Andu Moldovan

Nush dak am intze less2N da\' poemu\' paR kola boraR2ntre Poetryk&(spoT).. daK e asha, e Gnial2N start, K2k ashtia >greu/fatza plaNTi.
Pla coot la lektura shi lights ku philtru(karbuN)/limba,
Bobadil.

Cred ca nu ar fi cazul sa te mai obosesti cu forma clasica Silviu. Te exprimi mult mai bine in forma libera, as sugera sa te eliberezi si de canoanele majusculelor la inceput de rand si ale semnelor de punctuatie, astfel dai mai multa libertate cititorului de a te citi cum sinte el (ea) mai bine.
Silviu Dachin, un sensibil inca \"neacceptat\". De ce oare?
Te mai citesc,
Bobadil.

Un poem reusit, parca Marchiza izbuteste aici sa fie mai putin femeiushka si mai mult poet revoltat pe sine si pe Creatorul sau. In final isi cam pierde din forta si baleteaza, cu gratia specifica sexului slab dar al naibii de tare la chestii din astea:
\"răsuflarea ta îmi îngheța inima
o să se topească o să țâșnească apa prin carne
din creștet până-n tălpi spuneai din gând până-n inimă\" - daca stam stramb si judecam drept vedem aici o fontana trevi din care tasneste o singura dorinta, din pacate posibil de a fi prost inteleasa, vezi ce s-a intamplat mai sus. Ar fi fost de evitat aceasta exuberanta \"tzashnitoare\" ca sa-i zic asa, pentru o nota de 10. Asa, e de 9, dar stea tot merita de la mine pentru dualitatea real/ireal, lumina (om)/umbra(moarte) din debutul acestui poem. Sper ca nu vei incepe si tu sa scrii olteanco cu slash-uri din astea, ca alta stea nu mai vezi de la mine! Te-ai luat si tu dupa Cozan... vezi ca ala e razbunator, il stiu eu, si o sa va ceara copyright la toti.
Bobadil.

Eu nu am vazut chiar nimic deosebit in acest poem. Ela exerseaza postura care i-a adus atatea reusite in poemele din seria \"Ora de santal\", imi amintesc indeosebi de \"Urme de tine\", pentru mine un soi de implinire a unui intreg atelier de verbe. Aici insa ma impiedic in aceeasi aritmie care-mi da de furca de cate ori Ela uita de placerea lecturii (noastre) si scrie mai mult pentru ea. Ultimul vers al primei strofe sufera de \"a-muzicalitate\"
\"în care îmi las mâinile până la gând\", 5 de \"î\" care dau versului si apoi intregii strofe o sonoritate guturala. In strofa a doua \"inerta mea inima\" foloseste inversiunea intr-un loc \"de cotitura\" a poemului producand un efect de veritabila schisma, cititorul pierzand vraja lecturii ulterioare.
Finalul ar fi fost pesemne fericit, daca nu ar fi aparut acea repetitie a cuvantului \"pagina\" care muta atentia cititorului pe un amanunt oarecum lipsit de insemnatate in \"economia globala\" a poemului.
Cam atat,
Bobadil.

Un text lipsit complet de fiorul poetic, ce te astepti Adrian sa simta cititorul tau aflat in fata acestor cuvinte? Doar un sfat prietenesc: scoate ingerii din text, nu stapanim suficient acest simbol, parerea mea.
Bobadil.

Ioana, asa-i, adevarul arata ca naiba, dar poemul asta e filozofic si deci dubitabil a-priori. Cand mai ai ezitari din astea, cel mai bine e sa iesi afara (prin oras, in Oradea sunt destule locuri), sa arzi ce e de ars si dup-aia toata treaba o sa ti se para paranghelie chioara. Zic asta cu toate ca nici eu nu cred ca e asa, dar asa mi-au spus si mie altii.
Bobadil.

