Tu să nu uiți.
Tu să nu uiți de tine,
De lume și de suflet,
Să nu uiți de durerea
Ce-a provocat un scâncet.
Să-ți amintești.
Să-ți amintești cu viață
De oameni și de locuri,
De
Adormit-au zeii-n ceruri
Și niciunul nu mai poartă
Grijă pentru omenirea
Ce trăiește mai mult moartă.
Și-au luat cu toții fața,
Cred, scârbiți de-a' noastre fapte,
De la cela ce se
Umor lasciv mi-e viața împreună
Cu tine și mi-e bine.
Pe îngeri pot să pun martori să spună.
Ne cuibăream unul pe lângă altul
Și povesteam de toate
Dovedind că se poate
Și să glumim și să
Azi am aripi și simt că pot să zbor,
Cu mine-n lume-s singur călător.
Mă dezlipesc ușor de orice dor
Și simt, încet-încet, că nu mai mor.
Astăzi cred tot în mine și-o să dau
Și-n stânga și
O gură. Doi ochi. O față
Mult mă-nvață
Despre tot ce am trăit
de-am iubit.
Cât de mult am învățat,
Cât de mult am regretat
Am aflat,
De-am căutat.
O gură. Doi ochi. O față.
Nu aștept să
În ziua cea de astăzi să-nveți mai mult ca toți
Să-mprăștii Fericire și de iubit să poți
Mai mult ca ieri, mai mult ca vreodată pân-acum,
Să nu urăști pe nimeni, de jignit nu știi cum.
În
Ce seară-n care singur cu mine iar mă lupt
De teamă și tristețe că astăzi, mai abrupt,
Mai sec, mai gol, mai aspru, mult mai învolburat
Mi-am văzut viitorul în aerul curat,
În vântul care bate,
Am învățat târziu în viață că tot ce simt eu simt pe bune
Și m-am trezit că dau degeaba tot ce aveam mai bun pe lume.
Am înțeles târziu că-n toate e-un sentiment care se pierde
Dacă nu prețuiesc
De bucurii e plină lumea
Și de tristeți e tot așa,
Dar mult mă-ncântă amintirea
Când știu de bucuria ta.
Și ură are multă lume,
Cu dragostea e tot la fel.
Gânduri încep să se adune ;
Numai
Dă-mi, Doamne, Tu, ce nu știu eu a cere
Și cere-mi Tu ce nu știu eu a da
Căci tot ce-mi dai mi-aduce mângâiere
Și tot ce dau să fie-n slava Ta.
Dă-mi, Doamne, tot ce aș putea-nțelege
Și
E-un om pe care toți nu-l vede,
E-un om pe care toți nu-l simt,
E-un om pe care toți nu-l crede,
E-un om pe care toți îl mint.
E-un om care, deși contează,
Cu toții îl dau îndărăt.
E-un om
Cu toții știm că-n întuneric
Nu-ți poți vedea nici măcar chipul,
Ca într-un câmp ce-a fost feeric
Acum, tot ce-a rămas e zidul.
Un zid pe care-n aparență
Nu-l poți străpunge nici cu
Sunt stăpân pe a mea viață
Numai eu știu s-o conduc,
Tot eu mă distrug pe mine
Și spre pierzare mă duc.
În luptă cel mai viteaz sunt,
Nimenea nu m-a străpuns,
Cel mai laș din a mea
Încerc să scriu
Dar cred că nu m-ajută.
Încerc să fiu
Doar unul dintr-o sută...
Încerc să fac
Ce altul nici nu știe !
Încerc să tac
Și s-aștept o vecie.
Încerc să par
Normal, ca toată
E o prostie ce fac unii
Intrând în baruri, stând cu ore...
De vreme ce-i încurcă banii,
De ce nu stau în Singapore ?
Așa-i prostia-n astă țară,
Cu toții vor să ia de-a gata,
Nimeni nu stă,
Spune-mi ce știi că îmi plăcea cândva
Și ce-obișnuiai să îmi spui adesea,
În brațe mă strânge, șoptește-mi ceva
Că-n brațe mereu să îți stau vei vrea.
Iubire-ți să-mi dea un avânt și-un
Muncești din greu
Sporești mereu,
Ești ca un zeu,
Odorul meu...
Să te oprești
Să urmărești
Mereu să crești,
Să te-ntărești
Pe toți s-ajuți,
Răul să-l uiți,
S-ai pași făcuți
Spre cei
Îți aduc slavă Ție, preadulcele meu gând,
În vremi de bucurie și când adorm plângând
Să Te măresc mă-nghesui, să Îți urmez alerg
Căci Tu mereu mă păsui pe calea Ta când merg.
M-ai ferit azi de
Și uneori mă-întreb de ce nu-ți scriu,
Că știu a scrie-n orișicare clipă
Ori despre lume, ori despre pustiu
Și orice gând în mintea-mi se-nfiripă.
M-am întrebat ce ești și ce-i cu mine,
Ce
Nu mă dor brațele de-s frânte
Cum doare dorul de-acea care
Un semn când mi-a lăsat pe frunte
Mi-a limpezit orice purtare.
Nu dor chiar rane de război,
Din corp când simt că sângerează
Cum
