Antrei Kranich

ai reusit, extrem de concis, cu putine vorbe si imagini strecurate ici colo, sa lasi in urma poemului o senzatie grea, de tristete amara. singura tristete adevarata, in fata celor pe care-i strigi, fara insa ca ei sa catadicseasca sa-ti raspunda, darmite sa se-ntoarca.

cu prietenie,
andrei t

am intrat aici si am gasit un text bine scris, cu rotiri de fraza care surprind cititorul, cu repetitii doar atat cat sa atraga. iar in spate multa multa candoare.
sfarsitul mi se pare putin cam diluat, cliseic. e pacat, avand in vedere prospetimea si gingasia primelor parti.

cu prietenie,
andrei t

in timp ce prima parte este mai sententioasa, este un fel de privire din afara, a doua parte se petrece launtric, prin candoarea cu care sunt randuite cuvintele.
mi-a placut mult sfarsitul. poemul ca un tot e cizelat atent, se spune doar cat sa dea frau liber imaginatiei/ interpretarii, fara balast de expresii.

cu prietenie,
andrei t

nu disec poemul. iti spun despre starea indusa.
odata ce atmosfera m-a intors muuuulti ani in spate, cand eram oleaca mai mic si trebuia sa duc palma streasina la ochi sa vad varful copacilor, cand ma intorceam acasa printr-un covor pana la glezne de frunze de toate culorile, cand cand...
iti las cu nostalgie un semn si ma intorc la biroul unde nu conteaza daca e toamna, vara...

cu prietenie,
andrei t

da, finalul in sine merita steluta. si restul poemului are o atmosfera ciudata, o combinatie intre static si dinamic, insa finalul e desavarsit.

cu prietenie,
andrei t

mie mi-a placut mult poemul. repetiile l-au rotunjit cumva, nefiind suparatoare. atmosfera degajata e undeva intre pustiu, tristete, ceva contradictoriu redat si de albul care de obicei este pozitiv.

cu prietenie,
andrei t

cu riscul de-a intra la offtopic, nu pot sa spun decat felicitari!
n-am citit poemul ca si cum l-as fi vizitat, l-am citit dinauntru.

cu prietenie,
andrei t

*cu arheologii si tricourile ai dreptate. am glumit si eu nitel. plus ca in cap am amintirile altui tip de arheologi, cu care am avut de-a face.
*spre rusinea mea, singura versiune cunoscuta e cea cantata de bjork, pentru care am o pasiune.
*o intrebare: eu am fost invatat ca \"zaLmoxes\" a fost numele corect. dar, necunoscand limbile vechi, sincer ti-as fi recunoscator daca mi-ai spune care e forma reala, nu cea agreata.
*un tratat despre firele albe ar fi un real succes. iar titlul ar fi: \"Perpetuarea firelor albe de la Zalmoxes la Dumnezeu. O scurta istorie\" :-)
*promit sa revin asupra textului, ca sa-l citesc cum se cuvine.
*amu cu drag iti urez noapte buna. as mai sta, dar maine m-asteapta o luuuuuuunga zi de serviciu.

acelasi,
andrei t

sa purcedem...
am savurat descrierea minutioasa a instrumentelor folosite de reputatii egiptologi necunoscuti. mai trebuia sa le inscriptionezi tricourile cu pana zeitei maat, ca musai adevarul sa razbata din actiunile lor. :-)
apoi am dat de acea melodie care orienteaza planurile mai bine decat insesi cuvintele/ frazele, fiind in fapt o trecere armonioasa, o prevestire.
nu stiu, e un accent ludic care pe alocuri imi aminteste de bulgakov, prin hazul conjucturii si prin prospetime (nu e urcare pe soclu, asta-mi vine acum in minte gandindu-ma la \"diavoliada\" si alte cele).
dar dincolo de pojghita de ironie, de inmuierea semnelor trecutului glorios (ah, ce sacrilegiu! de te-ar citi zalmoxes...) e altceva. trebuie sa mai trec, sa sap, sa descopar.
si recunosc. sunt oleaca invidios. mie nu mi-a iesit inceputul asa de bine. pur si simplu ai luat cititorul pe sus si l-ai incuiat in camerele tale. :-)

un prieten,
andrei t

cu sinceritate spun ca parcurgand prima data poemul n-am fost ispitit sa-l retin.
dar aici a fost greseala mea. de obicei nu citesc titlurile si nici nu prea le acord insemnatate. am crezut ca e DOAR un poem de toamna si atat.
vazand acum subtitlul totul a capatat sens. ciudat insa ca transformarea a fost totala, fiecare cuvant si-a definit rostul, intregul a fost straniu si dureros (raportandu-l la experiente personale).
acea \"pipaiala placuta\" spune totul. n-as putea zice ca e candoare, gingasie, dor. habar n-am. e o alta senzatie cu care plec de la tine, acum, desi recunosc ca ma-ntoarce cumva la scorburile mele.

