Andu Moldovan
Verificat@andu-moldovan
„Ce mă interesează de fapt este să aflu dacă Dumnezeu a avut o alegere la facerea Lumii. A. Einstein”
Publicat în prima antologie poezie.ro 'ultima generație, primul val' sau dacă vreți ok 'prima generație, ultimul val' la Editura MLR sub îndrumarea lui Bogdan Geană, fie-i absența luminată. Membru poezie.ro din 2003 textele mele vechi nu se mai află în pagină fiind în prezent încadrate într-una dintre categoriile "șterse cu…
Pla coot la lektura shi lights ku philtru(karbuN)/limba,
Bobadil.
Pe textul:
„Preacurvie și sex" de iulian poetrycă
Silviu Dachin, un sensibil inca \"neacceptat\". De ce oare?
Te mai citesc,
Bobadil.
Pe textul:
„Adormire simplă" de silviu dachin
\"răsuflarea ta îmi îngheța inima
o să se topească o să țâșnească apa prin carne
din creștet până-n tălpi spuneai din gând până-n inimă\" - daca stam stramb si judecam drept vedem aici o fontana trevi din care tasneste o singura dorinta, din pacate posibil de a fi prost inteleasa, vezi ce s-a intamplat mai sus. Ar fi fost de evitat aceasta exuberanta \"tzashnitoare\" ca sa-i zic asa, pentru o nota de 10. Asa, e de 9, dar stea tot merita de la mine pentru dualitatea real/ireal, lumina (om)/umbra(moarte) din debutul acestui poem. Sper ca nu vei incepe si tu sa scrii olteanco cu slash-uri din astea, ca alta stea nu mai vezi de la mine! Te-ai luat si tu dupa Cozan... vezi ca ala e razbunator, il stiu eu, si o sa va ceara copyright la toti.
Bobadil.
Pe textul:
„Imperfect" de Claudia Radu
\"în care îmi las mâinile până la gând\", 5 de \"î\" care dau versului si apoi intregii strofe o sonoritate guturala. In strofa a doua \"inerta mea inima\" foloseste inversiunea intr-un loc \"de cotitura\" a poemului producand un efect de veritabila schisma, cititorul pierzand vraja lecturii ulterioare.
Finalul ar fi fost pesemne fericit, daca nu ar fi aparut acea repetitie a cuvantului \"pagina\" care muta atentia cititorului pe un amanunt oarecum lipsit de insemnatate in \"economia globala\" a poemului.
Cam atat,
Bobadil.
Pe textul:
„praf de scris în timp" de Ela Victoria Luca
Bobadil.
Pe textul:
„blestem" de adrian jigăranu
Bobadil.
Pe textul:
„adevărul arată ca naiba" de ioana negoescu
Ela, ai dreptate, uneori exagerez tonul si fac din tantar, armasar. Dar tu stii ca tantarul, cel putin, este real si e acolo unde zic :-) Forma actuala a poemului este ok, m-a deranjat insa mult de tot comm-ul lui Ioan cred ca data viitoare o sa-l caut sub cingatoare si o sa-i zic vreo doua vorbe de duh, lipsite total de inspiratie.
Bobadil.
Pe textul:
„nimpheas" de Ela Victoria Luca
Pe textul:
„Vara" de Claudiu Tosa
\"soarele negru traseaza umbre un ritual initiatic\". Atat. Element de legatura, pasa magica... umbre si nu urme, traseaza urme e prea direct,ce zici, U buy it? :-))
Bobadil.
Pe textul:
„nimpheas" de Ela Victoria Luca
Pornit ca o definitie (e drept, Nanu are talent la acest capitol si deja poemele lui-definitie sunt de notorietate) poemul evolueaza cu gratie inspre o parodie a livrescului care mie, cel putin si dupa cum spuneam, mi-a facut ziua.
Pentru buna integrare in ritm si nu in Marea Uniune Europeana (da?) as fi scris \"iacata-ma-s maricico\" si nu iata-ma-s maricio\"... mi se pare sec asa...
Multumesc de lectura, dau cu steaua care sus rasare ca o placere a lecturii... mare! cum altfel?
Bobadil.
Pe textul:
„vamos a la playa" de Liviu Nanu
Si-am incalecat pe-o sea si ti-am spus povestea mea asa, Adinutzo.
P.S. Mai ai de luptat pana sa dai numele tau frivolitatii, iar lupta nu e din cele usoare, crede-ma.
Pe textul:
„închidere" de Adina Batîr
RecomandatAsa ca asta e, oprobriul fie asupra mea si a lecturii mele deochiate! Ce sa fac, insa, daca mi-a placut? Pai sa citesti a doua oara ceva si sa-ti placa iar?
