Amanda Spulber

Asta am găsit, fiindcă tot apare „praștie” întruna. :)

Mulțumesc mult domnului Miclăuș Silvestru pentru broșa luminoasă și Iuliei pentru CTC, precum și pentru ajutorul oferit. :) Ritmul mi-aș dori eu să îl stăpânesc, dar e mult până departe. Nu am trecut de „iambii suitori, troheii” și nici lor nu le sunt cea mai bună prietenă. Rămâne însă plăcerea încercării.

Are ritm interior, are fluiditate. Iar finalul poate părea banal sau siropos, nu știu, dar pentru mine sună înduioșător.

Nu mai zic de unele virgule. Vezi tu ce faci cu ele. :)

Nu știu cum să explic. Comentariul sună foarte bine, simplu, firesc, dar plin de emoție, de nostalgie.

dar am aflat că a fost construit în 1957. Totuși, acum e o firmă nemțească acolo. Se pune?

E corect așa cum scrie în text: al căror sânge nu mai circulă de mult [timp]. Am observat însă virgulă între subiect și predicat (dacă tot am citit): „toamna, te introduce”, iar forma actuală pentru „nici un” este „niciun" în acest context.

E textul pe care l-am corectat cel mai mult. Data viitoare nu mă voi mai grăbi să public. Scuze! Cred că acum am ajuns la forma finală care îmi pare mai aproape de ceea ce am gândit și simțit. Vă mulțumesc!

Leonard, nu mă supăr. De ce m-ar supăra un comentariu pe text? Mă intrigă însă faptul că tu aștepți ca toată lumea să scrie perfect și să revoluționeze poezia. În ce ar consta această revoluție nu este clar. Nu consider textul acesta o capodoperă, ci un text mediocru. Poate greșesc și e sub linia de mijloc. Dar tot nu înțeleg de ce e așa greu să accepți că nu toată lumea va scrie la fel. Pe mine mă atrage în primul rând muzicalitatea în poezie și încă exersez.

Bogdan, îmi plac multe melodii de muzică ușoară și e posibil să existe influențe, dar nu am luat ceva în mod deliberat. În acest moment nu îmi vine nimic identic în minte. Povestea e simplă (asa fac de fiecare dată): mi-a plăcut un ritm și am încercat să exprim ceva prin intermediul lui.

Domnule Miclăuș Silvestru, aveți dreptate. Îmi dau seama că nu am stăpânit acest ritm (e al treilea vers la care am greșit), dar încă nu știu cum să modific.

Încă o dată, mulțumiri pentru comentarii și observații. Îmi sunt foarte folositoare.

Am verificat și are 12 silabe, iar ritmul e bun. De data asta nu îmi dau seama la ce te referi. Poate să renunț la E și să scriu Un în loc de E-un pentru o lectură mai ușoară. Îți mulțumesc mult încă o dată pentru ajutor.

Am folosit sugestia ta și am modificat și celălalt vers. Sper că de data asta e mai bine. Îți mulțumesc mult pentru observații. :) Foarte folositoare!

Și pentru că am mai făcut două mici modificări înainte (trebuia să le menționez, dar am zis să nu mai încarc șirul de comentarii) pun aici forma inițială.

Se răsfrânge marea pe nisipul rece,
Briza ei de șoapte crește-n asfințit –
De pe plaja goală nu o să mai plece,
Răscolind întruna gândul nerostit.

Mă privești de parcă, pentru întâia oară,
Ne-am ivit pe buza unei tresăriri
Și de-ar fi iubirea infinit să doară,
Tot ne vom supune tandrei amăgiri.

Bezna se întinde precum o cortină,
Raze selenare țes decorul fin,
E-un amestec straniu de nori și lumină,
De incertă teamă și de vis calin;

Și în colțul íntim, recreat anume,
Iarăși se întâmplă căderea-n păcat –
Prăbușire lentă, de-nceput de lume,
Degetele tale, trupul meu sărat...

Încă mai vibrează o clipă salină
Când din depărtare numele ți-l strig,
Spuma de pe valuri de un nor se-anină,
Luna se ascunde și se face frig.

