Poezie
Vade retro
1 min lectură·
Mediu
Înmormântările mi le făceai întotdeauna mai degrabă vii
și în linii mari se repetau ca zborul corbilor
sau ca plânsul
discursul funebru te asigura mereu de aceleași lucruri :
1. vinovăția în cazul tău e un oximoron
2. ai încercat scoțând chiar măruntaiele pământului și degeaba
3. universul m-a cioplit neadecvat și ce-a rezultat s-a numit greșeala vieții tale
vegheai cu degetele făcute ghem
cu o nouă moarte în buzunar și cu deznădejdea celei dintâi
iar eu plecam din cimitir întotdeauna fluierând
uitând să putrezesc în tine.
064761
0

strofa a doua ne spune f clar cum si a cui e vina, e clar ca nepriceperea lui in ale exorcizarii a dus asta.
nici perseverenta nu l-a ajutat, asa ca sufletul ei pleaca cu demonul.
acum daca traducem chestia asta in limbajul dragostei gasim dezamagirea ei ca el nu a fost in stare sa o vrajeasca suficient si ca altul a stiut sa o rapeasca. dar tocmai aceste pareri de rau ale ei, eu asa le vad, spun ca nicio dragoste nu trece fara semne. si poate nici nu trece definitiv, e doar o problema de perspectiva.