angela furtuna

Numeri oi impotriva insomniei, Liviu? Tine de psihiatria sovietica. Mai bine, spun anglo-saxonii, numara elefanti. Sau, de ce nu?, capre.
Un exercitiu poetic copilaros, bun pentru atirnat un zimbet in coltul gurii, somnoros.

Angela Furtuna

Minunat poem- ecou,Mihai, care este un text ce ar putea fi insotit in chip fericit de muzica. Ma gindesc la Peter Hammill sau Leonard Cohen,de exemplu, si simt ca tu insuti ai trecut prin fotografia lui Radu si impresiunea textului meu initial strafulgerat de o simfonie a mortii.
Multumesc.
Uneori e nevoie de o multime de conversatii poetice in jurul unei idei, pentru ca tema sa se linisteasca, precum un pescarus obosit de traversarea furtunii.

Angela Furtuna

Draga Adina,
Limbajul grav este lopata cu care am dezgropat cadavrele din groapa comuna, pentru ca un adolescent aflat din intimplare prin apropiere, pe malul plin de maci, sa se poata maturiza brusc. Apoi, evident, ne-am aprins amindoi una din primele tigari si ne-am asezat pe marginea cerului, uimiti de faptul ca nu putem plinge, insa fiind atit de aproape unul de celalalt.
Cred ca niciodata nu ma va supara ecoul, acesta este doar modul in care oamenii pot comunica din priviri, dupa ce cuvintele au asternut deja prima zapada, apoi prima cenusa, apoi prima amintire...

Daniela draga,
Pentru cei batrini vine o vreme cind nu mai exista martori, nici priviri mingiietoare.
Pentru cei parasiti vine o vreme cind nu mai exista decit privirea interioara.
Pentru mortii vii vine o vreme cind privirea interioara devine tepusa.
Pentru ingeri, iubirea devine radacina.Pamintul, poezie.Poezia, o floare rubinie numita Srebrenita.

Daca ai avut forta si curajul sa aperi de ruina \"cuvintele care nu mor\", draga Livia, se poate inchide si in tine cercul cu care noi delimitam locul geometric unde umanitatea intilneste probabilitatea cea mai mare de a se exprima: prin text, prin imagine, prin sunet, prin gest. Fara atingere de tragedie si de moarte, opera de arta nu atinge portantza ce ii inalta zborul, accelerind-o catre inima celui ce o doreste. Dar pretul cu care tragedia umana intra in sectiunea de aur a temei artistice ideale este urias: viata ca o cecitate morala ireversibila. Veghetorul ramine, astfel, trist in asteptare...

Valerie,chere Valerie,

Acolo unde rasar, totusi, cruci, inca este un semn ca nu s-a rupt de tot acel cordon ombilical spiritual cu cerul. Dar Srebrenita inseamna mai mult gropi comune, iar majoritatea cadavrelor nu au fost identificate cu foarte mare certitudine. A fost masacru in toata regula, la fel ca in lagarele de exterminare naziste.
Stiu ce vrei sa spui, insa, si cred ca acel cuvint al tau s-ar rosti asa: buna dimineata, fiu al durerii, Omule nemingiiat, trezeste-te si invata sa iubesti, sa iubesti pina si pe cel mai de neinteles alien. Dragostea poate aduce mutatii in codul genetic, atenuind violenta speciei umane.
S-a spus ca dupa Auschwitz nu mai poate exista poezie.
Nici dupa Srebrenita nu mai poate exista poezie.
Dar raminem in urma, de veghe,noi, oamenii care inca mai cautam poezia in cenusa lasata de barbari, in gropile comune, in fotografiile de grup cu arhangheli catatonici.

