Poezie
Îngerul meu păzitor
~Pentru cea care îmi umple gândul~
2 min lectură·
Mediu
Cu toți-avem un înger păzitor
Ce stă adesea 'colo sus pe-un nor
Și ne supraveghează-ntrebător
Râzând, or' poate chiar plângând de zor.
Și cu toți' știm că îngerul ce e
Pus pentru noi de Cel cu putere
Nu ne slăbește-o clipă din vedere
Ci ne îndreaptă, încet, spre-a noastră vrere.
Dar cred că îngerul meu păzitor
Nu e nici oaie, nu e nici păstor !
Căci uneori așa mă poartă-n zbor
De eu, cu trupul, mă simt visător.
Și-ncep să fac orice-mi stă în putință,
Încep să nu mai simt nici suferință
Și chiar dincolo de orice dorință
Mă duce doar de am ceva voință.
Nu mă-ngrădește-n niciun fel atunci,
Ba chiar mă duce, și mă duce-n brânci
Până acolo unde tu n-ajungi !
Ah, Doamne, înger... N-ai de ce să-l plângi...
Și-acolo sus, când să ajung la stea
Când s-o ating să mă bucur de ea
El se opune drept în calea mea
Și mă doboară. Ah, ce strălucea !
Și uite-așa nu mai ajung să pun
O mână pe-a mea stea, ci doar adun
Prea negru gând în minte și m-opun,
Dar în zadar, ascultă de Stăpân !
Și cad și cad și nu m-opresc deloc
Și-mi vine-așa un vânt de mă sufoc.
Pe când eram aproape de noroc
M-a doborât și iar bat pas pe loc.
Iar când s-ajung jos, totuși cad mai lin
Și de pământ nu mă lovesc din plin,
E-un înger ce mă prinde-n zbor deplin.
Și sus, și jos, și lapte, și venin...
Dar eu, cu trupul, mă simt visător
Căci uneori așa mă poartă-n zbor.
Nu e nici oaie, nu e nici păstor,
Dar știu că-i Îngerul meu Păzitor !
002.158
0