Andu Moldovan

Eu zic ca acest baiat ar trebui sustinut... fara discutie ar trebui sustinut... ma uit in biografia lui si citesc: nascut in 1988! pai fiica-mea e nascuta in 1991 si nu cred ca ar putea visa la ceva de genul acestui silogism
Stateam a viu
Si asteptam rabdat
... o fi pur si simplu intuit, dar, oameni buni! Sa-i dam cezarului ce e al cezarului!
Asa-i, \"corpul\" poemului e subtire, are erori chiar si gramaticale (voi fii cu doi de i copilaresti), dar pentru acea sintagma eu am scris aici. Merita.
Scoateti-l din atelier fratilor,
Bobadil.

Nu stiu daca memoria ma mai slujeste cum trebuie (de fapt, ce voiam sa zic este daca ma mai slujeste in acord cu cerintele actuale) dar cred ca am mai semnalat condeiul acestei fete, dupa parerea mea impresionant, iata, acum, prin elocinta unei exprimari care reuseste sa transceada oricarei ambiguitati, folosind paradoxul ca pe o oglinda.
Acest text este limpede precum cristalul, desigur, in forma unui pahar cu bautura, adica pana la urma nu mai conteaza, dar este important ca este asa, acum, la inceput, cand totul este inca limpede si ne-oglindit in planul paralel.
O combinatie de filozofie cu joaca, de austeritate cu senzualitate care degaja un sentiment echivoc, mama a tuturor sentimentelor. Recomand (din nou?) aceasta autoare.
Bobadil.

Interesant, suna foarte interesant... Arata bine si ca format, si ca subiecte, bravos Radu&team! Voi incerca sa fiu si eu pe acolo, sa facem poze de album de familie.
Bobadil.
P.S. V-ati asigurat ca vine si cea in cauza (Li)? Ca asta nu prea iese din casa, din cate stiu eu :-)

Un poem care mi-a amintit subit de \"come undone\" a lui Robbie Williams si al sau videoclip... totul devastat in urma unei orgii din care dimineata nu mai intelegi nimic decat poate o durere apriga de cap.
Desigur, revin la o discutie mai veche pe care am purtat-o cu Vladimir, atat prin subsoluri (de texte, desigur, ce credeati?) cat si pe niste terase (de data asta reale) de prin Iasi si chiar si prin bucatarii, cum ca ideea este sa ajungi la nivele de comunicare, sa fie macar doua, trei ar fi ok, mai multe ar fi deja altceva :-) Si constat cu placuta surprindere ca Vladi e in plina faza de \"comunicare pe mai multe nivele\". Primul este desigur cel mentionat de mine (de multe ori eu l-am acuzat ca acest prim nivel lipsea din poemele lui, cand trimitea cititorul direct la tratatele de alchimie sau tarot, altfel nu pricepea nimic-nimic :-) Despre cel de-al doilea as vrea sa vorbesc in mai putine cuvinte, pentru ca daca ar fi sa ma lungesc, m-as lungi prea mult.
... din nou un tratat, un fel de \"exegeza\" a finalului. Intreg tablul este creionat in miscare, fundalul este insa static si deci peren, sugerand iminenta finalului actiunii. Nici expresia poetica nu e de lasat la o parte, aici Vladimir experimenteaza forme noi pentru \"stilul\" lui, oarecum \"consacrat\": o adresare mai directa (vine din prezenta fulminanta a \"nivelului intai\" de care vorbeam mai inainte) si o expresivitate pe masura satisfacerii oricaror gusturi ale \"devoratorilor de publicitate onirica\", cum ii numeam candva.
Recomand acest text pentru lectura si analiza,
Bobadil.

Asa-i, dar totusi nu \"intregrum\" :-)
Hai sa-ti zic cum e cu \"bula de oxigen\"...
O \"gura\" care respira o \"bula\".

domnule alex ion, I got the message after the beep

cateodata ne mai absorbim, toata chestia e daca folosim sau nu o pompa de vacuum.

Si pe mine ma \"frisoneaza\" poemul asta, ma duc repede sa iau o aspirina.
P.S. Mi-a placut mult moartea cand da coltul ierbii, de fapt ma gandesc ca moartea da coltul oricum.

Bogdan, acum uite, scriu si eu aici, in subsolul textului tau, cu speranta ca nu te vei supara, ca am observat din comm-urile anterioare ca iti sare tandara cam repede :-)
Poezia nu e un templu, nu e nici biserica si nici o cazemata. Poezia trebuie sa descopere sensuri pentru cititor, si nu sa le ascunda. De multe ori (poate de prea multe?) am scris pe agonia un fel de semi-proteste in legatura cu aceste \"poezii vizuale\", ceea ce ne arati tu aici, crede-ma, e la genunchiul broastei (no ofense!! :-) fata de Linea care a dus acest exercitiu aproape de limita imposibilului.
Eu iti sugerez sa intri intr-un proces de \"segregare\" a perceptiei si apoi mai vorbim, ok?
Bobadil.
P.S. Iar titlul comm-ului meu nu are, de asemenea, nici o legatura cu hose.

In contextul \"minimalist\" al acestui poem, acel \"ti-am spus\" nu-si prea are rostul. E o schimbare de adresare inutila, parerea mea.
Bobadil.

Adino, pai daca e asa cum zice Ela, io zic sa-ti fie templul in constructie pana pe la vreo-suta douazeci de trepte, ca sa apuci sa fii macar batrana, ca urata nicio sansa!
Bobadil.