Imi dau seama, Claudiu, de tineretea ta, caci despre talentul tau aflasem mai demult din lectura poemelor.
Iti fac o marturisire: nu cred in poezia conjuncturala. Sau, mai bine zis, nu credeam pina nu demult. Cind, mi-am dat seama, brusc, de faptul ca in jurul nostru continua sa se petreaca fapte de o atrocitate fara seaman, care repeta atrocitati recente din istoria lumii si pe care noi le credeam, totusi... irepetabile. Aceasta atrocitate umana, desi plasata inca in exteriorul fiintei noastre,ne atinge si pe noi, prin contiguitate,ne mutileaza constiintele si ne face partasi, si ne antreneaza, daca raminem pasivi, intr-o psihoza planetara, ca maladie a spiritului contemporan.
Am inteles, prin urmare, ca si arta poate incerca sa puna la indemina umanitatii iluminarea spirituala, singura cale ce zadarniceste agresivitatea umana orientata fie asupra sinelui, fie asupra aproapelui.
Cind raul coboara nestingherit in sufletele oamenilor ca ideologie mobilizatoare, poate ca ramine poetului sarcina de a atinge, prin cuvint, ramura inca neimbobocita a unei constiinte ce se trezeste, somnoroasa, din moarte.

Multumesc pentru vizita, Claudiu, mai treci. Avem ce vorbi. Desi eu consider, de obicei, ca ceea ce am de spus, spun cel mai bine in poem. Tocmai de accea nu sint prea vizibila in conversatiile de pe linga vadul lui.

Angela Furtuna

Doar 9 secunde ti-ar trebui ca sa ajungi gradinarul florii Srebrenita, Claudiu. Sint 9856 de cai pentru a face din gheara mortii o floare superba, dar romanticii stiu ca, de fapt, sint mult mai multe...N-as fi de acord sa fii gradinarul florii rosii, poate doar cioranianul din tura de noapte...
Bun venit in webul horticulturii mizerabiliste. Pelerinajul la gropile comune: un crivat in amiaza lui 11 iulie si un tais cu care privirea cresteaza petalele rosii ale celor opt mii de cadavre...

La Srebrenita, acum zece ani, opt mii de oameni au fost asasinati in cursul purificarilor etnice efectuate in razboiul din fosta Iugoslavie. Acest masacru a fost cea mai mare tragedie europeana discriminatorie de dupa holocaustul nazist practicat in lagarele de exterminare a evreilor, tziganilor si a altor categorii decretate a se situa in afara standardelor antropologice si etnice inventate ideologic.
Floarea rosie este Srebrenita, care va inrosi mereu obrazul Europei cu singele celor sacrificati fara vina, de data aceasta o populatie musulmana lipsita de aparare.

Angela Furtuna

Dara,
In noua noastra civilizatie, moartea este inclusa in accize, in biletul de tren, in tichetul de metrou, in legitimatia de intrare la Opera, in abonamentul de la Ateneu, in meniul de la restaurantul unde luam prinzul cu familia sau prietenii...Un ego innoit, apt sa gestioneze incertitudinea si fragilitatea clipei, se imbraca zilnic in hainele frumoase ale modei fragile a disconfortului de a sti ca fiecare minut poate fi ultimul...

Cind pun piciorul pe scara avionului, ajung de fapt intr-un spatiu unde incep sa ma simt, din ce in ce mai des, cobaiul unui savant nebun. Mica si fara aparare imi este carcasa, privita cinic prin lupa ucigasa a Omului Invizibil...

Un sentiment nou, o forma noua de robie, ne da tircoale: claustrarea intr-o dictatura a noilor arme formate de oamenii-bomba. Privesc, linga mine, pe cel care isi bea cafeaua in acelasi bar: si stiu ca trupul lui ar putea deveni oricind \"vopseaua\" ce coloreaza squarul din jur. Acesta este noul peisaj urban, acestea sint noile ginduri cu care urcam pe scara rulanta la etajul patru al supermarketului. Sau la etajul 7. Sau la etajul 23. Sau la etajul 45. Sau in Paradis.

Angela Furtuna

Catalin, Vlad,
In fiecare artist creste un copac pe care nu-l priveste nimeni inflorind: eul poetic, eul estetic. Acolo, numai acolo este posibil paradisul originar, la care nu se poate ajunge decit pe calea nostalgiei. \"Pe vremea aceea\" deschide calea catre plaurul imaginarului: acel pamint in care radacinile textului pipaie adincimea, atit de oarbe...

