Poezie
Răzbunarea orătăniilor pe Mițos
Poveste în rime
2 min lectură·
Mediu
Într-un colț pe-o păturică,
Stau opt pui, cloșca mămică,
O rață cu bobocei,
Guițând, vin trei purcei,
Patru curci cam zgribulite,
Și cinci gâște năpârlite.
Ouătoare, pintenați;
Căci pe câine-s revoltați,
Că latră iscând rumoare,
Ori le-nhață de picioare,
De aripi și de codițe,
Și nu poți să faci nici fițe,
Că vine stăpâna-ndată,
Tot pe oropsiți îi ceartă!
-Ce aveți de zbierați, oare?
V-am lăsat apă, mâncare...
V-auziți de pe ogor,
Poate vă bag la cuptor!
Se răstea, gesticula,
Nu vedea, nu asculta...
Și așa au hotărât,
Ca intrusului urât,
Că e mițos ca o oaie;
Să îi facă iute, baie.
Și urnesc cu greu din loc,
Un gigantic poloboc,
Pus cu apă la umflat;
Rostogol l-au așezat,
Lângă "cușca de-mpărat".
Au tras de vrană cu foc,
Apa fâșșș! din poloboc,
Și-n torent ca de izvoare,
Câinele-nvăță să zboare!
Nu știu ce apă a fost,
Dar acum sărman Mițos,
Are blana colorată,
Și un miros...de te-mbată!
Tremură, fără vigoare,
Căutând un ciob de soare,
Îl zări stăpâna sa:
Ce potaie! Javră rea!
Ce cauți urât lățos,
În ținutul lui Mițos?
Pune mâna pe o piatră,
Și-l gonește pân' la poartă,
Dar e uluită, zău!
"Unde e Mițosul meu?"
V-aș mai povesti eu, multe,
Da-s la râsete în curte!...
001.055
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 209
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 49
- Actualizat