Aurel Sibiceanu

Ãsta e răspunsul !

Mulțam, Nea Dane,
pentru ajutorul mare,
că numerisem ca berbecul,
iarna la tunsoare !

D-na Ica, de ce faceți atâta tapaj,
că doar nu v-ați rătăcit în Ermitaj!

La mulți ani!

Impozit-vodă către popor

Când, sufocați de taxe, toți
Veți fi plecat din România,
Îmi iau nevastă, fii, nepoți
Și plec și eu în Bir...manía.
(Nea Nelu Gârda )

Nea Ioane,

Încăiera-te-ar toana
să pleci în Botswana,
și cu moneda acelei țări
să-i achiți lui Băse dări!

Generoasă ofandă în luna Nașterii Mântuitorului, distinși protagoniștii...

De excepție poate fi socotit și volumul D-lui Paul Aretzu, \"Cartea cu anluminură\", de care am bună știință - am fost la premierea și lansarea de la Pitești. Anluminura, numită și iluminare, este, pentru cei care nu știu, cum nici eu nu am știut cândva, ilustrația manuscriselor cu picturi sau ornamente manuale, valorizate și cu ferecături de aur și argint, în epoca evului de mijloc. Am avut ocazia să văd așa ceva - sunt uluitor de frumoase și emoția pe care ți-o transmite un manuscris cu anluminură îți taie răsuflarea... Nu mă miră că D-l Aretzu a fost \"ispitit\" de manuscrisele înluminate...

Primul poet \"ispitit\" de anluminură, de care știu eu, a fost tot un... Paul! Paul Grigore, căruia îi apărea în 1991, post-mortem, o carte de poezie intitulată \"Anluminură\". Nu l-am cunoscut decât din povestirile poetului Ion Iuga, unul dintre marii prieteni ai lui Nichita Stănescu. Tot de la regretatul Ion Iuga am aflat și de poetul George Boitor, care s-a sinucis în semn de protest față de tracasarea la care era supus de Securitate. Se pare că trecuse puțin de 42 de ani...

Paul Grigore, născut în Cărmăzana Oașului, a fost un optzecist răzvrătit și sunt multe indicii că a fost omorât de securitate, în iunie 1989; nu avea decât 37 de ani. De ce amintesc toate astea? Poate că în aceste zile premergătoare Nașterii Domnului este bine să-i pomenim pe cei care L-au ajutat, într-un fel, să ducă Sf. Cruce, poate și pentru a afla și colegii noștri mai tineri,din această frumoasă comunitate, că s-a suferit și murit pentru Logos...

Dacă Domnul va voi să mă înzdrăvenesc un pic cu sănătatea, voi fi prezent și îmi voi umple sufletul cu blândețea luminatei seri...

Până atunci, te fericesc, Florin, pentru câte pui în lucrare și vă doresc o deplină reușită.

Aurel

\"vrăbiilor
ciripiți
ciripiți chiar acum

sângele mi-a tăcut deja...\"

Domnule Djamal, în acest final de poem,
ca o adiere rătăcită în liniștea din Taj Mahal,
deci desăvârșit, se cuprinde cu adevărat cifrul
ființei omenești, adică fragilitatea și umilința
înaltă...

Bestiariul continuă,
cel înfrânt va triumfa
în herb, va întregi...

Bunica nu mai e din 1987. Manuscrisul în cestiune se află în casa memorială de la Nămăești, Muscel; l-am văzut acum 10 ani.

Da, țuica are multe E-uri !
Eeeeeeeeeeee bunăăăăăăăă!

Emilian, îmi place scrisa Dumitale; mai greu îmi este să accept cuvinte,
ori expresii din alte limbi... Știu, sunt semne culturale, au rostul lor...

În fine, poate sunt eu prea conservator,prea îngrijorat de viitorul limbii.

Bine condusă această robinsonadă cotidiană și atâta de sugestive trimiterile la cele două feluri de recluziune, de insularitate - Crusoe și Ed. Dantes, prin abatele Faria... Robinsonadă în mijlocul... mulțimii!
A locui în viața ta de zi cu zi cum într-un salon de dans, cu toate că micile întâmplări au și accente tragice! E o viziune interesantă...
Mai jos \"mi-am luat\" ale Dumitale dintru ale Dumitale, cum se spune;
sper că nu supăr...


