Aurora Luchian

Să ne iertați, dragi migratoare, Că ați venit în țara noastră, Pe-o vreme sură și sihastră; Și ați găsit în cuibușoare, Zăpadă rece, vânt, pustiu, Și-ați plâns...de nu pot să descriu. Să ne

Soluție de...criză * Criza și foamea-l împung, De disperare, săracul, A "tratat" cu un chirurg, Ca să îi scoată...stomacul! * Arma din dotare * Vânezi mistreți, căprioare, Ca braconier,

Ceru-n pijama albastră, S-a trezit și dă ocol Patului, și din fereastră Vede pe pământ, pârjol. De îngrijorat îi scapă Un oftat îndelungat, Și chemă norii cu apă, Și în taină i-a

Astrul înăbușitor, Își târăște un picior, E prea cald și-i moleșit, Vai, și el e copleșit! Urcă lent în miez de cer, Făr* hotar și grănicer, Răsturnând găleți de foc, Balta scade, eu mă

Astăzi, un abecedar Este înghesuit iar. Peste el sunt toate cele: Creioane și acoarele; Carioci, pic și stilou, Cât să mai suporte? Zău! Colțurile îndoite, Filele mototolite, Măzgălit, mereu

Gem pădurile de dor, Când frunzișu-n zarafir, Pleacă-n foșnet, plutitor, Peste sol ca musafir. Și mă-ntreb de ce mă dor Toți ciulinii smulși de vânt, Ierburi, volbure, mohor, Suspinând peste

De pe colnic vin de-a valma, Volbure, susai, scaieți, Brusturi și pelini puieți, Crezi că s-a pornit alarma. Unii și-au pierdut papucii, Săndăluțele de vară, Alții, hainele-și salvară, În

Eu am ca partener un plop căci e statornic Când vântul îl rotește, îl clatină, îl fură De frunze-n toamne reci ce poartă coafură Din ruginiu și galben...și nici nu mi-e datornic. M-am cuibărit

Suflă-n pumnișorii mici În pumnișori de furnici! Þopăiesc și din picioare Căci sunt înghețate tare. Bruma le-a albit de tot! Ar fi vremea, eu socot, Să se-ascundă-n mușuroi, Că e pustiu în

Să nu te grăbești copile Să porți straie de matur, Iată ce-o să-ți spun prin file, Dulce-i traiul imatur! În copilărie-i visul, Și miracolul, uimirea, Doar aici e Paradisul, Fericirea și

Cad steluțele de sus, Pomi-s goi și păsări nu-s, Iar argintul se depune Făcând lumea o minune. Vin de-a valma, se-ntețesc, Se unesc, se răzlețesc Când în joacă, o vântoasă, I-a suflat, de

Vântul vâjâie-n ponoare, Și prin vii puse-n arcade, Stârnind frunzele să zboare, Ziua mohorâtă, scade. Vâja, vâja, zăpăcitul, Printre flori întârziate, Făcând-o pe rătăcitul, Le plecă pe

Sus, în vârf de fag bătrân, Un guguștiuc tremurând Și-un pițigoi înfoiat, Discută despre iernat: -Frate, iarna-i aspră tare Degerăm în cuibușoare! Făr\'un pufușor, un pai, Ce ne facem noi,

Mama vine să mă culce Și-mi cântă suav, duios, Un cântec în limba dulce, Moștenită din strămoși. Când cuvintele rostește Cursiv, clar în românește, Îmi dau seama fericit, Că-i \"perlă\"

Frunza-n codru se înmoaie. Ruginie și bălaie, Se desprinde de pe ramuri, Și se zbate pe la geamuri. Aricel, cu patru mere, Bătrânel, da în putere, Trece peste frunze moarte, Și peste alune

Șireată, feminizată… Femeia modernizată, Nu mai mirose a ceapă, Cu paiul bea suc, (Nu apă) Că stau măștile pe față Ca la clovn. Soțu-i paiață! El trudește zi-lumină, Ea la bârfe c-o

Moș Crăciun în straiul roșu, Jur că rătăcise coșu*! (Coșul casei, negreșit!) Sau de sacu-i copleșit, Vâjjjja! lunecă pe burtă, Pleoștit, plat ca și o turtă; Uf, ce jenă, că un om Din nea

De-ar plânge pumnul tău ce a lovit În trup de copilaș nevinovat, Ce l-a primit sărmanul, gârbovit; Ar trebui din oase ”renovat”. De-ar spune câte lovituri a dat, Pe unde-a nimerit și a

Un berbec ajuns Primar, Mâncând icre și homar, S-a înscăunat adânc. ”Nu mă deranjați, mănânc! Striga oilor sărace, Sorbind mâluri din băltoace, Ce aveau doleanțe multe... Mama voastră de

O! ce seară minunată În pădurea fermecată! Toți gândacii au ieșit, Și s-au pus pe chefuit. În beznă-n fundul pădurii Bombănea Muma-Pădurii. Ieșise din scorbură Având gura