Mie cuvantul asta pe care-l foloseste Ionut mai sus... \"cealalta\" nu mi-a venit niciodata la indemana, parca mereu imi vine mai aproape sa-i spun balbait \"cealalalta\", tie nu, Negrule ciresule, gandul rau te-mprejumuie? :-)
Acum, poemul asta mie mi-a placut (cu titlul asta sau cu cealalalt :-)) suna a cruciada pe care am mai citit-o printre randurile lui Vladi... a zilei cu noaptea, de fapt el ne anunta de fiecare data o victorie (of) previzibila a noptii si un fel de noua sterilitate volitiva care sa ne salveze de umplerea lumii de noi insine, liliecii.
Eu nu ma apuc sa scriu prea mult la un poem de Vladi, asa ca mai las si pe altii sa zica.
Bobadil.

Acest text NU ESTE DE RECOMANDAT. O simpla parere, dar ferma. Sau daca este de recomandat, cer aici explicatii de la editorul care l-a recomandat. Acest text poate fi scris de orice puber cu talent de labagiu pe la spate, daca ma exprim lizibil, este dezlanat si face uz de tot ce poate fi catalogat drept abuz literar. Ma prind in orice dialog, aici sau pe messenger cu cel (cea) care a avut tupeul sa recomande acest gunoi al unui autor simpatic dealtfel, dar la grafitti, cunosc si eu genii care fac tatuaje dar se limiteaza la olita lor si nu urineaza pe gardurile altora, cu exceptia celor de la cotroceni si palatul victoria, desigur.
Bobadil.

...nu speram nici macar la o singura corectura! :-)
Placer,
Bobadil.

Ionela, nu stiu daca aceasta tristete te-a apucat din cauza ca, din cate mi-am dat seama citind ultimile tale texte, acum vreo saptamana a fost ziua ta, dar eu zic asa :\"cheer-up!\" adica hai, capul sus ca nu-i sfarsitul lumii!
Iar cel mai important e ca uite, scrii si ca uite, a trecut si ziua ta si nu s-a intamplat nimic rau. Ce zici?
Bobadil.
P.S. Cred ca nu ar fi rau sa citesti mai mult (chiar de aici, de pe site, iti recomand feministele, sunt cateva, le gasesti usor ca au nume care se temina in \"a\", celelalte si-au luat toate nume si nick-uri de barbati, asa, ca alternativa la pereceptie) si sa scrii numai cand simti ca este absolut necesar pentru a genera o stare adiacenta existentei tale, daca nu de fericire, macar de altceva, numai stare sa fie.

asta ce-o mai fi? delirium tremens parca se numeste, habar n-am daca e boala sau doar o stare de spirit, dar oricum cred ca e ceva nashpa, mai ales daca te loveste cand esti tanar, ca nu mai scapi de ea toata viata.
Bobadil.

Frumos descantec de iubire, usor deznadajduita, asa cum ii sta bine unei Doamne :-)
Ce-mi place mie cel mai mult insa la Dedalul cel neastamparat este multitudinea de forme de exprimare in care il regasesc de cate ori il (re)citesc. Aici il gasesc parca voit tras la patru ace post-moderniste, cu tolba cu metafore plina de ambiguitati care-mai-de-care mai demne de o minte de rebusist. Exprimarea are insa claritate, mesajul vine direct catre cititor, poate cu exceptia acelui \"de carne ei coptii\" pe care eu l-as fi eludat, pentru mine \"coptii\" sunt doar un singur lucru, adica ei, coptii, si nu strugurii, in nici un caz strugurii... :-)
La buna re-citire,
Bobadil.

Presimt aici un condei pe care as dori sa-l incurajez. La inceput sunt firesti atat bravada cat si revolta. Poemul asta are nerv, are ritm si rima (nu inseamna neaparat, Sorin, ca rima este repudiata pe aici, este doar o opinie generala ca la ora actuala este foarte greu sa mai scrii in forma clasica si sa spui ceva nou, dar pe site sunt oameni de valoare care stapanesc aceasta forma, de exemplu Adim, un sonetist adevarat..., si mie imi place sa strecor cate o rima ici-colo asa, ca o palma pe o structura de beton si sticla :-)... dar poemul are si multe contradictii \"in adjecto\" sa le zic asa. Despre celalalt, cu agonia, am spus, hai sa repet, multi au fost cei care au facut asta, incearca sa fii original :-)
Te mai citesc,
Bobadil.

Ei bine, da! Un poem pe care-l asteptam de o vreme incoace de la Daniela Luca, un poem in care, inchizandu-se un pic in sine ne arata si noua, poporului cititor, o deschidere neasteptata spre un univers, fie el si al dezamagirii, dar pe care parca-parca il identificam ca apartinandu-ne.
Remarc aici un progres, acea dedublare necesara a autoarei pentru ca versul sa devina si al cititorului sau, sa nu ramana pe veci proprietatea celei ce l-a conceput.
Sigur, mai sunt inca \"proprietati intelectuale private\" ale Danielei Luca pe aici, Mahler, rombul, ca sa nu mai vorbesc de \"descantarea lemnului\", dar salut chapeau-bas progresul si zic:
Bravos,
Bobadil.

Nu numai pentru ca iata, Victor stie sa-si insuseasca o propunere literara, cu atat mai putin de incurajare, deoarece din cate am citit eu Victor este deja un om curajos :-) dar mai ales pentru sinceritatea frumos curgatoare a acestor versuri, pentru tot ce au spus antecomentatorii mei, pentru toate acestea ma simt indreptatit sa-i acord aici si acum aprecierea mea.
Felicitari Victor si sa mai citim poeme inspirate sub semnatura ta!
Bobadil.