Andu Moldovan

Marlena, eu aici nu pricep textul dintre liniute deloc-deloc... nu se acordeaza cu restul. Cum adica \"- vapaie - ce nu cred in incendii -\"? (ce nu crede poate?)
Asteptarea din paloarea pietrei e de diamant, no comment.
Bobadil.

Multe sunt \"maniile\" si \"fobiile\" cu care ne-a pricopsit epoca moderna, asa-i Marlena. Pe de alta parte insa, este un fapt indubitabil (mie imi place mai mult beyond any reasonable doubt) ca Internetul a ajuns sa adune cam tot ceea ce era de adunat de pe acest pamant locuit (inca) de oameni... de la sublim si pana la ridicol. Asa ca nu trebuie sa ne miram ca exista si \"grafomani\"... poate si pe aici pe poeziero, poate si mai rau, \"mitomani\" - astia ar fi chiar mai periculosi, in opinia mea. Iar cenzura nu poate sa intervina (doar spatiul pe disc sa mai limiteze cate ceva :-), doar autocenzura ar avea succes, dar pana sa apara ea in scena, mai trebuie sa ascultam cateva arii. Dar, crede-ma Marlena, it\'s not over \'till the fat lady sings...
Bobadil.

O demonstratie de virtuozitate la spart caramizi cu capul, cam asa as putea numi aceasta incursiune poetica in lumea repetitiei. Angela ne arata ca poate, ca poseda suficienta indemanare si rezistenta pentru acest exercitiu, dar pe final pierde poezia printre degete si ne arunca in Ruinurile Circulare ale lui Borges pe care, sa fiu sincer, prefer sa le citesc asa, ca atare.
Bobadil.

Ma surprinde putin (atat cat ii sta bine unei doamne :-) cum un fin analist ca DoDu, nemaigasind nimic altceva drept sacrificiu sub lama ascutita a satirei, se leaga de un termen ca poezistii... Nu pot sa spun ca ader la aceasta \"denominare\" (Doamne, cum imi suna termenul acesta acum!) dar prefer sa vad fenomenul in sine, si nu efectele lui temporare.
Este de apreciat cum acest Babilon al incercarilor noastre literare naste trepte spre poezie pe care oricum nu noi, cei care din intamplare traim contemporan cu ele, ci ceilalti care vor veni, le vor judeca.
Felicitari voua celor cu sufletul tanar.
Bobadil.

Uite ca nu pot sa plec acasa fara sa las un semn pe aceasta noua fantastica nascocire a arhontelui si am sa ma refer din nou la sensuri... dar mai bine le las pentru data viitoare, sa doarma acum, pe cel literal, si pe cel alegoric, si pe cel moral, ca sa-l salut doar pe cel anagogic care aici m-a plimbat \"de manuta\" cu poporul lui Israel iesind din Egipt si uite ca am priceput si eu cum se face ca la iesirea sufletului din pacat el a devenit sfant si liber.
Lectura usoara, de dupa-amiaza de vara :-)
Multumesc,
Bobadil.

Ela, eu simt ca vei relua aceasta tema si nu te vei opri aici.
Bobadil.

Sa-ti zic sau sa nu-ti zic \"bine ai venit\" cum se obisnuieste pe aici? :-)
Nu vreau sa fac un comentariu propriu-zis acestui poem (de fapt, o tentativa) ci doar sa semnalez cateva aspecte:
- poate sau nu sa fie mitul lui Orfeu aici, dar prezentarea e ingenua, inedita
- o anumita stangacie se vede, sa fie doar lipsa de experienta sau o chestie facuta cu intentie
- poate ca am de-a face cu altcineva si atunci asta e...
Concentrata in cinci sau sase versuri, ideea acestui poem ar putea sa aspire spre inalt... parerea mea.
Bobadil.

Mie mi se pare un poem de dragoste reusit care nu are de-a face chiar nimic cu suferintele poporului basarabean (!) ci mai degraba cu suferinta de o sinceritate debordanta a unei femei care mai vrea sa ia cu ea in lungul pelerinaj un crampei din ceea ce a fost (e drept, numele proprii au rolul lor aici, fie de a lamuri fie de a deruta).
Si poate ca da, atunci un poem este valoros cand poate sa nasca mai multe senzatii... o emotie tarzie sau o razvratire pe \"poporul rus ce libertate ne-a adus\".
Felicitari Diana pentru acest poem.... si stiu ca doar tu esti di vina pentru asta.
Bobadil.