Ce sa mai zic? Nu imi place ceea ce vad, un om ca Peia ma dezamageste aici.
Ela, ai dreptate, uneori exagerez tonul si fac din tantar, armasar. Dar tu stii ca tantarul, cel putin, este real si e acolo unde zic :-) Forma actuala a poemului este ok, m-a deranjat insa mult de tot comm-ul lui Ioan cred ca data viitoare o sa-l caut sub cingatoare si o sa-i zic vreo doua vorbe de duh, lipsite total de inspiratie.
Bobadil.

n-am inteles subtitlul si nici rostul lui. poemul e bun, \"aerisit\" cum zice lumea pe aici. se pare ca \"unu\" ca tosa are nevoie de aer, cateodata. si atunci foloseste simboluri cu nume proprii din portul mangalia. bunutz.

Ela, ofela, de cate ori am discutat noi chestia asta cu comparatia, bat-o vina? \"Ca\" \"macar\" nu le pune fato pe \"Dumnezeu\" \"ritual initiatic\", etc... ce sa inteleg eu din \"ca un ritual initiatic\"... diminueaza, turteste. La inceput e bine \"ca o dezlegare la umblet\", e deajuns.
\"soarele negru traseaza umbre un ritual initiatic\". Atat. Element de legatura, pasa magica... umbre si nu urme, traseaza urme e prea direct,ce zici, U buy it? :-))
Bobadil.

Nu ca zic eu asa sa ma aflu in treaba, dar omul asta pe numele lui de fata :-)) Liviu Nanu are darul sa iti faca ziua frumoasa! Mai rar mi-a fost dat sa intalnesc atata umor sarcastic (usor Sorescian, e drept) in vresuri citite, nu e de gluma, in aceasta vara a anului de gratie 2006!
Pornit ca o definitie (e drept, Nanu are talent la acest capitol si deja poemele lui-definitie sunt de notorietate) poemul evolueaza cu gratie inspre o parodie a livrescului care mie, cel putin si dupa cum spuneam, mi-a facut ziua.
Pentru buna integrare in ritm si nu in Marea Uniune Europeana (da?) as fi scris \"iacata-ma-s maricico\" si nu iata-ma-s maricio\"... mi se pare sec asa...
Multumesc de lectura, dau cu steaua care sus rasare ca o placere a lecturii... mare! cum altfel?
Bobadil.

Uite, e cinci dupa-amiaza si e luni, asa ca toate conditiile sunt indeplinite ca sa ma explic, oricum as fi facut-o, poate nu tot aici unde ti-am scris sec \"un poem frivol\". Si desigur, in viata se intampla aproape mereu asa: cand arunci o nada se poate sa prinzi sau nu prinzi ceva, asta este un fapt indiscutabil, iar eu am fost un norocos pentru ca \"am prins ceva\". Taind planurile perceptiei in doua mari felii, una la stanga (felia inimii ii spun unii si altii) si una la dreapta (felia cugetului ii spun eu) am descoperit un gand ascuns, venit de tare departe, cam de pe cand eram toti atat de copii incat nimeni nu ne putea deosebi unii de altii. Din acele vremuri imemoriale ca sa le zic asa, desi eu detest acest cuvant fiind convins in sinea mea ca imemorial este numai Dumnezeu, iar vremurile sunt sub Dumnezeu iar oamenii sub vremuri, dar ma rog, asta e o paranteza, deci cum spuneam din acele vremuri catre mine vine imaginea unei femei \"frivole\" si a unui barbat \"frivol\". Ei s-au cunoscut intamplator, pentru ca nici ea (frivola) si nici el (frivolul) nu planuiau acest lucru, cu atat mai mult cu cat intalnirea lor nu avea sa le aduca nimic bun, (din punctul de vedere al celorlalti, desigur). Asadar frivola i-a spus intr-o buna zi frivolului \"te voi iubi doar pana voi creste mare\", frivolul s-a simtit tare afectat de aceasta, nestiind ca de fapt frivola intentiona sa nu se faca mare niciodata si i-a adaugat o conditie care, credea el, va lungi aceasta durata \"ok, si pana rotundul meu va deveni cat rotundul tau de mare\". Si uite asa s-au iubit ei pana la adanci batranete, pentru ca ea (frivola) nu se mai facea mare si nici rotundul lui (al frivolului) nu se facea mai mare decat rotundul ei (al frivolei).
Si-am incalecat pe-o sea si ti-am spus povestea mea asa, Adinutzo.
P.S. Mai ai de luptat pana sa dai numele tau frivolitatii, iar lupta nu e din cele usoare, crede-ma.