Rugaminte.
Draga Alexandru, ai debutat in vreo revista literara clasica (de hirtie?)Daca nu, iti fac oferta sa iti fac debutul literar in presa cultutala scrisa, la revista Hyperion. In acest scop, am nevoie de un grupaj al tau continind cam zece poeme alese de tine, plus un Cv.
Mult succes. Contacteaza-ma la adresa Angela.Furtuna@gmail.com

CU prietenie,
Angela Furtuna

\"Poezia asta\" este proza. Este precizat din capul locului. Ca este o proza poetica, desigur, asta e partea a doua a problemei.
Exista o tendinta, in ultima vreme, ca genurile literare sa interfereze pentru realizarea unui tot. Curentul vine dinspre jurnalism si media mai larga. Categorii estetice diferite isi dau mina pentru a slugi mai bine o tema. Experimentalismul serveste, poate, mai bine gusturile contemporanilor. Bunaoara,in Agonia, se practica des melanjul text-imagine, iar in alte parti, prezentarea textelor insotite de imagini include si inregistrari MP3 ce contin o melodie sau recitarea unui text.

Angela Furtuna

Vladimir, o explicatie trebuie actualizata neaparat.Exista o neintelegere. Care trebuie lamurita. Este dreptul tau sa ai o opinie, sa analizezi un text, sa ai o opinie. Pina aici este totul corect si respect asta. Nu este insa la fel de corect felul in care apelezi in mod absolut nedemocratic la influentarea opiniei celorlalti, care au cotat sau nu acest text, si aici te citez cu insasi formularea postata de tine in prima ta interventie:\"insa nu vad un motiv serios pentru a fi recomandata... daca vreun editor mi-o va cere atunci probabil ca ii voi indica texte mult mai reusite care zac in limita a 25 de afisari.

Negru Vladimir [05.Jul.05 17:44]\"
Intre ghilimele este exact formularea facuta de tine in mod nedemocratic. NU doresc sa mai insist.
A incita la o anumita atitudine publica intr-un forum reprezinta un abuz. O atare interventie modifica perceptiile personale si creeeaza \"ideologii\" de grup.

Vladmir, arta este o activitate extrem de liberala, individualista si egoista, daca vrei. Adevarul unui artist este unic. Idiomul exclude din start comparatismul, inducind categorii estetice diferite.
Sfaturile tale catre ceilalti, de a nu cota un text al meu, folosindu/te numai de argumentul ca stii tu ca exista alte texte \"car zac la limita a 25 de afisari\" de parca eu as fi de vina pentru acest eveniment tragic, NU SINT o atitudine politic corecta.
Multumesc,
Angela Furtuna

Convinsa de multitudinea cunostintelor in domeniu pe care le posezi, Vladimir, observ ca prin simpla lor etalare ai ajuns singur la fericita concluzie ca in chiar reducerea lor la esenta rezida justificarea titlului: apropierea si traversarea intervalului ca miez al meditatiei.
Categoria de incadrare a acestui text este \"Poezie\", ceea ce iti arata in mod foarte clar ca el nu este nici eseu si nici o alta specie ce incumba discurs explicativ.
Insa textul de raspuns pe care l-ai etalat energic si cam nevricos mai sus imi demonstraza ca de la malitioasa introducere facuta de tine prin \"Angela\" si pina la finalul cinic in metrica pluralului de politete este cam tot aceeasi distanta cit de la samadhi la siddhi...:-))

Poezia, asa cum am mai spus,draga Vladimir, este forma fixa a incertitudinii, este locul geometric al sansei improbabilitatii maxime...Nu cautam cochiliile cuvintelor, ci aura lor, intr-o poezie...

Ah, demersul \"critic\", acest teren accidentat pe care tonul civilizat poate fi abolit din cauza pasionalitatii transante...Cind, oare, te vei obisnui cu gindul ca exista si oameni pasnici, ca mine, pentru care poezia este doar aer curat, pur...?

Daca doresti, pentru linistea ta si pacea acestui site, cer ca textele mele sa participe aici hors concours...Nu m-am gindit niciodata ca aveti aici o competitie. Eu daruiesc emotia lecturii si atit, Vladimir, nu am nevoie de stele pentru a iubi poezia si a fi motivata in aceasta bucurie de a scrie si de a citi.