O tragedie sfarseste, in mod normal, un destin: al unui om, de pilda al lui Oedip sau al unui neam, de pilda al Atrizilor. Ne-am obisnuit sa ne incepem istoria de la intemeierea cetatii (ad urbe condita), insa aici vad istoria a ceea ce va fi de cand iata, am aflat cartea numarul noua acolo, tinand locul fotografiei, un destin prin ruga care incepe de la distrugerea a tot ce a fost ad urbe deleta.
Recomand acest text spre citire si re-citire celor ce inca mai simt o rugaciune.
pârjolește Doamne
acest izvor
ce rătăcește
neștiindu-și albia
Sper sa mai gasesc asemenea texte in pagina ta de acum inainte.
Bobadil.

Lory, poemul tau imi pare un fel de morala in vers. Dar o morala prea puternica nu prea e, imi aminteste \"lights\" de un Paunescu (nu stiu daca numele asta iti suna familiar) iar de vers ce sa zic? ultima strofa e cea care nu vine de loc bine, are o nota militanta pe care, te rog sa nu te superi pe mine, nu o poti, deocamdata, sustine. Asta nu inseamna desigur ca nu va veni o zi cand ai sa razi de cuvintele mele de aici, lucru pe care eu ti-l doresc din suflet.
Bobadil.

...atat cu acest fin observator care este DoDu, cat si cu cine-o fi pus textul la vedere. Cateva corecturi s-ar impune (de exemplu, nu singurul din pacate, \"flacarile se reflecta, imi aminteste de Chilian, \"cand trotuarele e vii dar acolo era buna treaba), e greu sa mai schimbe autorul ceva acum cand textul e la \"recomandate\" :-)dar una peste alta avem de-a face aici cu o mostra de autentic si asta nu e putin lucru.
Ceva de genul automatelor de cafea, Dodule (scuze pentru un scurt off-topic).
Bobadil.

Aici asistam cum realitatea se transforma in mistic. Si bine zice Mihai (de parca le-ar sti pe toate, zau asa :-) cum vine treaba cu cunoasterea morala (n-as zice si \"obisnuita\") si cea filozofica... dusa pana acolo de unde incepe misticul, asta e de la mine...
Remarc aici un joc de cuvinte care cred ca vine din nume proprii. Si fara nici o salutare, ci doar asa, frumos ca in zilele facerii.
Bobadil.

Mda... se zice ca scopul scuza mijloacele, ma intristeaza insa ca un scop ca acesta \"subiecte fierbinti pe agonia\" poate sa justifice niste mijloace atat de precare ca aceasta peioratie puerila (scuza-ma Alin, nu e atac la persoana) pe o tema atat de adanca. Eu atat am vrut sa spun. Si bine zici, uneori nu te inteleg. Poate ca in Java ne-am intelege mai bine.
Bobadil.

Alin, daca stam sa ne amintim eu am inceput prin a-ti acorda prima stea, am i right? :-) Umbrele acelea de toamna... promiteau o chestie, asa, ceva ca un rasarit la Mediterana pe care din pacate nu l-am vazut decat o data. Indraznesc sa emit \"opiniunea\" ca, din punctul de vedere al exprimarii, tie iti \"canta\" ritmul de 8-9, in cel de 12 (ca in cazul de fata) te diluezi, in cel de 6-7 mai merge dar acolo iti lipseste incizia. Incearca si pe cel de 11 (sonet) cand ai si o idee (ai si de unde sa te inspiri pe site, nu cred ca trebuie sa-ti zic eu), eu continui sa cred ca tu ai muzicalitate in poezie, dar nu in orice ritm.
Bobadil.
P.S.
In locul tau (dar nu sunt in locul, desigur) as insista pe forma fixa si as cizela-o, lasand forma libera pentru mai tarziu... timp este.

Alineee, Alineee, dizertatia asta a ta zau ca multumesc Dumnezeului meu ortodox si celorlalti Dumnezei cuminte apartinatori de toate celelalte religii ca e trecuta la personale ca altfel ziceam (valabil si pentru mine, deci crede-ma) ca mai bine ramaneam la bitzii si bitzishorii nostri. Hai ca pic in off-topic si nu-mi sade bine, ditamai Bobadilul :-)
Aici avem o marturie tipica a confuziei (de fapt este mai mult un amalgam fortat) pe care Alin Pop o face intre intentie si actiune. Iar daca din respect pentru autor as vrea sa presupun ca nu avem de-a face cu vreo confuzie, atunci materialul nu este suficient explicat, documentat, argumentat. Este o parere personala si atat. Buna si asta, pentru ca, spunand ceea ce esti si ceea ce crezi sau nu crezi, misti putin din intentie...
Te mai citesc,
Bobadil.