Uite, mi s-a intamplat sa recitesc poemul asta astazi si sa nu-i mai gasesc cusur (mai putin titlul, eu as fi spus \"incredibil\", dar ce vorbesc eu despre titluri, eu, care sunt o adevarata catastrofa la acest capitol?). Acum, nu vreau sa comentez prea mult vis-a-vis de faptul ca Ela incepe sa scrie tot mai bine (pana acum, dupa cum toata lumea si-a putut da seama, a scris destul de prost :-)) si anume in sensul ca a inceput sa se detaseze in clipa cand scrie de propria ei imagine din oglinda (si nu din orice oglinda, ci din cea de la jumatatea distantei dintre est si vest, dintre nord si sud, care este cea mai mare oglinda pe care mintea omului a putut-o nascoci vreodata, mai mare decat toate oglizile venetiene laolalta dar nu la fel de limpede, desigur, mai mare chiar decat oglinzile gravitationale care ne populeaza noaptile cu stele duble). Iar aici picatura de revolta pe care oricine o poate simti prelingandu-se pe obraz ca o lacrima nu este pe Dumnezeu, cum ar putea sa para, de aceea nici \"macar Dumnezeu\" nu ar putea sa se supere ca a fost sters din acest poem, nefiindu-i Lui locul in cuvantul de incheiere, inca.
Asa ca asta e, oprobriul fie asupra mea si a lecturii mele deochiate! Ce sa fac, insa, daca mi-a placut? Pai sa citesti a doua oara ceva si sa-ti placa iar?
Cine a mai vazut asa ceva?

Ei bine, uite ca am citit! Desi fundamental contextual (legat de bugetul de venituri si cheltuieli, da?), acest poem ne spune inca ceva despre \"autoportret\", fie si doar pentru ca este \"autentic\", iar asta nu e putin lucru, sa fim bine intelesi.
Folosind un limbaj poetic aflat la limita pedanteriei, Nairda Firica ne insufla un gand rebel, care pe noi, barbatii, nu ne lasa oricum sa dormim prea bine in absenta a ceea ce el numeste aici \"varianta fidelitatii feminine\", zugravind un barbat prea plin nu de el ci de acea \"probitate morala\" care desigur ii da inca o data insomnii (mult mai aprige de data aceasta insa) iar Firica ne intinde o nada: adicatelea noi suntem puri, mai ceva ca detergentul cu acelasi nume?
Incendiul din final este usor ratat, pentru ca ar fi mers mai bine o inundatie, parerea mea.
Bobadil.

Logos, forta, imi place. Fara \"dumnezeu\" la final (mai ales dupa acel \"macar\") ar fi chiar ok.
Bobadil.

Un poem frivol.
Bunicel, daca e sa comparam cu altceva de pe aici, dar Adina merita mai mult decat o asemenea comparatie, de aceea zic doar atat: un poem frivol.
Bobadil.