Cu prietenie,
Angela Furtuna

Vladimir, ma surprinde optica ta de suporter de fotbal. Poezie.ro nu este campionat de culturism poetic sau gazon pentru antrenamente si finale sportive singeroase . Nimeni nu este obligat sa recomande sau sa insteleze decit in acord cu propria constiinta estetica.
Critica ta reprezinta un gest nedemocrat. De ce? Practic ai dori ca libertatea ta sa ingradeasca libertatea celuilalt, ceea ce nu e fair.
Iti multumesc pentru trecere, pentru bunele impresii, ca si pentru calitatea ta rara de a fi un dezamagit sincer. Data viitoare ia si niste rosii moi si niste oua, dar mai bine o bataia cu frisca...

La capitolul \"titlu\": poezia slujeste foarte bine aceasta a patra stare prin care meditatia traverseaza starea de moarte. Aceasta este parerea mea ARGUMENTATA. Care sint, insa , argumentele tale , prin care sa iti poti sluji asertiunile ? Fa-te mai vizibil prin demonstratie, nu prin sentinte.
Multumesc.

Corneliu, principiul bucuriei postuleaza oarecum si o dezsexuare a barbatului si a femeii (vizitati de aburul cafelei), ceea ce principiul placerii, tractind o intreaga scoala psihanalitica ( la tarmul marii..:-))..), nu admite.
Dar, desigur, starea de bucurie este uluitoare, o apreciez cu asupra de masura: bucuria de a contempla acel ciinele anxios care este marea legata cu o lesa de diamante de glezna mea, nimic nu o poate egala...

Cuvintele ce deschid lumile subtile bine imblinzite sint aceleasi cuvinte care asigura si fiertul cafelei...

Aici este gradina celui singur, Marlena, in acel somn ce se substituie timpului: din florile absentei, din pietrele rostitoare de culori nemaivazute, din radacinile de vis si din crengile vapai se naste marea liniste, roditoare femeie. Dumnezeu ma lasa singura pentru a-L auzi mai bine.

Doua imagini care accelereaza respiratia poemului pe de o parte, iar pe de alta dezvolta o tensiune a textului, care a devenit brandul poeziei tale: \"nisipurile miscatoare ale somnului\" (ale visului, iluminata proiectie introvertita) si \"asteptarea (ce)/ e in paloarea pietrei\"...
Fascinanta e starea de mister a intensitatii cu care inceputul lucrurilor devine deznodamint.

...\"las noaptea mistralului\"...
poemul se sprijina in acest pilastru, la fel cum, in desert, Timna sustine cintecul vizual al innoptarii...

Cea care tine in miini o umbra va fi cea care va visa trupul celui pe care il va naste.

Ii putem descrie pe oamenii pe care nu ii cunoastem direct dupa forma si textura gindurilor, dupa culoarea si viteza reactiilor afective, dupa temperatura emotiilor care le cuantifica socurile culturale. Pe tine, Daniela, te pot \"descrie\" ca pe o simeza pe care se proiecteaza in mod ideal empatic crochiurile neastimparate, fugare, ale unui ego poetic si sacru pina la miezul inconstientului.

Printre scintilatii de alb si de rosu, conturul unei femei plecata in lume pentru a deveni sfinta...

...De la o vreme, ne tot intilnim, zburind peste acoperisuri precum miresele lui Chagall. Intre noi se tese usor un nor de ceata, semn al saluturilor intre constelatii...

Misterioase precum ritualurile de alungare a mortii ramin mereu si ritualurile de deschidere a drumurilor catre inima si mintea celui ce priveste de dincolo de fiinta drept in inima noastra.

Inchipuieste-ti lumea, Bianca, fara aceste cercuri pe a caror circumferinta ne starduim sa ne inscriem cit traim. Ar fi inabordabila. Asa cum avem nevoie, vesnici copii, sa aruncam pietre in oglinda lacului, urmarind cu sufletul la gura nasterea si descresterea undelor concentrice - adevaratae imperii ale continuitatii - , la fel tinjim dupa drogurile extatice - fie ele numai mentale -, care ne smulg din carapacea durerii.
Cumva, mai mult visindu-se pe sine decit tirindu-se prin propriul destin, barbatul si femeia isi pregatesc ritualic experienta initiatica. Meditind asupra mortii, intr-un iezuitism al clipei...
Despre toate astea, o ceasca de cafea aburind vorbeste mult mai bine si mai direct, ducind abandonul zilei pe cai nemaiintilnite si demult visate...