Cine a mai vazut asa ceva?
Pe textul:
„n e v e r o s i m i l" de Ela Victoria Luca
Folosind un limbaj poetic aflat la limita pedanteriei, Nairda Firica ne insufla un gand rebel, care pe noi, barbatii, nu ne lasa oricum sa dormim prea bine in absenta a ceea ce el numeste aici \"varianta fidelitatii feminine\", zugravind un barbat prea plin nu de el ci de acea \"probitate morala\" care desigur ii da inca o data insomnii (mult mai aprige de data aceasta insa) iar Firica ne intinde o nada: adicatelea noi suntem puri, mai ceva ca detergentul cu acelasi nume?
Incendiul din final este usor ratat, pentru ca ar fi mers mai bine o inundatie, parerea mea.
Bobadil.
Pe textul:
„Autoportret autentic" de Adrian Firica
RecomandatBobadil.
Pe textul:
„n e v e r o s i m i l" de Ela Victoria Luca
Bunicel, daca e sa comparam cu altceva de pe aici, dar Adina merita mai mult decat o asemenea comparatie, de aceea zic doar atat: un poem frivol.
Bobadil.
Pe textul:
„închidere" de Adina Batîr
RecomandatIntermezzo-ul mi se pare cel mai reusit... tehnic vorbind, din nou, o declaratie simpla, insa iata cum cititorul poate fi motivat prin mijloace elementare sa se opreasca si sa nu continue daca nu simte \"miscarea\" in sensul indicat de acul busolei poetului. Aici Florin tine cu tot dinadinsul sa ne \"alinieze\" perceptiei lui, si de aceea poate, pe de o parte reuseste sa impresioneze dar, pe de alta, pierde o anumita parte a audientei, cei care s-ar fi asteptat la adancirea confuziei in acest moment...
Finalul este deja un \"clasic Florin Andor\" (l-as putea chiar numi astfel), in contextul pregatirii anterioare, deci, nici o surpriza pe aici. Din nou o abundenta de elemente de legatura (nici nu se mai putea altfel, nu?) care ma duce inspre concluzie:
1/ O lectura placuta, interesanta si incitanta care devine, de la un moment dat incolo un val de mare care si-a conturat dimensiunile si devine previzibil pentru surfer (ce mi-o fi venit cu asta? vine vara :-)
2/ Poemul nu incape in nici o carte, pentru ca are vraja lui (si nu a marii :-)
Multumesc pentru lectura,
Bobadil.
Pe textul:
„Pătrunzător" de Florin Andor
RecomandatDeci, Costin, intai unde ai vazut tu ca pe la poemele Elei trece \"numai Boba\"... uite-te la numele si la numarul comentatorilor ei, si apoi vezi de cate ori apare \"Boba\". Mai mult, sa vezi de cate ori acest \"Boba\" nu s-a legat chiar fatis de lucruri care nu i-au convenit in poemele Elei. Uneori am impresia ca te iei numai dupa prima impresie, ceea ce nu e rau, de obicei oamenii care se bazeaza pe intuitie fac astfel, deci si poetii... dar cand comentezi nu mai esti poet, esti comentator, deci te rog iesi din haina asta intuitiva in care ti se pare ca totul este asa cum te gadila pe tine la intuitie si intra in cea a unei analize mai obiective, bazata pe lectura, studiu al autorului, etc., pls...
Despre simbolistica folosita de Ela am vorbit in repetate randuri, nu vad chiar nimic rau ca un poet (mai ales unul prolific, cum este Ela Victoria Luca) sa exerseze variante si variante ale utilizarii aceluiasi simbol. Probabil ca \"prietenul\" tau care ti-a reprosat ca nu ai mai cunoaste si alte puncte cardinale in afara nordului voia sa spuna ca nu l-ai \"atins\" cu acest simbol, eu as citi poeme despre nord la nesfarsit, cu singura conditie sa fie bune.
Raman la parerea mea ca am citit aici un poem bun, care are ritm, un element pe care l-am subliniat deoarece Ela nu exceleaza in mod normal la acest capitol.
Bobadil.
Pe textul:
„strange destiny" de Ela Victoria Luca
Pe textul:
„strange destiny" de Ela Victoria Luca
Si cum cubul lui Nichita trebuie musai sa aiba un colt ciobit, finalul are \"ne scrisese\" si apoi imediat \"ne trasase\"... pai ce facusi, elooo? O dadusi pe pe scrierea cufica? :-)
Un poem remarcabil,
Bobadil.
Pe textul:
„strange destiny" de Ela Victoria Luca
Bobadil
P.S. A ieșit fain poemul, merge recitat, cred că m-aș băga...:-)
Pe textul:
„No" de Liviu Nanu
Recomandat