Jurnal
frown
1 min lectură·
Mediu
nu știu de ce în ultimul timp
trebuie să mă încrunt ca să fiu real
altfel visez
mi-o ia mintea aiurea în tot felul de orașe
care poate chiar există
culorile se decolorează treptat
contururile se pierd și astfel nici nu mai știu
urc în tramvai sau într-o adunătură de suflete ?
parcă ar fi iadul
cauciucul acela călcat în mii de feluri
îmi pare smoală
iar oamenii țipă
( sau vin de la serviciu )
nu mai reușesc să împart lumea în două
versurile mele devin graffitiuri pe teatrul național
titlurile-s rutele scrise sub numărul de la trolee,
ăsta e numărul paginii
sau chiar e 21 ?
femeile poartă cireșe după urechi
și ghiocei ?
mi-e frică de la atâta încruntare
să nu strivesc ochii și să orbesc
așa că mai las capul pe spate uneori
cerul e mereu același
0136.083
0
