Anatolie Melnicov

nimic nu mai este nimic nu va fi nimic ne așteaptă nimic iar vom fi nimic nu mai vine nimic nu mai cer nimic se acunde nimic vine ieri nimic tot se vinde nimic se pricep nimic e la

ce frumos stă asfințitul nostru un soare ce apune peste deal un ciripit de păsări în grădină un strigăt cunoscut de după geam pe cât de drag e asfințitul nostru un plin veșmânt trecut ca prin

"poporul" nu mai e, Moldovă a dispărut, s-a descompus în timp tot așteptând să îți revii "poporul" te-a iubit, Moldovă smulgând pe rând vene din corpul tău cu dragoste... așa cum poate

femeie ești tot ce e mai scump pe-acest pământ ești poezia cea plină de dor și cânt ești viața - plină de înțelpciune esti floare-albastră strânsă din câmpie femeie ești tot ce poți visa

ești frumoasă, chiar dacă pe alocuri ai musteață ești frumoasă, chiar dacă părul ți-e măciucă de atâta ceață ești frumoasă, chiar dacă-ți pare că ai riduri mici pe față ești frumoasă, chiar dacă

și iar ți-am prins petale roșii  le-am tot cusut de fusta largă ca vântul să îmi dea de știre când cineva va sta la poartă și tot am șters din amintire pe toți ce i-ai avut la poartă pe cei

copilul meu, în al tău nume îmi vad trecutul plin de vise pe care presărată’ le-am cu dorul ce-acum e tot sădit în al meu suflet măicuța mea, a tale brațe le mai visez nopțile albe și-în

Poți să rămâi? să fugi? să vii în casă? să te aștepte buna tremurând, cu-un tulburel din banca de pe masă și un păhar plin de venin iubit. Poți să mai duci? e grea povara de țigară? și

au mai rămas 5 zile să mă-îndrăgostesc și-acum alerg, tot caut să găsesc acea privire dulce – acel destin la care o viață-întreagă să mă-închin au mai rămas 5 zile să-ți șoptesc că vreau, că

“cândva vedeam și noi lumea altfel, cu ochi de copil” Era 23 mai, ziua ei de naștere. Toată ziua a stat cu telefonul în mână. - Alo, la mulți ani draga mea… - Alo, unde ești? Scumpa mea, la

“ în fiecare strop de ploaie simt sărutul tău în fiecare fir de iarbă văd chipul tău în fiecare floare admir ochii tăi în fiecare vânt de vară adulmec mirosul tău în fiecare carte descopăr lumea

atât de fragedă, ca floarea de cireș te simt, când te ating mireasă și-în ochii tăi știu că mai văd imensa poftă, de-a gusta din viață atât de dulce, ca mierea din povești răsuni, când vorba

“ în fiecare strop de ploaie simt sărutul tău în fiecare fir de iarbă văd chipul tău în fiecare floare admir ochii tăi în fiecare vânt de vară adulmec mirosul tău în fiecare carte descopăr lumea

“Zâmbește, doar știi cât de frumos îți stă cu zâmbetul pe buzele-îmbibate cu dulceață Iubește, doar știi cât de frumoasă-i dragostea scăldată în mirosul viu de viață” Dragoste cu o ceașcă de

vreau să te văd zâmbind așa cum eu te știu frumoasă și naivă, vreau să te văd trăind din plin fiece zi, și fiecare clipă vreau pe furiș în lumea ta să te descopăr ca pe-o Atlantidă, vreau

nu am mai șters praful din mintea mea nu mi-am mai tăiat unghiile nu am mai plâns demult atunci,când a plecat a spus că se duce departe dar în mintea ei se ducea să se spânzure urlau

De azi zic START la sărbătorile de iarnă de azi eu vă doresc tot ce-i mai bun, un pic de dragoste și-un pic de socoteală să le găsiți în sacul de Crăciun. Și tot în sac să fie multe -

sunt un refugiat al poeziei mi-am luat valiza și am pus în ea tot nimicul de care mă pot bucura: vise pe care le-am realizat cuvinte pe care le-am spus și cuvinte pe care le voi spune succese și

ce simt, ce cred și ce mă doare? ce pot, ce știu, cine\'i mai tare? de când și cum și în ce vară de unde, cât și altă sfoară  de ce, de unde și \'în ce țară? și cum și cine? \'a câta

mai au de spus cuvinte bune și frumoase cuvinte presărate cu piper împlute cu minciuni frumoase la toți ce\'i înconjoară la tot ce este viu mai au de scris ce simt și ce îi doare ce pot, ce

și-atunci când s-a trezit poporul, era târziu nu mai ningea cu daruri multe, cu cadouri, era pustiu și-atunci când s-au luat la ceartă, nu mai conta cine era un frate, soră sau o tearfă, erau

s-au dus și au lăsat, tot ce era mai scump, mai vechi, mai nou, sau dus și au plecat, pe ani, pe zile, fără ca să știe când se vor întoarce înapoi au plâns și au iertat, tot ce le-au spus,

hei, unde te-ai pierdut? ai fost cumva în stradă? ai încercat să fugi de viața blestemată? ai prins un fluture, ai împărțit baloane? sau, poate ai fumat la colț de poartă? știi cine? unde? câți

nebun, săltat în zeci de colțuri fără ceartă, pion, jertvit de mii de ori pentru o viață, regină, plină de fiori, iubită de tot clanul, un cal… doi cai, săltînd în sus mai nu’ atingînd