Ana Urma

Mai mult decât un exercițiu de imaginație, între metafizic și realist, lumină și întuneric, transgresand universul lucruri nevăzute devin vizibile, ca un schimb între materie și spirit, echilibru și armonie. Mă duce cu gândul la Hermes Trismegistus: cele de jos sunt imaginea ordinii de deasupra. remarc finalul:

/să clădești în lumea de jos formele geometrice perfecte
din lumea închipuirii noastre cea de toate zilele.
Pentru a nu lua numele cetăților în deșert./

O adevărată epopee a traducerii Eneidei! Mulțumim cercetătorilor! dar și pentru semnalare Dlui Nicolae Tomescu, pentru remarcarea evenimentului!

Cum altfel să ne scoți la rampa comentariilor decât printr-o exprimare savantă. Pe cât de simplu am scris pe atât de complicat explici sau continui ideea dar, am observat că-ti sunt confortabile exprimări sau interpretări care nu țin de armonie, continuând ca o glumă, spun: până și-n limba spargă ar suna mai bine 😊. Prea mult echipament în ascensiune dăunează și celui mai versat alpinist iar pentru a construi pe verticală chiar arhitectii își impun restricții/ „bolțarii rezilienței”.

urcând muntele -
pe celălalt versant
o avalanșă

Răzvan, frumoase poemele tale mustind de metafore. În construcția unui haiku reușit nu sunt permise deși ușor voalate mai trec. Personal am învățat din mers să delimitez genurile, ce nu-mi este permis în haiku dezvolt în altfel de poeme. Aș putea spune că scriu la extreme, texte lungi, vers alb neconstrâns de reguli, în care metafora este la ea acasă, alternând cu texte în doar câteva silabe, evazive, delicate și rigide în același timp. Fascinația golului și limita plinului provoacă imaginarul intim plutind dincolo de concret și-mi spun deseori: uite e bine, stam pe același pământ cu copacii, greierii cântă și ...pietrele tac. Ne strecurăm, ne trecem nevăzuți într-un un prezent al digitalizării care, să recunoaștem, ne acaparează încet, și încet ne vrăjește.

ploaia de vară –
numai ea nevăzută
trecând hotare

*comentariul

Daniela Luminita,
mulțumesc pentru comnetriul amplu, pentru steluță!


emilian valeriu pal,
medine, pentru muzicalitate; sunt locuri care seamănă între ele până la confuzie, rămâne în memorie exotismul și mirajul lor de nedescris, parțial surprins în acest poem.

Am corectat typosuri, am citit de atâtea ori corect, nu le-am văzut recunosc, redundanță rugăciunii/sfânt, de asemeni, rămân părelnice oase, cimitirele, coloniștii și sclavii nevăzuți sunt cu trimitere via memoria, adevărul și el relativ este redat în istorii, acest este doar un poem. Mulțumesc foarte mult pentru citire, atenționări și mai ales /Are o muzicalitate aparte textul acesta/.

Simplitate, rafinament în exprimare, mesaj. Talpă, călcâi, nisip, vulnerabilitate sub vântul necruțător al iubirii, un taler al balantei mai greu decât celîlalt. Așa am citit și simțit în acest moment al lecturii, în consens cu starea mea de acum. Mulțumesc celor care, prin comentarii, au adus-o în prim plan.

Mulțumim, domnule Petru Ioan Gârda! deci și în numele distinsei autoare.

La fel Domnule Dan Norea: Mulțumim! pentru frumoase cuvinte.

Datorită celor două volume semnate de Vasilica Grigoraș, și după o documentare riguroasă(lecturile m-au trimis la scrierile haijinilor autohtoni dar și străini), am descoperit că în într-un poem tanka putem spune mai mult decât într-un haiku. Știm deja, conceperea unui poem haiku, tanka, haibun, etc. sunt adevărate exerciții de relaxare iar a scrie este o treapta ulterioară a observației, a trăirii. Este acel moment când inima se unește cu mintea și cuvintele vin ca fluturii, se așază mai întâi în silabe și apoi într-un tipar prestabilit, simplu și nesofisticat.

Cartea este valoroasă prin conținut dar și prin modul de editare, bilingv, română-engleză. Și, da, mai ales prin referințele colegilor haijini amintiți mai sus (viitoare volume, avem în lucru :)

O steluță și de la mine pentru cartea în sine, pentru copertă, celelalte referințe. Mult succes la Concursul Național Tanka, inițiat de Cezar Ciobîcă, termen 25 iulie 2017!

Mulțumiri, Enea Gela! așa este, o carte frumoasă, o carte reușită; urmează să o primesc curând.

O invocație pe drumul de întoarcere spre Acasă, despre o risipire asumată în frumoase versuri.

/poveștile despre
“ca și cum” “aproape” “doar”... “parcă”... etcaeterissime/

se subînțeleg: până la, departe, prea mult, prea puțin, uneori, orișicând. M-am lăsat în voia bucuriei pricinuită de analogia unei întoarceri, /întoarcerea fiului risipitor/.

Un popas în cuvinte și gând, pentru care din toată inima mea: Mulțumesc Eugenia Reiter!

Poezia momentului are drepturi depline, noi i le dăruim sau ea nouă se dăruie. Mulțumesc! Dle Tomescu pentru citire și gândul bun.

muzicalitate, fior liric, mesaj; pachetul perfect în anotimpul poeziei: rimă, ritm, prozodie; îmi place să citesc vers clasic bine scris...

citesc de ceva vreme poeme Ioana Geier, unele prea ermetice, altele mai puțin dar, multe pe placul meu; ca în acest poem în care cuvintele se continuă în imagini, copacul, șarpele ligav, steaua, cerul și imaginația fiecăruia...

Imi place acest dialog imaginar și totuși credibil, antitetic; un mod plăcut de a sparge blocajul și a împărtăși gânduri, de a scoate poezia la lumină; pasajul următor este unul edificator:



/în reveriile noastre comune
distanța
se face copac
noi copiii
marii amatori să-i populăm înțelesurile... /

Un fel de nu-mi pasă, a venit primăvara, scurt, simplu și la obiect;
remarc finalul

spre lac
s-aud cum tac peștii...

sub muguri de sălcii
fredonează-mi
un cântec absurd...

Un plasture de poezie oricând binevenit! Felicitări Dle Dume!

Am inceput anul citind o poezie deosebita, despre cresterea ființei, cum altfel daca nu si in solitudine,/pentru cel care are destul aer pentru cei care nu pot respira/,si finalul deosebit!

Fie ca steaua inspirației sa ne urmărească, sa avem bucurii si un An 2017 rodnic în toate!
La Mulți Ani!