Aurora Luchian

E cald și liniște-n odaie, Și toți copiii parcă-s sfinți, Că a venit Moș Nicolae, O, cum altfel? Au fost cuminți! Și-n calmitatea așternută, Doar focul mai trosnește poc! Și soba

Proverbul nu e de șaradă! Uneori mă plictisesc, Și s-arăt că deh! muncesc, Eu mai trag mâța de coadă.

Într-un an și jumătate, De ar fi vara cât șapte, Eu tot nu m-aș sătura Să alerg desculț prin ea. În opt ani, cu zile line, Și doar veri, de fructe, pline, Aș zburda pe câmp, prin grâu, Și

Dragii mei,Domnul iubește Pe copii cuminței. De orice rău îi ferește Chiar și pe obrăznicei. Fiecărui copilaș Milostivul, Dumnezeu, I-a dat câte-un îngeraș Ca să-l apere de rău. Copilul

Pe sub umbră de pădure, Ursul cu vederi obscure, Șade tolănit că-i mai, Mormăind în al său grai. Aricel în strai țepos, Doarme sub tufișuri, jos. Iepurilă inimos, Fuge-n vale de

Nu credeam că într-o zi, vara va pleca-n suspine, Și am alergat s-o caut, șovăind să-i spun, ”Cu bine!” Dar o negură asupra-mi mi-a delimitat vederea, Și o boare parfumată mi-a sporit cumplit

Ninge în Vasluiul meu, Stând de veghe Dumnezeu. Ninge lin, bogat și des, Eu din fulgi, poeme, țes. Ninge în Vaslui cu dor, Dintr-un cer risipitor, Dintr-un cearcăn sur de nor, Ninge calm,

Rabd și tac în vama sorții în speranța că voi trece, Și e haos, îmbulzeală...un vameș, cu tonul rece, Sobru, cu ținuta ”țiplă”, cu statura deșirată; Se răstește și mă-mpinge: ”Ești cu viza

Ieși copile din culcuș, Hai, nu sta cu nasu-n perne! Ți-e frică de lunecuș? Hai pe deal că iarna cerne! Geme vântul? Eu îl iert! Vină vifor, crivăț, ger, Nici pe unul n-o să-l cert Că n-au

Două muște grăsunele, Cu pete pe rochițele, Cu moațe în vârf de cap, Rotocoale cât un nap; Se foiesc pe un mohor, Verde, aspru, foșnitor. -Aș mânca o fripturică Că mă roade în burtică. Zice

A pătruns o rază-n casă Și-a vegheat un copilaș, Ce dormea-așa de dulce, Dulce, ca un îngeraș! I-a încălzit perișorul, Fălcuțele grăsunele, El dormea dus, mititelul, Chiar de-a zăbovit pe

Să fi fost pe la chindie, Ora nu o știu precis, Martinică a decis Să ia vulpea-n custodie. Ce-i veni, doar gându-i știe, Poate că e-nsingurat, Căsnicia-i n-a durat, Și-și dorește

Veselă toamna își pune Frunza brună, arămie, Peste solu-n uscăciune, Și-un vînt plin de infamie. Soarele zâmbește galeș, Vlăguit de-o vară lungă, Pune-o rază pe un jaleș, Restu-n toamnă să-i

Vântul s-a trezit devreme, Cu lungi cute pe obraz, Ce jenant și ce necaz! Că dormi cu nasu-n perne. Și-a masat fața frenetic, Cu apă dintr-o gulie, Făr* papuci și pălărie, Șuierând, țâșni

Lâng-un mărăcin străin, Mă îneacă un suspin. Ba-mi curg lacrimi ca izvorul, Că mă ostoiește dorul, Într-o țară vitregă, Ostilă, potrivnică. Și mă rog de nori, de vânt, Să mă ia de pe

-Îl vreți pe Moș Nicolae, Cu hăinuțele în claie? Cu tabletele în mână, Concentrați? Ei, asta-i bună! Ce-i aici, pe coridoare? Parca-ți fost la vânătoare Cu-ncălțările… Se poate? Doar noroi

Ziua-i cât un zgriburici, E brumat și un arici, Iarba-i aspră, și-n ogor Trage brazdă un tractor. (anmaot) Cine îmi aduce ploaia, Bruma, negura în

Liniște...că acuș vine Moș pribeag și Sfânt. Da cine? Are daruri, și-n ghetuțe Ne pune cu drag, punguțe. Prin nămeții puși în claie, A răzbit Moș Nicolae, Nins, împins de o vântoasă, Și-a

Se tânguie în veștejeală Amurgul, vântul prin păduri, Și sfâșie la nimereală Crenguțe vii și uscături. Se răsucește și aleargă, Și fură așternut de sol, Și toamna-și pune pe o targă Un pui

Pastelată cu fior, Toamna ca un comandor, Îmi trimite muzele, Când pictează frunzele, Rărind poala codrului, Storcând ochii norului, Slobozind vânt jucăuș, Din adâncuri, din culcuș. Pe

Șopotește glasul toamnei, Prin via îmbelșugată, Vântul prinde trena doamnei, Și obraznic, vâââj! o saltă. Trece câmpul în rugină, Călcând buruieni muiate, Necăjită-i o sulfină, Că-și pierdu

-Ce ai toamnă, prin panere? -Struguri, piersici, mere, pere. -Dar alăturia de tine? -Legume cu vitamine. -În cămară, prin borcane? -Gem, zacuscă și tocane. -Și-n hambar? Că-i burdușit! -Grâne