Bineînțeles că am căutat cuvântul din titlu fiindcă nu îl știam. Și m-a pus pe gânduri faptul că succesiunea de sunete seamănă cu sunetul unei alarme. Shevarim înseamnă fractură/ruptură. E straniu. De ce te-ai teme să te întorci acolo unde este casa ta? Poate pentru că a existat acea ruptură. Nu a fost o desprindere lentă și nici dorită.

Mi-au venit multe în minte, citind ceea ce ai scris. Primul gând a fost o experiență pe care am avut-o în adolescență. A fost când am fost cel mai aproape de moarte. Nu e chiar NDE. E vorba de o intoxicație cu monoxid de carbon. Nu am fost inconștientă mult timp. Probabil că a fost ceva de ordinul minutelor. Dar mi-a rămas în minte senzația. Era întuneric. Nu vedeam nimic, dar auzeam voci și mă străduiam să înțeleg ce spuneau. Nu știu sigur dacă păreau îngrijorate, dar părea să aibă sens ceea ce spuneau, deși nu am reușit deloc să înțeleg. Poate a fost doar o halucinație, dar am și acum senzația prezentă, chiar dacă nu reușesc să o descriu.

Cum ar putea să fie împreună cu Dumnezeu, cu Întregul? Poate o rumoare pe care (re) înveți să o înțelegi? Poate conștientizarea puternică a faptului că ești doar ca o celulă, că ai individualitate și în același timp nu ai? E ciudat că nu putem să înțelegem (sau eu nu pot să înțeleg) fiindcă ar trebui să fie undeva amintirea că am fost cândva în acea stare. Sau poate nu am fost?

Sper să nu te superi că am scris atât de mult. Aș mai scrie încă.:) Foarte incitant textul tău!

Ai două mici scăpări la redactare:
de propria moartea?
pentru că le frică de dumnezeu

Vă mulțumesc mult pentru semnele generoase de lectură! Cât mă bucur că v-a plăcut încercarea mea! :)

Iulia, am răspuns amândouă odată. Când să ne bucurăm? :)

De barbă (stufoasă), dar abia acum am făcut legătura.

Dar nu poate fi stufos, ca să nu mai caut prea departe? :))

Înseamnă și tufiș,desime, desiș. Habar n-am avut până acum. Și sunt curioasă în care dintre comentarii apare. :)

într-un pahar cu apă rece, așa înțeleg.

Întunericul ei înghite tot. Iar nepotul este soarele.
Ar mai putea fi și Moartea și Ivan Turbincă. Ea umbla prin păduri. Totuși, nu reușesc să justific gradul de rudenie în niciuna dintre variante.:)

Poate e ceva superficial din partea mea, dar cred că nu e ușor să găsești ritmul potrivit pentru o idee, pentru o emoție. Așa cum nu e simplu nici să scrii vers alb. De câte ori îți citesc poeziile mă impresionează eleganța lor. Aici se adaugă felul în care uimirea se transmite simplu cititorului, ca o boare, ca o respirație. Nu e strigăt, e șoaptă care vibrează subtil și are rezonanțe puternice, dacă se poate asocia puternic cu diafan. Diafan era cuvântul pe care îl căutam. Cred că aici se poate.

Știam de Figure 01. E un robot umanoid. Făcea lucruri interesante, dar nu de amploare. Văd că de când nu m-am mai uitat, a apărut Figure 02. Dar și mai interesant e că a apărut Neo, un robot destinat treburilor casnice. Vor să înceapă să îl vândă de anul viitor. Nu credeam ca lumea din Eu, Robotul și alte povestiri cu roboți să fie atât de aproape. Nu știu dacă să ne temem sau nu. Nu știu nici măcar cât de avansată este robotica în realitate. Dar ai zis de Asimov, iar în lumile create de el roboții nu sunt chiar răi. Văd că și în acest videoclip se vorbește de măsuri pentru protecția oamenilor, dar și a robotului. Acum pare o jucărie costisitoare și sofisticată, dar văd că sunt optimiști că în timp va învața multe și va fi de ajutor. Nu știu dacă e bine sau rău. E ciudat că alt robot, făcut cu ani în urmă și destinat să ajute persoane cu dizabilități, nu a mai fost produs. Nu am aflat până acum de ce Asimo (așa îl chema) a ajuns la muzeu. Ăsta e clipul cu Neo, dacă vrei să îl vezi:
https://youtu.be/Sb6LMPXRdVc?si=-oAwcosglAb9xI16

Nu pare înspăimântător.