Poezii

Cine sunt eu ? M-am întrebat Pe mine când iar, singur, Stăteam cu mine-îngândurat Ca mintea să-mi asigur. Sunt doar un boț de lut trântit Pe-o roată-amețitoare De un Olar ce-a-îngăduit O

Adormit-au zeii-n ceruri Și niciunul nu mai poartă Grijă pentru omenirea Ce trăiește mai mult moartă. Și-au luat cu toții fața, Cred, scârbiți de-a' noastre fapte, De la cela ce se

Nu știu de-i încă noapte Sau ziuă e la tine, Dar știu c-a' tale șoapte Mă-ncântă în surdine. Aștept o vorbă, chiar și O șoaptă simt c-ajunge, Un suflu numai de-ar fi Tot sufletu-mi

Pentru cel ce mă cunoaște Am o ghicitoare ; Pentru cel ce nu mă știe, E o încercare : Nu o am, dar e cu mine Și e sclipitoare ; Nu e soare, nu-i nici lună, Mai strălucitoare ! Nu e

E noapte și-i rece, afară e umed și totu-i pierdut ; singurătatea începe să doară căci oameni în jur n-am văzut. Încep să mă-ntreb dacă oare s-au dus ale vieții clipiri. Ce viață, ce

Umor lasciv mi-e viața împreună Cu tine și mi-e bine. Pe îngeri pot să pun martori să spună. Ne cuibăream unul pe lângă altul Și povesteam de toate Dovedind că se poate Și să glumim și să

E primăvară-n calendar și-n suflet Deși afară-i frig și viscolește, Dar noi avem nădejde totuși Că în curând se risipește. E-o primăvară doar formală, Se lasă mult prea mult dorită Și o să

De-ar fi să o iau de la capăt Să-ndrept tot ce-a fost, mai ales La grelele mări de păcate Nu m-aș mai deda așa des. Aș alege aproape de stele, De lună, de soare, Hristos Să merg să mă

Mi-e foame de iubire, nu foame de regret, Mi-e dor de regăsire, nu plâns după păret'; Tânjesc după discuții de ordinul de mii Gânduri și persecuții, ore, minute... Vii ? Poftesc la nemurire,

Sunt stăpân pe a mea viață Numai eu știu s-o conduc, Tot eu mă distrug pe mine Și spre pierzare mă duc. În luptă cel mai viteaz sunt, Nimenea nu m-a străpuns, Cel mai laș din a mea

Cu toții știm că-n întuneric Nu-ți poți vedea nici măcar chipul, Ca într-un câmp ce-a fost feeric Acum, tot ce-a rămas e zidul. Un zid pe care-n aparență Nu-l poți străpunge nici cu

Copila mea, să fii naivă Dar numai până într-un punct, Să nu încerci și tu ca Eva Să muști din interzisul fruct. Să crezi ce ți se spune numai Atâta cât e-adevărat, Numai atât cât să

Ce seară-n care singur cu mine iar mă lupt De teamă și tristețe că astăzi, mai abrupt, Mai sec, mai gol, mai aspru, mult mai învolburat Mi-am văzut viitorul în aerul curat, În vântul care bate,

Ești tânăr într-o țară prea tristă, scufundată, Îndatorată, suptă, de hoți zilnic prădată Care mai cere numai o ultimă zvâcnire Din vena celor care o lasă-n amorțire. Te mulțumești cu-atâta

În ziua cea de astăzi să-nveți mai mult ca toți Să-mprăștii Fericire și de iubit să poți Mai mult ca ieri, mai mult ca vreodată pân-acum, Să nu urăști pe nimeni, de jignit nu știi cum. În

Azi am aripi și simt că pot să zbor, Cu mine-n lume-s singur călător. Mă dezlipesc ușor de orice dor Și simt, încet-încet, că nu mai mor. Astăzi cred tot în mine și-o să dau Și-n stânga și

Tu să nu uiți. Tu să nu uiți de tine, De lume și de suflet, Să nu uiți de durerea Ce-a provocat un scâncet. Să-ți amintești. Să-ți amintești cu viață De oameni și de locuri, De

Azi simt că dacă pierd, câștig Nemăsurat mai multe Încet, încet, treptat instig Inima să-mi asculte. Chiar de ar fi ca eu să pierd, Aș câștiga pesemne Tot cu ce-n vreme mă dezmierd Și

Ești primul gând ce îmi răsare-n minte Și ultimul în noapte când visez Iar gura mi-e uscată de cuvinte, Că fără de cuvinte te păstrez. Nimic nu-i greu, cu tine-n minte pare Că toate sunt

Și uneori mă-întreb de ce nu-ți scriu, Că știu a scrie-n orișicare clipă Ori despre lume, ori despre pustiu Și orice gând în mintea-mi se-nfiripă. M-am întrebat ce ești și ce-i cu mine, Ce

Îți aduc slavă Ție, preadulcele meu gând, În vremi de bucurie și când adorm plângând Să Te măresc mă-nghesui, să Îți urmez alerg Căci Tu mereu mă păsui pe calea Ta când merg. M-ai ferit azi de

Muncești din greu Sporești mereu, Ești ca un zeu, Odorul meu... Să te oprești Să urmărești Mereu să crești, Să te-ntărești Pe toți s-ajuți, Răul să-l uiți, S-ai pași făcuți Spre cei

