Alina Mihai

Mi-a plăcut cum ai introdus personajul principal în context! și, mai ales, cum ai lărgit câmpul semantic.:))

explică-mi, te rog:

1. "îi legitimează incontestabila sa prezență" sau "am mai vorbit anterior"- în loc de "îi legitimează incontestabila prezență" și "am vorbit anterior".
2. explică-mi ce pana mărioarei este "panteonul poetic al literaturii". există și "panteonul dramatic"?
3. "Celelalte cărți par a fi niște completări, precizări, varieri și dezvoltări ale motivelor" - "completare" și "dezvoltare" nu sunt sinonime? "completare" și "precizare" nu au, și ele, trăsături semnatice comune?
4. "viziunea decadentistă" ce-i? dar "context localist"? dar "întregul tablou poetic din volum"? dar "orizontul de privire"?
5. ți se pare corect să spui "este totodată doar"? dacă este "în același timp", cum poate să fie "numai"?
- "efect al temperamentului și modului de viață al lui G. Bacovia" - "ale lui" Bacovia, nu?
5. ia de vezi:

"Plînsul neîcetat al eului liric (...) este totodată doar primul element al unei opoziții binare, o formulă poetică magistrală în „Plumb”. Celălalt element al acestei construcții este rîsul: „și gem, și plîng, și rîd în hî, în ha...” "

care cum ar veni e o opoziție binară, formată din trei elemente: gemul, plânsul și râsul.

6. pe aia cu "înșiruirea ...se intersectează cu privirea golbală" o cetiși? poate îmi explici.

7. mai, vrei? no, iată: "Visarea și delirul însă nu este altceva decît manifestarea romantică a dorului."

Dar poate ți-a plăcut prezența corbului, în volum, justificată interior și exterior.

Nu cred că autorul nu are idei, însă limba-n care le redă nu-i aduce decât deservicii. Mari. Pentru că nu poți să scrii despre literatură română, într-o limbă română pe care-o mutilezi zdravăn, cu fiecare paragraf.

Zici că speri să fie remarcat. Uite că, din păcate, a fost...
Și-acum mă duc, grijulie să nu le stârnesc confraților forumiști curiozități legate de viața mea secsuoală. Nu de alta, dar mă tem că sunt gata să le răspund și parcă nu se face. N-ai văzut cum arăt?

"am găsit ambele variante. am pus întebări. am doi prieteni sirieni - unul este regizor, celălalt medic. amândoi mi-au spus că este indicat să ortografiez: Ishatar."

cred că nu ar fi rău să încerci varianta lui mircea eliade, chiar dacă nu ți-e prieten...ishtar.

ideea era că nu pot potrivi în context această definiție ... mă gândeam că folosești verbul cu alt sens pe care eu nu-l știu.

Ce e aia "baleiez"?

ps. "se așază"

doi îți spun că ești beat, du-te de te culcă. Să n-o faci, spunea Maiorescu, dacă știi că nu ai băut nimic.
Poate că-s eu unul din ăia beți.
În orice caz, opinia unui cititor nu trebuie să te determine să iei decizii ci doar să-ți pui întrebări.


Apropo, nici eu nu cred în rescrieri. Ori e bună, ori e proastă.:)

dar știu că fiecare dezordine are ordinea ei. iar poezia ar trebui să aibă o logică a sufletului, măcar.
tu vezi vreo diferență între poem al absurdului și poem absurd?

"în care" în două versuri consecutive e nefast.
mi-a plăcut însă finalul iar tandrețea despre care vorbea mai sus Ancuța e reală, dacă și eu am simțit-o.
deci uite o construcție frumoasă ce și-a atins scopul în ciuda imperfecțiunilor.
sau, poate, tocmai de aceea.

în spatele scenei
nenăscitele vorbe zac
în mintea actorului
lespezile acoperă
tentativele suicidale

și tot așa, dă-i bătaie, Nae! unele peste altele, cuvintele au mania de-a se grupa în mintea ăluia care citește și pot "face sens" (ce mă enervează sintagma asta!) chiar dacă-n mintea scriitorului nimic n-a fost.
mai există și dintr-aceia care strigă "am priceput!", cu cât frazele-s mai ilogice. punct în plus!
la déraison surréaliste ia-n poeziile românești proporții cosmice.
ce-i aia "hazardul reflex al clipei"? nu, serios! dar "infinitul a vibrat la atingerea stupidității"? realizezi că pe calapodul ăsta pot scrie orice, dar absooooluut ORICE și p-ormă să ți le vând drept poezie?

ia: "lumea a vibrat la atingerea inteligenței". dacă schimbi versul tău cu al meu, ce se schimbă-n economia poeziei tale? tot io-ți răspund: nimic! păcatul ăla mare-i că procedeul ăsta funcționează pe oricare vers. sensul nu se schimbă. de ce? fiindcă nu e sens, de-aia!

