Anatol Dănilă

azi este despre fluturi morți înainte să se nască au fost omizi cândva frumoase verzi frunze frunze frunze frunze devorau zile în șir aveau un vis să-și crească aripi neostenite în nopți obscure

în groapa Marianelor e liniște nu e nimic în interior doar 21 de grame contează fiecare foton trezește nedumerire de ce nu asculți manele? de ce nu dansezi în piețe? constipatule! țipă

în cada plină cu martini sting lumânarea struguri prin vene sub unghii carne plonjez în tine

aceeași toamnă cu 36.6 etern ziua în care nimic deosebit nu se întâmplă doar unii îți spun lma iar alții te întreabă cât și tu răspunzi anemic sntf

e frig în mine te caut pe străzi în ochii a mii de femei nu te găsesc nu mă găsesc

A mai trecut o zi Și iarăși noaptea vine Privesc la stele trist Și gându-mi e la tine Nici nu mai știu ce vreau Plâng ochii în tăcere Au obosit s-aștepte Au renunțat să spere. Mă sting

am încercat să sparg tăcerea cu ciocanul și ciocanul a început să strige

Am aprins un chibrit ca să-ncălzesc noaptea Și s-a făcut lumină... Am aprins de la el o lumânare ca să nu moară focul virgin Și lumina a început să crească. De aici și până la făclie nu a fost

...a adormit în mine tăcerea rezemată de un colț de inimă urlă cu glas metalic lupul de argint la marginea pădurii de gheață așteaptă carnea mea îmbrățișarea pămîntului cu frunze de

s-au înecat cuvintele în mine prea multă liniște provoacă tăceri obeze mă acoperă valurile peste țara Soarelui-răsare ca un blestem robotic cade primăvara atomică

iarna pustie a amuțit în interior poezia, literele se preschimbă în imagini documentare national geographic privesc cum se împerechează leii... să fuți și să iubești nu e totuna...

copil mare ce ești îți spune lumina zâmbind ai crescut dar nu te-ai maturizat ai crescut dar nu ai îmbătrânit te joci cu fata ta de parcă ați fi de-o vârstă cântați împreună pe două

fugi striga cerul sub tine în mocirla din noroi și sânge se înecau gloanțele nu te-au găsit acasă haita ta înjunghiată îți număra bătăile inimii împachetată în carne și oase toamna îți

în tăcere cade privirea ta peste zăpezi picură de sub unghii sânge roșu pe alb te iubesc în tă cer e

Acum când pleoapele tale au obosit cine v-a mângâia disperarea mea cine v-a auzi strigătul meu cine v-a imortaliza zâmbetul meu cine v-a acoperi gaura din inima mea cine v-a călca în picioare

în tine explodez cu mii de celule te cuprind în interior mi-e dor și doare zborul frânt

...ascult Spleen rotesc clepsidra cu nisip verde și-mi amintesc de tine în fiecare zi îmi arunc corpul în stradă ca pe o bucată de carne însângerată în chiuveta de inox mă înspăimântă