O, cât de mult te-am așteptat Să vii din nou, în pas treptat Și să-mi aduci un tremurat, Tu, vreme de-înnoptat. Te-am așteptat ca stând pe spini Cu dragoste ca să-mi alini Durerea care, prin

Spune-mi ce știi că îmi plăcea cândva Și ce-obișnuiai să îmi spui adesea, În brațe mă strânge, șoptește-mi ceva Că-n brațe mereu să îți stau vei vrea. Iubire-ți să-mi dea un avânt și-un

Tu iartă-mă, prieten, n-am vrut a-ți face răul, Nici în vis nu gândit-am c-am să-mi aud ecoul Din vocea-mi răgușită, din starea-mi de pierzare Acum spre tine, prieten, mă-nclin să-mi cer

Cred, important în viață e să iubești tu prima Nu doar pe omul care-ți merită din plin stima, Ci mai ales pe-acela tu să-l iubești întâia Care după vedere-i mai acru ca lămâia. Și, când mergi

Adio tu, adio soare, Adio, dulce îmbrățișare, Adio dorul meu cel sfânt, Adio, crudule Pământ, Adio, suflet necurmat, Adio, plâns nemângâiat ; Adio, viață cum te știu, Adio, suflul cel mai

Dă-mi, Doamne, Tu, ce nu știu eu a cere Și cere-mi Tu ce nu știu eu a da Căci tot ce-mi dai mi-aduce mângâiere Și tot ce dau să fie-n slava Ta. Dă-mi, Doamne, tot ce aș putea-nțelege Și

Tu i-ai dat în flăcări inimii iertare Dar ea nu-și mai iartă vina niciodată C-a greșit amarnic și adânc mă doare, Orice bucurie mi-i prea zbuciumată. Ai venit să-mi vindeci sufletul de

Am vrut s-ajung la fericire Dar printr-o cale cât mai scurtă, Să pot urca la împlinire Printr-o sforțare mai măruntă. Am vrut cu orice preț să fiu Voios și sănătos într-una, Să nu știu ce-i

Și mii de versuri noi eu aș putea pe oră Și mi-i că mai apoi nimenea nu mi-e soră. Și mii de mulțumiri eu aș putea a-ți scrie Și mi-i că din priviri nu te-aș putea descrie. Și mii de

Am învățat târziu în viață că tot ce simt eu simt pe bune Și m-am trezit că dau degeaba tot ce aveam mai bun pe lume. Am înțeles târziu că-n toate e-un sentiment care se pierde Dacă nu prețuiesc

Mi-e-așa o foame azi de tine Cum nu am mai simțit demult, Pe când aveam încă în mine O inimă cu greu tumult. Chiar dacă nu sunt des la tine Cu gândul cum eram cândva, N-am să te uit în veci,

Ochii tăi străini și goi Ce luceau cândva ca focul M-au ferit de vânt și ploi Și-an rămas doar eu, nerodul. Rămas-am singur, prizonier Cuprins în mare vâlvătaie, Legat cu lanțuri mari, de

De bucurii e plină lumea Și de tristeți e tot așa, Dar mult mă-ncântă amintirea Când știu de bucuria ta. Și ură are multă lume, Cu dragostea e tot la fel. Gânduri încep să se adune ; Numai

Încerc să scriu Dar cred că nu m-ajută. Încerc să fiu Doar unul dintr-o sută... Încerc să fac Ce altul nici nu știe ! Încerc să tac Și s-aștept o vecie. Încerc să par Normal, ca toată

Și ce dacă-i frig afară, Și ce dacă-ncep să doară, Și ce dacă nu le pasă, Și ce dacă n-o să iasă. Și ce dacă tot încerc, Și ce dacă nu-i chiar drept, Și ce dacă mai greșesc ?! Și ce, tot pot

Nu vreau nimic din ce-mi doresc, Nu vreau nimic din ce trăiesc, Nu vreau nimic din ce primesc, Nu vreau nimic din ce privesc ! Nu vreau nimic din gânduri, Nu vreau nimic din rânduri ! Vreau

Cu toți-avem un înger păzitor Ce stă adesea 'colo sus pe-un nor Și ne supraveghează-ntrebător Râzând, or' poate chiar plângând de zor. Și cu toți' știm că îngerul ce e Pus pentru noi de Cel cu

Nu mă dor brațele de-s frânte Cum doare dorul de-acea care Un semn când mi-a lăsat pe frunte Mi-a limpezit orice purtare. Nu dor chiar rane de război, Din corp când simt că sângerează Cum

O gură. Doi ochi. O față Mult mă-nvață Despre tot ce am trăit de-am iubit. Cât de mult am învățat, Cât de mult am regretat Am aflat, De-am căutat. O gură. Doi ochi. O față. Nu aștept să

Nimic din mine nu trezește o inimă de piatră Nimic din mine nu tânjește vreo inimă distantă. Nici zâmbetele ce chiar dese se văd pe altă față Și nici cuvintele culese cu sensul de povață. Nici

Sfârșit de vară-ntunecat, Am minte, frunte, cap plecat După un dor înstrăinat De vară alungat. Când vara la-nceput era Și în noi încă mai nutrea O legătură strânsă, grea, Eu o simțeam -

E-un om pe care toți nu-l vede, E-un om pe care toți nu-l simt, E-un om pe care toți nu-l crede, E-un om pe care toți îl mint. E-un om care, deși contează, Cu toții îl dau îndărăt. E-un om