Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Din circulare

IV - O oră din viața lui Anton Platonovici. Episodul IV și ultimul

8 min lectură·
Mediu
[Urmarea din episodul precedent - Și apoi, fără să mai primească din partea lui Anton Platonovici decat salutul sec pe care chiar ea însăși i-l dăduse cu câteva clipe înainte, se duse în drumul ei.] Episodul IV Ãst’ timp, trei egiptologi dintre aceia care se aflau de față (al căror nume nu le cunoaștem din moment ce nu se distinseseră prin nimic altceva decât prin faptul că erau deja doctori în egiptologie, ceea ce, după cum se știe, nu e prea greu), au venit trăgând după ei o mitralieră Maxim, cu bandă rulantă. Cartușele ei aveau forma scarabeului sacru al zeului Horus, cioplite fiind după modelul piciorușelor de pisică de la Bubastis. Mitraliera era așezată pe un trepied al cărui piciorușe erau în număr de trei, meșteșugit lucrate încât să închipuie colonada de la Luxor și Karnak (sau poate Kerak?) ori (poate) șoldurile mărețe ale unei baiadere a cărei frumusețe nu a fost niciodată văzută sau admirată [-dar aceasta este o ipoteză recentă și eretică]. Punându-și pe cap masca sacrală a zeului Anubis, ca să nu fie recunoscut, unul dintre egiptologi instală mitraliera în poziție de tragere, mângâind nu fără o schimă perversă pe chip, cele trei piciorușe în formă de coloane de templu sait sau menfit (ori de șolduri de femeie). Ghidându-se după ceea ce vedea printre urechile măștii anubice a primului egiptolog, un al doilea egiptolog scoase un caiet de note și notă poziția țintelor alese cu scriere demotică din epoca celei de IIIa dinastii, în speranța că, dacă va fi interceptată de serviciile de inteligență inamice, mica foaie de hârtie nu va putea fi descifrată. Apoi, îngenunchind, oferă celui de-al treilea egiptolog prețiosul rezultat al calculelor sale. Acesta, continuând să se ghideze printre urechiușele măștii lui Anubis, dezlănțui un tir nimicitor asupra grupului care poluaseră sonor atmosfera calmă de la Cafeneaua Egiptologilor, secționând, tranșând, culcând la pământ și masacrând tot ceea ce vedea printre amintitele urechiușe. Apoi, fredonând un cântecel la modă, mușcă un cartuș de gheara sa de pisică bubastică și, cuprins de remușcări, îndreptă țeava Maximului asupra colegilor săi, și ar fi tras, fără nici o îndoială, dacă nu i-ar fi atras chelnerul locului atenția că în acest ritm Parisul va rămâne fără egiptologii care îl făcuseră celebru. Același chelner, înarmat cu un făraș și o mătură, se dezlănțui într-o operație cu mâinile curate de curățire a locului, eliminând până și amintirea celor ce cântaseră, întrucât el însuși avea de intonat un cântecel vioi și plin de veselie, fiind acompaniat de cei trei egiptologi care îi țineau isonul legănându-se pe călcâie și desenând în acuarelă autoportretul marelui faraon găsit pe insula Elefantina – ceea ce îi aminti lui Anton Platonovici de ziua în care – cu mulți ani în urmă- o întâlnise, pentru prima data pe Vera Magdalenovka: It’s (oh!) so quiet! (Hush! Hush!) It’s (oh!) so still! You are alone, And so peaceful until… You fall in love [-Zing! Boom!] The sky up above [-Zing! Boom!] Is falling in [-Zing! Boom!] You never been so much About a girl You wanna laugh, you wanna cry You cross your heart – And hope to die!- ’Till it’s over, and then… It’s nice and quiet, but soon, again, starts another big riot The devil cuts loose [-Zing! Boom!] So, what’s the use [-Zing! Boom!] of fallin’ in love?… Și-apoi? Odată Vera Magdalenovka plecată de acolo, ce îi mai rămânea lui Anton Platonovici decât să bea un butoi de bere vechi de pe vremea dinastiei a XVII-a, descoperit de unul dintre egiptologii prezenți în stratul de arsură mayașă de la Crocodilopolis, rumegându-și dorul, retrăind absența, așezat cum era chiar pe scaunul pe care stătuse draga lui dragă. Noi știm însă (dar nu ți-o vom spune), dragă Anton Platonovici, chiar dacă n-o vezi zâmbind, chiar dacă n-o mai simți venind, chiar dacă, chiar dacă nu înțelegi cum s-a întâmplat, chiar dacă amintirile au rămas de-acum cu voi, sărmane Anton Platonovici, chiar dacă nu-i mai poți vorbi, chiar daca n-o poți întâlni, chiar dacă nu te vede, chiar dacă nu mai crede, chiar dacă nu mai știe unde ești, chiar dacă o mai vezi trecând, chiar dacă la braț o vezi cu soțul ei mergând, chiar dacă din când în când privește înapoi, ce mult te-a iubit, sărmane Anton Platonovici, iar dacă ar fi fost ca tu să o știi la timpul tău, poate că viața voastră ar fi arătat altfel, acum. Ceea ce, însă, avea să i se întâmple lui Anton Platonovici rămâne încă un mister, inclusiv pentru