E primăvară-n calendar și-n suflet
Deși afară-i frig și viscolește,
Dar noi avem nădejde totuși
Că în curând se risipește.
E-o primăvară doar formală,
Se lasă mult prea mult dorită
Și o să
Pentru cel ce mă cunoaște
Am o ghicitoare ;
Pentru cel ce nu mă știe,
E o încercare :
Nu o am, dar e cu mine
Și e sclipitoare ;
Nu e soare, nu-i nici lună,
Mai strălucitoare !
Nu e
Cu toți-avem un înger păzitor
Ce stă adesea 'colo sus pe-un nor
Și ne supraveghează-ntrebător
Râzând, or' poate chiar plângând de zor.
Și cu toți' știm că îngerul ce e
Pus pentru noi de Cel cu
Sfârșit de vară-ntunecat,
Am minte, frunte, cap plecat
După un dor înstrăinat
De vară alungat.
Când vara la-nceput era
Și în noi încă mai nutrea
O legătură strânsă, grea,
Eu o simțeam -
Nimic din mine nu trezește o inimă de piatră
Nimic din mine nu tânjește vreo inimă distantă.
Nici zâmbetele ce chiar dese se văd pe altă față
Și nici cuvintele culese cu sensul de povață.
Nici
Ești tânăr într-o țară prea tristă, scufundată,
Îndatorată, suptă, de hoți zilnic prădată
Care mai cere numai o ultimă zvâcnire
Din vena celor care o lasă-n amorțire.
Te mulțumești cu-atâta
Cine sunt eu ? M-am întrebat
Pe mine când iar, singur,
Stăteam cu mine-îngândurat
Ca mintea să-mi asigur.
Sunt doar un boț de lut trântit
Pe-o roată-amețitoare
De un Olar ce-a-îngăduit
O
Și ce dacă-i frig afară,
Și ce dacă-ncep să doară,
Și ce dacă nu le pasă,
Și ce dacă n-o să iasă.
Și ce dacă tot încerc,
Și ce dacă nu-i chiar drept,
Și ce dacă mai greșesc ?!
Și ce, tot pot
Copila mea, să fii naivă
Dar numai până într-un punct,
Să nu încerci și tu ca Eva
Să muști din interzisul fruct.
Să crezi ce ți se spune numai
Atâta cât e-adevărat,
Numai atât cât să
Nu vreau nimic din ce-mi doresc,
Nu vreau nimic din ce trăiesc,
Nu vreau nimic din ce primesc,
Nu vreau nimic din ce privesc !
Nu vreau nimic din gânduri,
Nu vreau nimic din rânduri !
Vreau
E noapte și-i rece, afară
e umed și totu-i pierdut ;
singurătatea începe să doară
căci oameni în jur n-am văzut.
Încep să mă-ntreb dacă oare
s-au dus ale vieții clipiri.
Ce viață, ce
Tu iartă-mă, prieten, n-am vrut a-ți face răul,
Nici în vis nu gândit-am c-am să-mi aud ecoul
Din vocea-mi răgușită, din starea-mi de pierzare
Acum spre tine, prieten, mă-nclin să-mi cer
O, cât de mult te-am așteptat
Să vii din nou, în pas treptat
Și să-mi aduci un tremurat,
Tu, vreme de-înnoptat.
Te-am așteptat ca stând pe spini
Cu dragoste ca să-mi alini
Durerea care, prin
Ochii tăi străini și goi
Ce luceau cândva ca focul
M-au ferit de vânt și ploi
Și-an rămas doar eu, nerodul.
Rămas-am singur, prizonier
Cuprins în mare vâlvătaie,
Legat cu lanțuri mari, de
Mi-e-așa o foame azi de tine
Cum nu am mai simțit demult,
Pe când aveam încă în mine
O inimă cu greu tumult.
Chiar dacă nu sunt des la tine
Cu gândul cum eram cândva,
N-am să te uit în veci,
Și mii de versuri noi eu aș putea pe oră
Și mi-i că mai apoi nimenea nu mi-e soră.
Și mii de mulțumiri eu aș putea a-ți scrie
Și mi-i că din priviri nu te-aș putea descrie.
Și mii de
Am vrut s-ajung la fericire
Dar printr-o cale cât mai scurtă,
Să pot urca la împlinire
Printr-o sforțare mai măruntă.
Am vrut cu orice preț să fiu
Voios și sănătos într-una,
Să nu știu ce-i
Tu i-ai dat în flăcări inimii iertare
Dar ea nu-și mai iartă vina niciodată
C-a greșit amarnic și adânc mă doare,
Orice bucurie mi-i prea zbuciumată.
Ai venit să-mi vindeci sufletul de
Nu știu de-i încă noapte
Sau ziuă e la tine,
Dar știu c-a' tale șoapte
Mă-ncântă în surdine.
Aștept o vorbă, chiar și
O șoaptă simt c-ajunge,
Un suflu numai de-ar fi
Tot sufletu-mi
Mi-e foame de iubire, nu foame de regret,
Mi-e dor de regăsire, nu plâns după păret';
Tânjesc după discuții de ordinul de mii
Gânduri și persecuții, ore, minute... Vii ?
Poftesc la nemurire,
De-ar fi să o iau de la capăt
Să-ndrept tot ce-a fost, mai ales
La grelele mări de păcate
Nu m-aș mai deda așa des.
Aș alege aproape de stele,
De lună, de soare, Hristos
Să merg să mă
Cred, important în viață e să iubești tu prima
Nu doar pe omul care-ți merită din plin stima,
Ci mai ales pe-acela tu să-l iubești întâia
Care după vedere-i mai acru ca lămâia.
Și, când mergi
Ești primul gând ce îmi răsare-n minte
Și ultimul în noapte când visez
Iar gura mi-e uscată de cuvinte,
Că fără de cuvinte te păstrez.
Nimic nu-i greu, cu tine-n minte pare
Că toate sunt
Azi simt că dacă pierd, câștig
Nemăsurat mai multe
Încet, încet, treptat instig
Inima să-mi asculte.
Chiar de ar fi ca eu să pierd,
Aș câștiga pesemne
Tot cu ce-n vreme mă dezmierd
Și