\"dimineața ca o navă ancorată în port
năuc îmi închipui că sînt robinson
trezit de o voce din vis
în fața oglinzii
frigul încolăcit de picioarele mele
ca o magdalenă așteptîndu-și iertarea

pe asfalt vrăbii chircite
oamenii mă salută nu-i recunosc
în lipsa memoriei mă simt ca un elefant fără colți\"



înaintea unui drum lung
nu pot dormi noaptea
îmi fac rucsacul febril
de parcă l-aș scoate din giulgiu pe abatele faria
și m-aș pune pe mine în locul său

de cele mai multe ori cred că nu există frică de moarte
nu mi-e frică de moarte ci de cei care mor\"

\"Între Tisa și-ntre Nistru,
e plină țara de purcei,
însă carne dacă vrei,
N-ai de unde, frate,
astăzi porcul e ministru!\"

Dintr-o satiră a lui Topârceanu,citat precar din...memorie.
Topârceanu făcea referire la un om politic, Alexandru C.Constantinescu, ministru de interne între 1916- 1918. I se spunea Alecu Constantinescu-Porcu, pentru că mințea la fel cum clipea, așa cum fac și miniștrii de azi. A fost ironizat și de Constantin Tănase, la Cărăbuș. Bunica știa pe deasupra și satira, și fabula; deh, ea n-a păpat cu E-uri!

\"Când am cunoscut-o pe bunica, deja nu mai plângea. Așa cum nici nu zâmbea.\"

O proză impecabilă, o mână sigură...
Recunosc această lume..., o lume a omului crescut drept,
în cultul valorilor tradiției și a bunei cuviințe; din nefericire, împotriva acestei lumi s-au comis grave agresiuni...Prețul îl plătim noi, sau ce a mai rămas din noi, dar mai ales aceste generații tinere...

Bine spus \"terapia amintirii\"...
La rândul meu, cartea de memorii, la care tot scriu, am pus-o sub semnul mărturisirii ca instrument vindecător, duhovnicul fiind cetitorul...

Vă felicit și vă doresc putere pentru a spune cât mai multe...

Întru totul de acord cu Doru Dăncuș.
Calofilia și livrescul sunt prezente
în doze agreabile, care vă individualizează.

De la Victoria Ana Tăușan - o, Doamne, ce poetă distinsă!-,
nu am mai întâlnit un discurs liric atât de luxuriant,
cu efecte vindecătoare asupra cetitorului atent...

Am cetit și remarcat (doar pentru mine) mai de mult
calitatea scriiturii Dumneavoastră; acum las acest semn
și sper să nu fie stânjenitor...

Mai degrabă e un pamflet, și încă unul foarte bun.
Eu în cheia pamfletului am citit acest text
și mi-a plăcut foarte mult.

Cred că Ioana a sesizat bine unde începe poezia...

Fix 31 de silabe, adică...Tanka!
Îmi place, cu toate că dealurile
au început să se îndepărteze de mine...

Uite că Dumnezeu aduce dealul la mine,
în acest chip nipon...

Un poem are multe chipuri
și ele sunt în mare măsură
ale cetitorilor săi.
Iată un chip mai jos; el este
al nevrednicului cetitor Aurel:

\"iată cum se construiește o casă în spațiu
în spațiul intim în care îmbrățișarea devine copil

îl alăptezi crește mușcă sînul și prinde otravă
se scurge încet pe podea acolo stăm noi îngenuncheați
rugăm moartea să fie blîndă să ne mîngîie creștetele
apoi să muște de jugulară


tremură picioarele mîinile glasul ideile
se face mai cald...

despre noi se va scrie o carte
cu milioane de personaje\"


Mulțam frumos!

Mircea Bârsilă este fără tăgadă unul dintre
puținii poeți autentici ai \"Generației \'80\",
care, într-o bună zi, va fi pus în drepturi depline
de un critic prestigios și nepărtinitor.

În 1985, când destinul l-a adus la Pitești,
am fost singurl coleg de breaslă care știam de el -
îi citisem cartea \"Obrazul celălalt al lunii\" -,
și care l-am inserat în boema piteșteană; împreună cu el
și cu alți scriitori ai locului am ținut piept
literaturii dogmatice oficiale, am boicotat mai toate
acțiunile publice ale unor nulități care voiau să se ridice
folosindu-se de strapontina literaturii angajate în contextul
politic din acei ani. Riscurile erau mari și acțiunile noastre
au atras asupră-ne atenția vigililor precum și corecțiile
punitive ale acestora.
Am crezut și cred în poetica lui Bârsilă, cea cu profunde filiații
în mitologia populară românească și eresuri...