autorul rândurilor de față, ca și pentru Anton Platonovici. Cine ar putea ști ce se va întâmpla în viitor, peste cinci minute, măcar, sau peste o oră? Iar dacă Anton Platonovici, direct interesat, nu a aflat-o încă, de ce ar fi mai breaz autorul său? Din aceasta dilemă nu putem ieși decât urmărind (cu ochii minții, și nu altfel) avatarurile eroului nostru în orele dezastruoase care au urmat întâlnirii dintre el și Vera Magdalenovka, prelungindu-se de-a lungul tuturor lunilor care s-au scurs de-atunci și topindu-se, deshidratate, într-un viitor incert despre care nimeni nu știe nimic, nici măcar unchiul curland al lui Anton Platonovici, cândva un cavaler leton cu multă stare care s-a dus toată pe apa sâmbetei mulțumită pasiunii sale pentru egiptologie și din care nu au mai rămas decât trei fete quechua (-sănătate!), bătrâne și urate, atât de bătrâne încât creditorii s-ar fi mulțumit cu trei șipuri din apa cea magicească de Samara, făcătoare de minuni, decât să le primească pe ele drept gaj că Anton Platonovici își va fi plătind vreodată datoriile pe care nu le contractase el, ci unchiul său, anume un cavaler smalandez, despre care toți vecinii se minunau cum ajunsese el să își piardă starea și sila adunate cu atâta truda de-a lungul a câtorva zeci de generații, și aceasta din dragoste pentru egiptologie și mumii proaspete, bașca încă vreo trei fete frizone, ramase urâte și bătrâne în ciuda tuturor eforturilor autorilor și ale lui Anton Platonovici, ba chiar și ale Verei Magdalenovka, atât de bătrâne și atât de urate încât… ajuns acasă, Anton Platonovici nu și-a revenit încă din aburii zilei și ai trupușorului Verei Magdalenovka, risipit ca vălătucii de transpirație de pe fruntea unui atlet grec în depărtare. S-a trântit în fotoliu, năucit, și ar mai fi zăcut acolo și în ziua de azi dacă nu ar fi murit între timp, de griji, de bătrânețe și de dorul Verei Magdalenovka (draga de ea!). Până atunci însă, cu ultimele puteri ce îi mai rămăseseră, Anton Platonovici și-a turnat ultimele picături din clondirul cu apa minunată și de minuni făcătoare din Samara, a plescăit din buze încântat, a înghițit totul cu un zgomot sec și dizgrațios pentru care altădată Vera Magdalenovka (-dar cine alta, dacă nu draga de ea?!) îl altoia cu ciocanul de bătut covoare drept în moalele capului încercând să îl învețe minte să se poarte cuviincios, căci altfel îl va părăsi începând de data viitoare, și se gândi că lumea nu se va fi sfârșit încă, nici lumea lui și nici lumea Verei Magdalenovka, și că, atâta vreme cât ei vor continua să viețuiască, nimic nu era pierdut și că, dacă va fi să fie, va fi. [Sfârșit] [Feodor Ilici Bolboresevski trase un căscat care îi mută din loc falca stângă așezându-i-o în schimb pe cea dreaptă la locul ei de cinste, întinse mâna după clondirul cu votcă gata-gata să își toarne un nou pahar, dar fu nevoit să observe mai întâi că i se terminase votca, apoi că tocmai cântaseră cocoși, și, drept urmare, tăcu sfios și se duse la culcare, gândind că urmarea povestirii pe care tocmai o scrisese ar trebui să arate cam așa: I heard it through the grapevine [-…not much longer would you be mine…] … sau… înfricoșata vedenie care i s-a arătat lui Anton Platonovici când peste el s-au fost coborat duhul apei de minuni făcătoare de au ajuns și văzut făcăturile lui Ucigă-l Toaca, el însuși, ba încă și pe ale lui Sevastița, Avestița și Aristița, care iaște muierile sale legiuite, încă și caznele cele de pe Lumea de Apoi și alcătuirea cea dintâi și cea de pe urmă a acesteia, care după ce s-au săvârșit și au fost văzut-o, s-au topit de nu i s-a dus amintirea nici cu trei butoaie cu zeamă de varză și apă de castraveți aduși de peste graniță, încă de Lipsca și Colojvar. Amin, tare înfricoșată vedenie au fost! Amin, amin, amin! ] {- Coming soon-} {V-a placut? criticile și iertarea și mulțumirea voastră, fără de care eu nu pot nici respira, nici trăi și nici fuma, sunt așteptate pe adresa redacției, de unde le va prelua secretara mea cea blondă, le va înmâna secretarei cele șatene care le va preda loc-țiitoarei mele cele roșcate pentru rezoluție, sperăm noi, de bun augur. De acolo, firește, le voi aviza și le voi ascunde în hrubele minții mele. Cu excepția celor mai bune, care vor primi ca premiu un raspuns în cadrul emisiunii: \"Cititorii au întrebat? Nu le răspundem!\". Am zis!}
043788
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
1.500
Citire
8 min
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian DUMITRU. “Din circulare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-dumitru/proza/1800940/din-circulare