Un bun inceput de muzicalitate... as mai adauga doar ca jazz-ul e tot pe acolo, pe splai, asa-i, Ioana?
Un pic prea incarcata, la un moment dat ai dat prea multa ascultare greierilor. Parerea mea, ca intotdeauna :-)
Mi-a placut, though...
Bobadil.

Un text respirand o feminitate cuceritoare. Perceptia ca avem de-a face cu doua texte (de fapt mai degraba le-as numi \"miscari\", daca Ioana ne explica cu atata farmec cum iubitul ei \"canta\") distincte este acuta, cum remarca si Vladimir.
Eu ma opresc asupra celei de-a doua pe care doresc sa o si remarc. Cuvintele au curgerea lor fireasca, nimic nu este fortat, totul canta si respira dragoste.
\"el mușcase din adâncul meu pentru totdeauna
știa că îl purtam într-un uter de aer\" sunt versurile care m-au impresionat indeosebi.
Felicitari Ioana!
P.S.
Prima parte imi pare mai degraba \"scenaristica\", buna si ea, dar parca nu merg indeajuns de bine cele doua impreuna. Nu inca...

Este un text-tentativa, daca este ca-de-cat reusita sau esuata, asta nu stiu, oricum este prima de acest fel a subsemnatului (Arhote mai are antecedente :-)). Si nu de altceva, dar prezenta lui Vladimir in spatiul meu spatio-temporal mi-a produs aceasta idee nastrusnica, sau poate usoara asemanare pe care am avut prilejul s-o constat intre modul cum vedem lumea, cea din afara poeziei, pe care unii o numesc \"cea reala\".
Dialogul a impartit aceeasi bucata de hartie, si nu ecranul sau tastatura, de aceea pentru mine a avut insemnatate. Imi amintesc ca am mai impartit si niste ganduri interesante cu un anume Profet de peste ocean iar cand sa transcriem \"productia\" s-a terminat bateria de la laptop si sunt atat de lenes incat nu i-am setat hibernate-ul cum trebuie si a trebuit s-o luam (s-o ia el de fapt :-) de la inceput.
Ii multumesc lui Vladimir pentru ca, pana la urma, a acceptat provocarea mea (initial nu a fost deloc entuziasmat). Eu nu am avut in minte de la inceput decat cecul in alb, pe care i l-am si spus la un moment dat, apoi eu cred ca textul (undeva de la jumatate incolo) a devenit mai solid. Parerea mea, desigur.
Bobadil.

Urmaresc si eu ca tot poporul de ceva vreme evolutia meteorica a acestei fascinante autoare cand eleva cand profesoara pe nume Lory (sau Loredana) si ma tot codesc a scrie ceva la unul din textele mai recente (mai am insa cred antecedente). Mi se pare ca autoarea a alunecat definitv in registrul comercial si, desi are potential (nu stim in ce tip de energie se va desfasura peste ani, desigur) baleteaza cu gratie in zona victoriilor facile care au de-a face mai degraba cu raniti in iubire (nici macar nu stiu daca asa se cheama acea emisiune ca nu urmaresc decat ce spun unii pe care ii admir despre ea)decat cu sentimentul poetic. As inventa o marca de tigari pentru Loredana (nici macar nu stiu daca fumeaza, dar presupun aleator) pe care as numi-o \"heaven lights\".
Un text plin de contradictii care nu spun nimic si nu duc nicaieri.
Sa dau exemple? Am obosit deja scriind, iertat sa-mi fie.
Numai de bine,
Bobadil.
P.S.
Recitind comentariul, am realizat ca nu-i frumos sa inchei asa, as putea fi acuzat de parere nejustificata si elitism, am mai patit-o si nu e cazul:
\"Cred doar în prezentul pe care-l provoc.
Ducă-se toți banii dracului de-a dura
Oare ce provoci tu Lory in prezentul asta de care vorbesti?... Hihihi, de fapt, da, iata, ma provoci chiar si pe mine, insa te asigur, este doar o aparenta.
Cu drag,
Acelasi

Virgile, mi-a placut mult acest scurt poem al tau, mai mult o introspectie plina de tâlc și de savoare. De multe ori am \"driblat\" și eu câte o femeie din acestea atât de inutil de frumoase ca și unele zile. Așa că pot spune că am simțit \"blatul\" ăsta al tău din plin. Cred că o să mă țină... așa, până diseară :-)
Bobadil.