el imi face intotdeauna cafeaua...

EL IMI FACE INTOTDEAUNA CAFEAUA (tableta de cofeina) Ador ritualurile misterioase. Facutul cafelei in ademenire. Facutul ceaiului in racourci. Simturile se isca din pulberi de prafuri, din manunchiuri de arome ce dau trupului si mintii, prin contrabanda, nebanuite virtuti. Virtutea trupului de a se descotorosi de volum. Virtutea animei de a se descotorosi de limita. Cladind pe acest ecran o holograma a mintii in expansiune, plecind de la germenele starii de imponderabilitate. Cafeaua si ceaiul marturisesc simturilor faptul ca omul se mobilizeaza si se pune in miscare numai conform principiului placerii. Dimineata, cind moleseala inca te asterne in bratele lipsei de vointa, aroma cafelei vine ca ispita ancestrala: viu sau mineral? tinar sau stravechi? aer sau cer? Citeva secunde, decalate , contrapunctice, un baleiaj al starii de trezire pe fundalul aromei cafelei: ochii se deschid pe dinauntru, mai intii, deschizind in aceeasi secventa, fereastra catre lumile bine imblinzite ale perceptiilor mai subtile.Nehotarita: sa ma ofer zilei sau sa nu ma ofer? Aroma cafelei ca moderator al starii de decizie: da. Vag, misterios ritual petrecut parca ieri, cu V., in prima noastra vara de la 2 Mai. Ma trezeam si cadeam din nou in adormire, pe plaja, printre stinci si scoici proaspete. Facuse el cafeaua. Eu, intinsa pe nisipul alb, fara vointa, semisomnie, delir in asteptarea desertului. El, tirind incet cescuta de cafea pina sub nasul meu. In timp ce aburul cafelei ma coplesise, V. imi desena pe spate un talaz de alge. Daca in clipa aceea mai aveam corp, era numai din cauza ca aburul cafelei ma mingiia pe obraz precum nasul frematator al unui ciine securizant, mare, alb. La doi pasi de noi, se zbatea in lanturi, alt ciine mare, temperamental, care este marea. Pe care mi-as fi dorit-o ocean. Cafeaua ca pretext de deschis un capitol nou.Intre un barbat si o femeie,doar atit: o cafea si aburul desenind starea cu care incepe sa se scurga prin clepsidra nisipul asteptarii...