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@antrei-kranichAK
Antrei Kranich
sa purcedem...
am savurat descrierea minutioasa a instrumentelor folosite de reputatii egiptologi necunoscuti. mai trebuia sa le inscriptionezi tricourile cu pana zeitei maat, ca musai adevarul sa razbata din actiunile lor. :-)
apoi am dat de acea melodie care orienteaza planurile mai bine decat insesi cuvintele/ frazele, fiind in fapt o trecere armonioasa, o prevestire.
nu stiu, e un accent ludic care pe alocuri imi aminteste de bulgakov, prin hazul conjucturii si prin prospetime (nu e urcare pe soclu, asta-mi vine acum in minte gandindu-ma la \"diavoliada\" si alte cele).
dar dincolo de pojghita de ironie, de inmuierea semnelor trecutului glorios (ah, ce sacrilegiu! de te-ar citi zalmoxes...) e altceva. trebuie sa mai trec, sa sap, sa descopar.
si recunosc. sunt oleaca invidios. mie nu mi-a iesit inceputul asa de bine. pur si simplu ai luat cititorul pe sus si l-ai incuiat in camerele tale. :-)

un prieten,
andrei t
0
@adrian-dumitruAD
Adrian DUMITRU
Draga Andrei,

mai intai, am sa te dezamagesc shi am sa itzi spun ca nu la Bjork m-am gandit cand am (tran)scris acel cantecel. Dintr-o neglijentza a mea, piesa ei imi lipseshte din playlist (ceea ce, daca stau bine shi ma gandesc, imi aduce aminte de o nopt care s-a petrecut exact acum cinci ani la Paris, cand Bjork a reintrat intr-un mod neashteptat in urchile mele dupa catziva ani de absentza) - ci la Lisa Eckdahl, care reasheza acest vechi cantecel in matca lui de vals lent.

Apoi am sa itzi spun ca shi mie imi place Bulgakov - dar nu indraznesc sa ma compar cu el. Mi-e frica sa nu ma mushte cu \"inima de caine\"...

Mai departe, uite ca nu shtiu cum de am uitat-o pe maat (dar doar nu-tzi inchipui ca egiptologii de inceput de secol parizian purtau tricouri. nici macar in proza mea aiuristica!... :) ), shi mai trebuie sa declar, acum, ca suntem doar intre noi doi (iar in paginile mele e aproape sigur ca suntem doar noi doi, intre patru ochi! :) ) ca aveam o mare problema personala cu Zamolxis shi ma gandeam chiar la cum ar fi scrierea unui tratat despre firele de par din barba acestui marinimos barbat get (adica, gandidu-ma la Santimbreanul copilariei mele, avea o inima cat un mar!), dar strict personala (-prietenii mei shtiu de ce! Pe cuvant!), shi mai vreau sa itzi spun ca acum, dupa ce l-am omorat pe Anton Platonovici, ma simt mult mai bine. Cum Noemi e singura care mai shtie ceva despre Vera Magdalenovka (dar ea nu vrea spuna nimic, nici macar anchetatorilor din jungla amazoniana), s-ar parea ca acest capitol, literar sau nu, e inchis (deshi ma tenteaza atat de tare sa pun pe tastatura shi de acolo direct pe ecranul \"invaluit in pixeli\" calatoria lui A.P. peste ocean... sau vedenia ce va fi fost avut-o pre cand ... dar uite ca ma abtzin. Pentru moment!), spre marele regret al criticilor literari de pretutindeni (-am primit oferte de a fi recenzat in \"Kerguelen Isles Literrary Gazette\").