Am citit aici un poem al unei perceptii aparte, Florin face uz (si chiar abuz) de imagini disparate pentru a ne lasa pe noi sa le adunam, snop. Cred ca nici el nu a stiut, la un moment dat, incotro \"sa o apuce\" pe drumul desavarsirii acestui poem, de aceea cred (din nou) ca l-a lasat oarecum \"neterminat\", ca o \"piesa pentru pianina mecanica\". E adevarat, ma leg aici poate in mod exagerat de aspectul exterior al acestei perceptii si nu intamplator, ci pentru ca Florin Andor ne-a obisnuit deja cu un dans aparte al intelesurilor profunde, care il rasfata. Aspectul primei strofe imi induce o stare de panica, dar pe alocuri versul se \"turteste\" si aplatiseaza poemul in proza. Folosirea excesiva a elementelor de legatura ma duce, in final, cu gandul la un \"horror\" si ma pregateste de ce-i mai \"rau\".
Intermezzo-ul mi se pare cel mai reusit... tehnic vorbind, din nou, o declaratie simpla, insa iata cum cititorul poate fi motivat prin mijloace elementare sa se opreasca si sa nu continue daca nu simte \"miscarea\" in sensul indicat de acul busolei poetului. Aici Florin tine cu tot dinadinsul sa ne \"alinieze\" perceptiei lui, si de aceea poate, pe de o parte reuseste sa impresioneze dar, pe de alta, pierde o anumita parte a audientei, cei care s-ar fi asteptat la adancirea confuziei in acest moment...
Finalul este deja un \"clasic Florin Andor\" (l-as putea chiar numi astfel), in contextul pregatirii anterioare, deci, nici o surpriza pe aici. Din nou o abundenta de elemente de legatura (nici nu se mai putea altfel, nu?) care ma duce inspre concluzie:
1/ O lectura placuta, interesanta si incitanta care devine, de la un moment dat incolo un val de mare care si-a conturat dimensiunile si devine previzibil pentru surfer (ce mi-o fi venit cu asta? vine vara :-)
2/ Poemul nu incape in nici o carte, pentru ca are vraja lui (si nu a marii :-)
Multumesc pentru lectura,
Bobadil.

...nu de altceva, dar este chiar cazul si sa ma ierti Ela daca ma adresez lui Costin, dar este pe marginea textului.
Deci, Costin, intai unde ai vazut tu ca pe la poemele Elei trece \"numai Boba\"... uite-te la numele si la numarul comentatorilor ei, si apoi vezi de cate ori apare \"Boba\". Mai mult, sa vezi de cate ori acest \"Boba\" nu s-a legat chiar fatis de lucruri care nu i-au convenit in poemele Elei. Uneori am impresia ca te iei numai dupa prima impresie, ceea ce nu e rau, de obicei oamenii care se bazeaza pe intuitie fac astfel, deci si poetii... dar cand comentezi nu mai esti poet, esti comentator, deci te rog iesi din haina asta intuitiva in care ti se pare ca totul este asa cum te gadila pe tine la intuitie si intra in cea a unei analize mai obiective, bazata pe lectura, studiu al autorului, etc., pls...
Despre simbolistica folosita de Ela am vorbit in repetate randuri, nu vad chiar nimic rau ca un poet (mai ales unul prolific, cum este Ela Victoria Luca) sa exerseze variante si variante ale utilizarii aceluiasi simbol. Probabil ca \"prietenul\" tau care ti-a reprosat ca nu ai mai cunoaste si alte puncte cardinale in afara nordului voia sa spuna ca nu l-ai \"atins\" cu acest simbol, eu as citi poeme despre nord la nesfarsit, cu singura conditie sa fie bune.
Raman la parerea mea ca am citit aici un poem bun, care are ritm, un element pe care l-am subliniat deoarece Ela nu exceleaza in mod normal la acest capitol.
Bobadil.

pe pe nu e Pepe, e doar un \"pe\" :-)))

Uite un poem care zvacneste! Mai rar asa ceva la Ela Victoria Luca, o desenatoare de iluzii colorate!
Si cum cubul lui Nichita trebuie musai sa aiba un colt ciobit, finalul are \"ne scrisese\" si apoi imediat \"ne trasase\"... pai ce facusi, elooo? O dadusi pe pe scrierea cufica? :-)
Un poem remarcabil,
Bobadil.

Liviule, uă să mă vrăvuie, da tu ai bolunzît die tăt, dacă mai zîși dien ăștia o să tie sudui io dii numa-numa, să nu tie mai leji dii noi ardielenii, bagatuț-ai la caaap?
Bobadil
P.S. A ieșit fain poemul, merge recitat, cred că m-aș băga...:-)