Poezie
Iarna ca un basm
Poezie
1 min lectură·
Mediu
Iarna e frumoasă foarte,
Parcă-i versul dintr-o carte!
Un miraj, un basm de seară,
Iar când geru-i ca o fiară
Îi dă plus de strălucire,
E iarnă, nu-i nălucire!
Cade neaua furișată,
Peste codri-n ton de artă.
Cad mormane sclipicioase,
Albe, moi și lipicioase,
Rocoale de steluțe,
Croșetări de danteluțe.
Zburdă-n alb, pe deal, câmpie,
Roiuri de dantelărie.
Vin fulguți, o vrajă rece,
Poposesc să nu mai plece
De pe arături născute,
De prin văile abrupte.
Vin din boltă bulgărașii,
Când se joacă îngerașii.
001.887
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 84
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