Mircea Bârsilă este și autorul unor monumentale studii și eseuri,
unice prin modul inedit de abordare.
Iată câteva titluri:

\"Fecioara divină și cerbul\", Ed. Calende, Pitești, l994;
\"Introducere în poetica lui Nichita Stănescu\", Ed. Paralela 45, Pitești, 2006;
\"Poeți contemporani. Generația 80\" (I), Ed. Paralela 45, Pitești, 2006;
\"Vârsta de fier în viziunea lirică a lui Al. Philippide\", Ed. Paralela 45, Pitești, 2007.
Sunt patru studii care pot fi folosite ca instrumente de lucru pentru doctoranzi ori pentru cercetători.

Felicitări pentru acest demers critic, Florin Caragiu; trag nădejde că el va provoca interesul generațiilor mai noi...

Meître Reche - Ești prea generos cu mine... Poema nu am gândi-o și scris musai prozodic. Am eu o \"frazare\" aparte, pentru recitanie! Cât privește jumătatea cealaltă de secol... cu bucurie să o luăm la palme! Ori ea, ori noi!

Domnule Silvestru - Un răspuns la obs. se află mai sus... E normal să nu mă recunoașteți în acest text... Dar dacă le-ați vedea pre toatele în stil clasic, 70 la număr, câte le-am scris, ați vedea că am o unitate, ceva care mă face recunoscut. Cu moartea de-acolo nu e o chestiune doar de rimă... Cu cât dragostea este mai mai mare cu atâta și faima morții este mai grozavă...
De nuielușe... nici vorbă! Într-o lume excedată de numărul posesorilor adevărului absolut, prefer dialogul și buna înțelegere; acestea două sunt un dar ceresc.
Cu drag și bucurie!


Finule Petrea - nu te mai burzului la Taica Reche, el e aproapele nostru și, așa acru cum este, uneori, șugubăț, e simpatic tare. Așa că lasă-n pace etno-botanica !!! Mă bucur că ți-a plăcut năzdrăvănia veche. De nou născuți ce să zic? Îi mai las să crească, lumea cuvintelor merge mai departe și fără ei; așa mi-i păcătoasa fire...
De Securitate numai de bine! Așa cum spui, ea se va cuprinde într-o carte care crește. Într-un fel, pârdalnicul serviciu secret mi-a făcut un bine. Sutele de pagini de documente mă ajută să-mi reconstitui un traseu de viață, sunt chiar vindecătoare terfeloagele... Episodul care va urma, mâine ori poimâine, te va ajuta să vezi mai limpede demersul meu.

Tuturor prețuirea și mulțumirile mele!

Azi ne trage ața spre versul clasic...
O ipostază a cârjii, oarecum asemănătoare,aveam și eu într-un poem
trimis lui Geo Dumitrescu în 1975, cu pseudonimul Petru Theodosie.

Mi-a publicat poemul la \"Atelier literar\", rubrică pentru debutanți,
pe care o ținea în revista \"Luceafărul\". În 1995, Gheorghe Tomozei,
un tulburător poet și cultivator al adevăratei limbi românești, m-a
luat cu dânsul, în chip de scutier, într-o vizită la venerabilul poet...
În câteva ceasuri, Bătrânul Maestru mi-a limpezit multe lucruri
pe care le înțelesesem greșit, privitoare la stângismul politic
al unor cunoscuți literați...În fine...

Poemul acesta al Dumneavoastră vine și mult mărturisește
perenitatea poeziei clasice...

Mai jos postez ce mi-a mai rămas în minte
din poemul meu care se chema trufaș: \"În chitul vremii\"
Sper să nu vă fi supărat confesiunea asta ad-hoc.
Cu stimă!

\"Plâng,aspru ferecat în chit,
și o cârjă de lumină-mi pare
că din plâns a-nmugurit\"

De, Meître, știu și eu ce să zic?
De ce oare vine mereu vremea
când ne despărțim de copilărie?

Pupa-l-ar Tataia pe Andrei!

Tot din cele de pe timpuri?
Erați poet de-a binelea !

Dar... mi-ar fi părut rău să fi lipsit
prozatorul Petre Anghel
din literartura română...

Sper să vă recitesc un roman
în aceste zile de sărbători...

O poveste uluitoare de dragoste
în șase versuri!

Poate că acel \"dau înapoi\"
nu e prea nimerit...

Cum am început să pătrund în mintea ta,
îmi dau seama că nu poți fi decât
conștientă de bijuteriile
pe care ni le arăți.

Cu zgârcenie!