Multzumesc pentru vizita - am sa itzi arunc cheia de ieshire numai dupa ce imi promitzi ca \"nu mai faci\". Bine?

Adrian
0
@antrei-kranichAK
Antrei Kranich
*cu arheologii si tricourile ai dreptate. am glumit si eu nitel. plus ca in cap am amintirile altui tip de arheologi, cu care am avut de-a face.
*spre rusinea mea, singura versiune cunoscuta e cea cantata de bjork, pentru care am o pasiune.
*o intrebare: eu am fost invatat ca \"zaLmoxes\" a fost numele corect. dar, necunoscand limbile vechi, sincer ti-as fi recunoscator daca mi-ai spune care e forma reala, nu cea agreata.
*un tratat despre firele albe ar fi un real succes. iar titlul ar fi: \"Perpetuarea firelor albe de la Zalmoxes la Dumnezeu. O scurta istorie\" :-)
*promit sa revin asupra textului, ca sa-l citesc cum se cuvine.
*amu cu drag iti urez noapte buna. as mai sta, dar maine m-asteapta o luuuuuuunga zi de serviciu.

acelasi,
andrei t
0
@adrian-dumitruAD
Adrian DUMITRU
\"Perpetuarea firelor albe de la Zamolxis la Dumnezeu\" - indeed, la asta nu ma gandisem. Abrog pozitiv titlul, shi propun sa fie anexat \"Universitatzii de insignifiantza comparata\" din vizuina lui Umberto Eco. ma jur ca daca ajung eu \"shaf\" (ceea ce, din fericire, nu se va intampla niciodata), am sa il distribui ca titlu de teza de doctorat unui student emerit.

Mai departe, pentru ca ma intrebi, shi pentru ca suntem departe de lumea zamolxiana dezlantzuita, care e forma REALA a numelui lui Zalmoxis/Zamolxis, afla ca I couldn\'t possibly care less. Eu il scriu Zamolxis, ca asha am apucat eu, maica... Dar, de dragul acuratetzii, trebuie sa itzi spun ca exista o serie de studii asupra onomasticii dacice executate de acelashi Dan Dana la care ma refereamm in comentariile catre dl. R.C. (-ei fir-ar sa fie, abia acum observ semnificatzia initzialelor! :) ), avand ca baze materiale pana acum neluate in calcul in istoriografia romana (i.e. papyri shi inscriptzii varii), privind reconstituirea numelor daco-getice. problemele sunt doua: ca numele de Zamolxis nu prea este purtat de altzi umanoizi decat venerabilul Z. al lui Herodot shi, in plus, papyrii/ostraka/inscriptziile considerate provin din mediu greco-roman. Ori, nimic nu este mai hazliu decat felul in care grecii poceau numele rostite in alte limbi decat a lor (Candragupta- Sandrakotos, Pataliputra - Palibotra, Dareios- Daryavaush), ca pana shi (da!) Strabon observa asta, cu referire la partzi (cam la fel cum in chineza numai dumnezeu shi chinezii ei inshishi mai shtiu cum o suna Cian kai shi/ Cian kai-shek/Yuan Shi kai etc), astfel incat ca o fi Vezina/Avizina, Dekaineus/Dicineus etc, eu ii las cu bine. Shi daca adaug la tot acest sos gandul ca toate sursele antice au fost perpetuate gratzie recopierii medievale (avem atat de putzine fragmente antice mai vechi de secolul V A.D.), shi daca ma gandesc ce trebuie sa fie gandit ori simtzit un calugar bine intentzionat in scriptoriumul lui dand peste numele scris in unciale sau in gotice al lui Zamolxis, Burebiste/Buruista, Burobostes/Rubobostes etc, sufland in mainile inghetzate shi avand grija sa nu i se stinga lumanarea daca s-o fi inserat cumva, sper sa nu te superi pe mine ca I couldn\'t possibly care less about Zamolxis\' name.

Na, ca pana shi in aceasta pagina pe care o voiam parodica shi saltareatza ma faci sa ma ashez la catedra shi sa elucubrez in mod serios! Rushine! de-acu\' chiar ca nu mai ieshi din camera unde zici ca te-am aruncat! :) Doar daca citeshti toate circularele de 50 de ori cu voce tare shi le comentezi de o suta de ori, in scris! :)

Quod dixi, dixi, quod scripsi, scripsi!

Adrian Ilici Zalmoxevski

PS Cred ca m-am atins bashcalios shi ireverentzios de Zamolxis asta intr-o alta poveste... Te las sa afli unde!
0