Poezie
niciun câmp nu e de ajuns pentru toate luptele
o altă scrisoare către m.
1 min lectură·
Mediu
dragă m
scrisoarea a șaptea vine azi mai întâi de toate, îți spuneam despre
o neașteptată cucerire a nimicului
când întinzi mâinile și ele se prelungesc, se duc până pe fundul mării
alunecarea din tine este cel mai greu război, îl porți, te pierzi
oricum la sfârșit rămâi față-în-față tu și partea ta deja ucisă în numele
celui mai absurd triumf
mă cerți, dragă m, îmi amintești cât eram de încruntată înainte să deschid
cutia pandorei, nicio tresărire, niciun pericol nu era prea aproape
limita înaltă a soarelui îmi era de ajuns, priveam direct în ochii oricui
și armele se loveau de inimă, aici totul se câștigă pe moarte
sunt arme-cuvânt
sunt arme-faptă
sunt arme-dispariții
moartea e doar un pretext
mai mult decât corpul înalt, prea fragil pentru drum, eu nu pun răboj
eu nu mai sacrific nimic dinăuntru, nimic din afară, las să se ducă
nimicurile pe câmpul de luptă al marilor oameni, ei nu simt niciodată
cât de nemernice sunt pierderile
scrisoarea a șaptea vine azi mai întâi de toate, îți spuneam despre
o neașteptată cucerire a nimicului
când întinzi mâinile și ele se prelungesc, se duc până pe fundul mării
alunecarea din tine este cel mai greu război, îl porți, te pierzi
oricum la sfârșit rămâi față-în-față tu și partea ta deja ucisă în numele
celui mai absurd triumf
mă cerți, dragă m, îmi amintești cât eram de încruntată înainte să deschid
cutia pandorei, nicio tresărire, niciun pericol nu era prea aproape
limita înaltă a soarelui îmi era de ajuns, priveam direct în ochii oricui
și armele se loveau de inimă, aici totul se câștigă pe moarte
sunt arme-cuvânt
sunt arme-faptă
sunt arme-dispariții
moartea e doar un pretext
mai mult decât corpul înalt, prea fragil pentru drum, eu nu pun răboj
eu nu mai sacrific nimic dinăuntru, nimic din afară, las să se ducă
nimicurile pe câmpul de luptă al marilor oameni, ei nu simt niciodată
cât de nemernice sunt pierderile
046.526
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ela Victoria Luca
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 163
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
Ela Victoria Luca. “niciun câmp nu e de ajuns pentru toate luptele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/poezie/13963992/niciun-camp-nu-e-de-ajuns-pentru-toate-lupteleComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ASÎntru totul de acord cu Doru Dăncuș.
Calofilia și livrescul sunt prezente
în doze agreabile, care vă individualizează.
De la Victoria Ana Tăușan - o, Doamne, ce poetă distinsă!-,
nu am mai întâlnit un discurs liric atât de luxuriant,
cu efecte vindecătoare asupra cetitorului atent...
Am cetit și remarcat (doar pentru mine) mai de mult
calitatea scriiturii Dumneavoastră; acum las acest semn
și sper să nu fie stânjenitor...
Calofilia și livrescul sunt prezente
în doze agreabile, care vă individualizează.
De la Victoria Ana Tăușan - o, Doamne, ce poetă distinsă!-,
nu am mai întâlnit un discurs liric atât de luxuriant,
cu efecte vindecătoare asupra cetitorului atent...
Am cetit și remarcat (doar pentru mine) mai de mult
calitatea scriiturii Dumneavoastră; acum las acest semn
și sper să nu fie stânjenitor...
0
MSsă nu exagerăm domnii mei dragi, pentru că proximitatea beatitudinii a fost mereu acolo unde arta, oricare ar fi ea, trebuie să emoționeze și să nu ne pierdem în superlative, nu cred că autoarea asta își dorește.
Recitind acest poem uneori îmi pare că omul devine prin el când sentiment când inteligență pură.
Este un balans riscant pentru că este clădit cum altfel decât pe amorul propriu.
Orice imitație, ce este oare reflectarea emoției decât o imitație, dacă face abstracție de implicațiile ei omenești devine frumoasă aș putea spune, la fel ca acest poem.
De aceea gustul, același pe care l-am simțit citind, nu e o oglindă limpede, ci mai degrabă o zugrăvire teribil de subiectivă menită să descrie obiecte apropiate nouă. Dar mai degrabă un câine decât o stâncă zugrăvind pasiunile omenești parcă trebuie să înfățișeze pe cele ale inimii ca să ne măgulească slăbiciunile
Recitind acest poem uneori îmi pare că omul devine prin el când sentiment când inteligență pură.
Este un balans riscant pentru că este clădit cum altfel decât pe amorul propriu.
Orice imitație, ce este oare reflectarea emoției decât o imitație, dacă face abstracție de implicațiile ei omenești devine frumoasă aș putea spune, la fel ca acest poem.
De aceea gustul, același pe care l-am simțit citind, nu e o oglindă limpede, ci mai degrabă o zugrăvire teribil de subiectivă menită să descrie obiecte apropiate nouă. Dar mai degrabă un câine decât o stâncă zugrăvind pasiunile omenești parcă trebuie să înfățișeze pe cele ale inimii ca să ne măgulească slăbiciunile
0
ELDoru, pot afirma ca este o cale intr+adevar ca de la cer la pamant intre ce era in 2007 scris si ce este acum, si sper sa fie macar uneori o cale buna.
Dle Sibiceanu, multumesc pentru aprecierea si discreta si rostita.
Marga, da, nicio privire-oglinda-reflectare nu are cum fi decat subiectiv-obiectiva. Si indiferent de prea sus sau prea jos tonurile unor aprecieri, am incercat sa raman intr-o arie moderata, atat cat se poate.
multumesc, ela
Dle Sibiceanu, multumesc pentru aprecierea si discreta si rostita.
Marga, da, nicio privire-oglinda-reflectare nu are cum fi decat subiectiv-obiectiva. Si indiferent de prea sus sau prea jos tonurile unor aprecieri, am incercat sa raman intr-o arie moderata, atat cat se poate.
multumesc, ela
0
Înainte de a scrie ceea ce am scris, am recitit de 3 ori textul. Nu pot fi obiectiv, dar ai încredere în instinctul meu: ai ajuns la cel mai mare rafinament liric. E ceva ce surclasează toată presupusa mea obiectivitate critică.