Andrei Rafael

Cine sunt eu ? M-am întrebat Pe mine când iar, singur, Stăteam cu mine-îngândurat Ca mintea să-mi asigur. Sunt doar un boț de lut trântit Pe-o roată-amețitoare De un Olar ce-a-îngăduit O

Adormit-au zeii-n ceruri Și niciunul nu mai poartă Grijă pentru omenirea Ce trăiește mai mult moartă. Și-au luat cu toții fața, Cred, scârbiți de-a' noastre fapte, De la cela ce se

Nu știu de-i încă noapte Sau ziuă e la tine, Dar știu c-a' tale șoapte Mă-ncântă în surdine. Aștept o vorbă, chiar și O șoaptă simt c-ajunge, Un suflu numai de-ar fi Tot sufletu-mi

Pentru cel ce mă cunoaște Am o ghicitoare ; Pentru cel ce nu mă știe, E o încercare : Nu o am, dar e cu mine Și e sclipitoare ; Nu e soare, nu-i nici lună, Mai strălucitoare ! Nu e

E noapte și-i rece, afară e umed și totu-i pierdut ; singurătatea începe să doară căci oameni în jur n-am văzut. Încep să mă-ntreb dacă oare s-au dus ale vieții clipiri. Ce viață, ce

Umor lasciv mi-e viața împreună Cu tine și mi-e bine. Pe îngeri pot să pun martori să spună. Ne cuibăream unul pe lângă altul Și povesteam de toate Dovedind că se poate Și să glumim și să

E primăvară-n calendar și-n suflet Deși afară-i frig și viscolește, Dar noi avem nădejde totuși Că în curând se risipește. E-o primăvară doar formală, Se lasă mult prea mult dorită Și o să

De-ar fi să o iau de la capăt Să-ndrept tot ce-a fost, mai ales La grelele mări de păcate Nu m-aș mai deda așa des. Aș alege aproape de stele, De lună, de soare, Hristos Să merg să mă

Mi-e foame de iubire, nu foame de regret, Mi-e dor de regăsire, nu plâns după păret'; Tânjesc după discuții de ordinul de mii Gânduri și persecuții, ore, minute... Vii ? Poftesc la nemurire,

Sunt stăpân pe a mea viață Numai eu știu s-o conduc, Tot eu mă distrug pe mine Și spre pierzare mă duc. În luptă cel mai viteaz sunt, Nimenea nu m-a străpuns, Cel mai laș din a mea

Cu toții știm că-n întuneric Nu-ți poți vedea nici măcar chipul, Ca într-un câmp ce-a fost feeric Acum, tot ce-a rămas e zidul. Un zid pe care-n aparență Nu-l poți străpunge nici cu

Copila mea, să fii naivă Dar numai până într-un punct, Să nu încerci și tu ca Eva Să muști din interzisul fruct. Să crezi ce ți se spune numai Atâta cât e-adevărat, Numai atât cât să

Ce seară-n care singur cu mine iar mă lupt De teamă și tristețe că astăzi, mai abrupt, Mai sec, mai gol, mai aspru, mult mai învolburat Mi-am văzut viitorul în aerul curat, În vântul care bate,

Ești tânăr într-o țară prea tristă, scufundată, Îndatorată, suptă, de hoți zilnic prădată Care mai cere numai o ultimă zvâcnire Din vena celor care o lasă-n amorțire. Te mulțumești cu-atâta

În ziua cea de astăzi să-nveți mai mult ca toți Să-mprăștii Fericire și de iubit să poți Mai mult ca ieri, mai mult ca vreodată pân-acum, Să nu urăști pe nimeni, de jignit nu știi cum. În

Azi am aripi și simt că pot să zbor, Cu mine-n lume-s singur călător. Mă dezlipesc ușor de orice dor Și simt, încet-încet, că nu mai mor. Astăzi cred tot în mine și-o să dau Și-n stânga și

Tu să nu uiți. Tu să nu uiți de tine, De lume și de suflet, Să nu uiți de durerea Ce-a provocat un scâncet. Să-ți amintești. Să-ți amintești cu viață De oameni și de locuri, De

Azi simt că dacă pierd, câștig Nemăsurat mai multe Încet, încet, treptat instig Inima să-mi asculte. Chiar de ar fi ca eu să pierd, Aș câștiga pesemne Tot cu ce-n vreme mă dezmierd Și

Ești primul gând ce îmi răsare-n minte Și ultimul în noapte când visez Iar gura mi-e uscată de cuvinte, Că fără de cuvinte te păstrez. Nimic nu-i greu, cu tine-n minte pare Că toate sunt

Și uneori mă-întreb de ce nu-ți scriu, Că știu a scrie-n orișicare clipă Ori despre lume, ori despre pustiu Și orice gând în mintea-mi se-nfiripă. M-am întrebat ce ești și ce-i cu mine, Ce

Îți aduc slavă Ție, preadulcele meu gând, În vremi de bucurie și când adorm plângând Să Te măresc mă-nghesui, să Îți urmez alerg Căci Tu mereu mă păsui pe calea Ta când merg. M-ai ferit azi de

Muncești din greu Sporești mereu, Ești ca un zeu, Odorul meu... Să te oprești Să urmărești Mereu să crești, Să te-ntărești Pe toți s-ajuți, Răul să-l uiți, S-ai pași făcuți Spre cei

O, cât de mult te-am așteptat Să vii din nou, în pas treptat Și să-mi aduci un tremurat, Tu, vreme de-înnoptat. Te-am așteptat ca stând pe spini Cu dragoste ca să-mi alini Durerea care, prin

Spune-mi ce știi că îmi plăcea cândva Și ce-obișnuiai să îmi spui adesea, În brațe mă strânge, șoptește-mi ceva Că-n brațe mereu să îți stau vei vrea. Iubire-ți să-mi dea un avânt și-un