cu prietenie,
andrei t

partea asta se constituie intr-un poem in sine, concis, straniu, cu acel aer de toamna in cuvinte:
\"jazz și un cocktail cu toamnă târzie
într-un bar fără nume
unde gândurile se lasă descheiate pe rând
cu mână înceată
și așteptarea respiră pianno cu ochii închiși...\"

cu prietenie,
andrei t

chiar are ceva savuros proza. mai ales acele momente liliputane, descrise cu minutiozitate, in care copilul interactioneaza cu micul sau univers.
sunt insa cateva intoarceri ciudate de fraza, de care te-ai putea lipsi, o multime de diacritice lipsa si niste greseli inserate ici colo, cum ar fi \"copii\".
e pacat, pentru ca ai talent si imaginatie.

cu prietenie,
andrei t

scuze pt revenire:
\"gasesti\"

\"ori ce\"
\"mie\" de la \"mie frig\"
\"dacă cauți\"

cu prietenie,
andrei t

interesanta acea pozitionare a ta in spatele tau, de acolo mai departe, intr-un sir infinit de oglinzi. e adevarat, suntem singurii nostri vecini.
sfarsit delicat, puternic prin imaginile sugerate:
\"cade tapetul de pe pereți lumina se învolbură somnului pază
un șoarece domestic ronțăie metafora coaptă
e ultima
s-a scuturat și ea din copac
precum ultimul fruct dinspre toamnă\"

cu prietenie,
andrei t

sa citesti poemul tau si sa privesti simultan o pictura de-a lui bruegel cel tanar. si vazand cat de bine se impletesc, sa realizezi paradoxul: oamenii evului mediu european se intorc in oamenii secolului 21 romanesc.

cu prietenie,
andrei t

fara sa vorbesc aiurea, chiar am savurat proza asta. desi tema si atmosfera nu sunt neaparat noi, tinand de acel aer balcanic de tranzit, placerea de a scrie este covarsitoare, iese precum vaporii din text. in plus, coerenta si redarea milimetrica, punctuala, a personajelor, prin discursurile in care sunt implicate, iti reusesc de minune.
felicitari!

cu prietenie,
andrei t

imi place stilul limpede, pe care actiunea se aseaza firesc.
e altceva decat in textele mai vechi. recunosc, acolo m-au atras foarte mult temele, dar asta din vina mea, pentru ca sunt pasist. :-)
asta nu inseamna insa ca nu pot vedea si derula o proza scrisa bine, cum este cea de fata.

cu prietenie,
andrei t

atmosfera e foarte bine construita, fireasca, cu o anume naturalete care seduce cititorul.
adevarata maiestrie sta in constructia frazelor/ propozitiilor, de la unele medii si lungi, care incheaga, la altele scurte, precipitate, care anunta o trecere:
\"DE coboară, noi așteptăm, o tensiune s-o tai cu cuțitul, nimeni nu mișcă, mai am timp să fug - îmi zic - iau un taxi până la hotel, voi fi scuzat, am răcit și nu vreau să molipsesc pe nimeni, abia respir, ce caut aici, la ce se gândește M., atâția kilometri, atâtea gânduri, și tusea asta nu se mai oprește, poate visez, nu sunt eu, acuși mă trezesc, plec la cabinet, în Kiriat Ono, dar nu recunosc parcarea, s-a construit între timp și n-am băgat de seamă...\"

cu prietenie,
andrei t

sub aparenta limpezime si curgerea frumos slefuita sta adevaratul sens. risc sa cred ca de fapt se comunica altceva decat se vede la prima citire. mai mult, sfarsitul int-un fel imi certifica presupunerea.
mi-a placut textul. are o coerenta si o simplitate care atrag cititorul, il duc asa intre realitate si fictiune, coborandu-l tot mai mult, fara ca macar el sa realizeze.

cu prietenie,
andrei t