Mint! Când spun că nu am putut să termin o poezie, mint! Le citesc mereu, de la cap la coadă, cu o conștiinciozitate școlărească. Așa m-au învățat, că e musai să termini ce-ai început de citit, fiindcă suprizele-s pentru temerari. Foarte târziu mi-am dat seama că mințeau. Chip să mă dezvăț, n-a mai fost!
Și-atunci cred că, la modul absolut involuntar, mă răzbun scriind că n-am ajuns decât la jumătate.
Realitatea-i că uneori e un chin pe care doar ăla care-a experimentat durerea feroce de cap știe despre ce vorbesc.
Nu-mi fie luat, deci, în nume de rău - n-aș fi scris acestea dacă textul de mai sus n-ar face parte din amintita categorie a construcțiilor care-mi răscolesc creierii cu vătraiul.
Am citit și răscitit. Dincolo de juxapuneri (fraze, sintagme)nimic n-am înțeles. Îmi pare ca un colaj de vorbe adunate care de pe unde, un fel de joc de tipul "nenea Nae face o baie", tentativă suprarealistă, soi de "champs magnétiques" în versuri, dar construite fără nicio metodă și cărora le lipsește, în mod evident, ineditul originalului.

Știi ceva? ... habar nu am ce-am vrut să spun mai sus! Cred că-i încercarea de-a nota strania senzație rămasă-n urma unui vis. În orice caz, nimic din ce-ai înțeles tu nu-mi amintește de ce-mi amintesc c-am vrut să spun eu...:))
Ceea ce-i foarte bine...
Îți mulțumesc.

Mă bucur, atunci, că nu mi-a ieșit "poezie". :) Săru'mâna.

mă bucur că a zguduit.
cu mulțumiri și scuze că nu dau la timp cu mătura pe-aici...

pentru că cerul nu are gravitație, o metaforă pe această baza nu are prea mari șanse să spună ceva.
"întunericul dintre felinarele pașilor tăi cu sori îm piept" e, de asemenea, absolut ciudată pe plan logic. pașii cuiva au sori în piept? unde-aș putea localiza, chiar metaforic vrobin, pieptul unui pas?
prima strofă e, cumva, ca o promisiune neonorată ...

s-au îngrămădit aici lampioane (care mai de care!), cenușă, făraș, tomberon, pian, acordeon.
nu le pot aduce-mpreună la buenos aires, din păcate.
"s-a înstrăinat insuportabil" nu-mi place deloc. se poate înstrăina careva ... suportabil?
prăbușirea unui lampion înseamnă ceva ... ce? în context de tomberon, zid și făraș?

dap, cred ca ai dreptate. credeam ca daca vorbesc dur despre-o chestie pot sa transmit socul in alta parte. alunecarea asta ar fi trebuit sa fie miza, iar nu confesiunea.
multumesc, Oana.

Realdo,
am pus textul asta la categoria respectiva fiindca n-am dorit sa las loc eventualelor comentarii. cunosc o situatie cand cuvantul "putulica" a fost considerat licentios. so ... am asumat situatia in care cititorul acestor versuri, sau ce-or fi ele, nu trece de primul nivel de semnificatie. nu intentionez sa ofensez pe nimeni. doar sa zgudui.

Aproape uitasem de pliculetele cu praf efervescent. Au avut, asupra mea, efectul madelainei lui Proust.:))

valentin ionut,
foarte multumesc pentru amabilitatea de-a lasa un semn aici.

nu-mi place, aici, forma populară a lui "oricare"...nu am altă explicație decât că sună nepotrivit pe lângă "a devora" (neologic, măcar prin comparație) și că nu găsesc de ce-a fost preferat lui "oricare".
nu-mi place, de asemenea, titlul ... despre care nu pot să spun decât că nu mă cheamă deloc către text.
înțeleg că "important" e pus acolo în balans pentru poetul lipsit de importanță pe care ea ajunge să îl prefere, celorlalți.
din păcate, "a naște" la viitor (din prima secvență)și "a moșteni", tot la viitor (din a doua secvență) se anulează reciproc (întrucât sunt plasate în același orizont), dacă, cine știe cum, reușesc să nu ambiguizeze nefericit totul.

ce mi-a plăcut e că, dincolo de toate astea, reușesc totuși să merg pe firul poetic acolo unde-a vrut poetul să mă ducă.mă pot gândi că tocmai asta-i ideea de bază ... viitorul incert al fiecărui început, și-atunci tot ce-am spus mai sus pică-n derizoriu.:)
motiv pentru care laud ideea dar aș mai lucra puțin la formă.

ca să fie firesc, textul ăsta ar fi trebuit să curgă de undeva și să se termine acolo unde-ar fi vrut el. însă eu am prelucrat prea mult din ce inițial a fost. așa de mult că nu-l mai recunosc și, din păcate, în final nici n-am mai zis ce-am vrut la început să spun.
poate că de-acolo e și senzația de artificial.
...nu văd ce poate fi aproape firesc și fain în ceva ce se împotmolește la sfârșit, ca țiganul la mal, vorba 'ceea...

(nu am simțit nevoia unei profunzimi, ci a unei fandări.)

Andrada, ți-am răspuns și ți-am mulțumit pentru intervenție. Din păcate mesajul e "sub preș", nu înțeleg de ce a trebuit să ajungă acolo.

Silviu, ai dreptate, cred că voi modifica...Mulțumesc că nu te-ai supărat că n-am răspuns imediat.

Silvia, vai, e mai rău decât îmi pot imagina.