dus Ion, fiul să-și cunoască.
Pentru că Maria a născut cu adevărat
Un băiat frumos cum dânsul și-a visat.
Găsi Ion salonul unde Maria avea patul
Si-o întrebă iute, cu cine seamănă băiatul?
Îi întoarse Maria o privire, așa, ca la proști:
- Geaba-ți spun Ioane, fiindcă nu-l cunoști.
16 octombrie 2007
012.098
0
Se pare că poezioara dumneavoastră este versificarea unei glume care circulă de mai multă vreme, ceea ce nu este tocmai rău (deși ar fi mult mai valoroase creațiile cu totul originale). Problema este că versificația are probleme la prozodie, mai ales la ritm, ceea ce face ca versurile să nu curgă firesc, plăcut, muzical. Încercați să vă mai documentați asupra acestui aspect și să mai îmbunătățiți versurile din acest punct de vedere. Funcție de cum veți recepta acest comentariu al meu o să mai revin cu ajutor.
Cu cele mai bune intenții,
Cornel Rodean