Mediu
fiii lui alison
pe ogorul lui alison van gogh stropea dis de dimineață cu semințe
dintr-un furtun care fusese înșurubat în biblioteca încă în flăcări
nu pretindea că va stinge nimic, de fapt, piroman înnăscut,
stropea semințele uscate și acestea țipau ca niște femei înfometate,
de la al doilea război mondial încoace nu mai puseseră în gură picătură
de lapte dulce și săreau pe câmpie până la mânerul pistolului,
dacă ultimul corb avea să se sinucidă, cine le-ar mai fi îmbătat cu teamă,
cine le-ar mai fi stors sânii ca să hrănească picătura de pâine atârnată de tavan,
fiul diavolului blond încă fragil, încă limpede ca apa
pe patul lui alison fiii își împărțeau rolurile: eu am să tai pământul în dooouă,
una pentru femei, una pentru bărbați, ba nu, eu am să toc munții în nouă
perechi de masculi descărnați, nu e bine nici așa, să lăsăm măcar semințele pictoruluispumă
să boteze crestele și cuțitele cu care vom despărți apa de buzele uscate,
sărutul bărbatuluipoem de buchetul de crini, mâna ei de gura ta, șolduluivers de carnea ta;
o să ne jucăm până seara și nu ne va trece joaca,
o vom trece noi pe ea în picături mici de speranțe
și nu vom mai da coastele mov la ascuțit, le vom ascunde
în podul muntelui zburător, atunci va fi bine,
atunci vom fiii lui alison în coada de diavol
001558
0