Anca Mortensen

Miez de toamnă. Roșie, grea și parfumată de aroma fructelor. Intr-o sală de clasă, aparent obișnuită, așezați in bănci, liniștiți, cu un comportament impecabil, stau mai mulți adulți,

Sunt eu, femeia Port în ochi nemărginirea cerului, iar în suflet, am ascuns zbuciumul mării... Am primit, în dar, o viață Păcat! N-am fost învățată cum

Soarele meu, Eu sunt un semn de întrebare în această lume saturată de culori, sunete și priviri, așteptând să te găsesc pe tine. Am ajuns în această stare, mirându-mă de tot

Eu cred în Dumnezeu. Mai sunt convinsă că, pe această lume, pot avea loc miracole... Rar, dar nu-i imposibil! De exemplu, atunci când te

Cuvintele se răsucesc spre mine fredonând un cântec de leagăn. Miezul nopții se prelinge printre copaci fărâmat în sfere de lumină albastră-argintie

Lui Remo, Toamna, cu parfum de ape, s-a adunat, în ghirlande colorate, la fereastra mea. Gândurile mi-au amorțit, vrăjite de brumă În trup se ascund