Poezie
te iubesc denotativ: îmi amintești de mine
come stai, Dario?
2 min lectură·
Mediu
eu
cea egoistă narcisistă și rea
eu care am soarele meu și apele mele și gradele personale
proprii hormoni crize nocturne-diurne parțial soluționate
eu Femeia
cu durerile de burtă și unghii sidefate
cu programul de miercuri și delăsările de joi
eu cu toate cuvintele mele ale meeeleee...
cu toți semnificații ubdatați legilor proprii
cu referenții direct crescuți din corzile-mi vocale
ca niște i-uri penetrând somnolențele... morțile... străinătățile...
crescuți... așa cum tu însuți ai crescut fără intenții fără timp fără tine
în pădurile mele cu țipete larg colorate
te iubesc în rochia violet fără de grabă fără conotații
n-am nicio spaimă de lipsa metaforelor
că se vor termina sensurile și îngrămădirile de litere
că marea e mare și pielea exact piele fluturii exasperant de fluturi
fie acolo la ei poveștile despre
“ca și cum” “aproape” “doar”... “parcă”... etcaeterissime
m-am săturat de ambalaje
de toate sentimentele-astea încâlcite
de viața ca un facebook ridicol
(dă-mi [= vreeeaaaauuu!!!] like-uri dă-mi like-uri!!! Ca și cum aș cere motivație)
de facebook-ul sentimentelor plastifiate
de mimici și de siluete perfecte
de alți demoni
nu vreau să mă pieeerddd...!!
am să sparg toate oglinzile până când
mi te vei înfățișa
și altfel
decât
oglindindu-mă
în carne și oase
du-mă
Acasă!
acolo numai acolo miezul-zilei miroase a vanilie
înserările a catifeaua din noi:
sunt euuu!
034.598
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 216
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 38
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniela Luminita Teleoaca. “te iubesc denotativ: îmi amintești de mine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14110428/te-iubesc-denotativ-imi-amintesti-de-mineComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
DT... ne amintim de noi, de punctul acela din care am țâșnit. Ne e teamă de înstrăinare. Ne declamăm egoismul și narcisismul, și..., în realitate tot copii suntem și atâta nevoie avem de Acasă. Cd cel pe care îl simți drept suflet-pereche îți amintește de tine (cred că este aici un fals egoism, un fals narcisism, un fals.. moft... este doar nevoia aproape vitală de cineva care să te ajute să te regăsești, să te păstrezi / să continui regăsită), atunci cu certitudine el poate oferi o definiție pentru "Acasă". Unele trăiri ne depășesc, ne fac să simțim cât de neîntregi suntem, dar ne și umanizează, pt că, în fapt, eu devine, deloc paradoxal, NOI!
Sincerele mele mulțumiri! Cu prietenie, D.
Sincerele mele mulțumiri! Cu prietenie, D.
0
DT... în virtutea deformației mele profesionale (critice etc.), revin: am înțeles denotativul (așa mi s-a impus... scriind!!) ca pe asumarea directă a unui sentiment, ce nu se vrea "sufocat" de ambiguitățile conotației; ceva frust, aproape naturalist, genuin...
0
/poveștile despre
“ca și cum” “aproape” “doar”... “parcă”... etcaeterissime/
se subînțeleg: până la, departe, prea mult, prea puțin, uneori, orișicând. M-am lăsat în voia bucuriei pricinuită de analogia unei întoarceri, /întoarcerea fiului risipitor/.