nimic nu veghează asupra nimănui

singurătatea e acest drum lung l-ai măsurat cu pasul de la început cu încăpățânare iar la sfârșit nu mai știai cât ai umblat sunt acele dimineți în care din ușa bucătăriei îți zambești stai la masă și bei o cafea din două cești mai sunt zilele acelea în care bați la ușă și-ți răspunzi cu un zâmbet agasat ca și cum nu ai fi vrut să te caute cineva vreodată în casa ta de om trist ai strâns doar lucruri evident vesele deasupra ușii ai mâzgălit nu, aici nu stă un om singur