Gândul fuge desculț
printre resturi de scoici,
umbre de catarge ce-au străbătut furtuni,
pe faleze înalte de dau să rupă-n valuri,
pe amfore tatuate, spre tine...
Si strig : Aș vrea să afli, dar
părul meu și coama calului
totuna
purtate de timp
împotriva vântului
vor șerpui spre tine
și-și vor face loc
prin câmpii cu mărăcini
prin desișuri de pini
prin păduri de mesteceni
vor săpa
Să mă conduci
mai departe de aceste zile...
posedat de acele nopți
să nu uiți
că ai promis
să îmi arăți
ce e dincolo de forme,
cum e să vrei
să fii oval
să uiți că ai fost rotund
și
... în poala pădurii
ploaia cântă pe frunze
dansează pe ierburi
suspină pe mine ...
Am învățat tema ploii
exersând sărutul franțuzesc,
ritualul de împerechere al cangurilor,
recitând
le lo la li
dansează pe clape de dor
degetele mele înebunite de
dragul tău de felul tău
disperate după fruntea ta
pe umărul meu
după urma ta
pe gatul meu
legănate în ritmul tău
pe frânturi
Crezi că dacă ai învățat să scrii,
ai să poți să-mi faci nopțile albe,
crezi că acum ai dreptul
să-mi numerotezi poarta și să mă rătăcești,
sau poate crezi că acum poți să taci
mai bine și să
M-ai strâns între pleoape
până când am curs broboane
și m-am adunat în coșul pieptului
peste ziare vechi, frunze ofilite,
dresuri deochiate și tutun de pipă.
Ai șters trecutul cu mine,
fără
m-am hatărât să fiu de ceară,
să poți să mă faci fluture
pe cotorul cărții de rugăciuni,
sau bici, când îți aduni gândurile
și le îngrădești în spatele frunții.
să-ți fur amprenta, m-am
Încă o dată m-ai avut toată,
m-ai sădit și m-ai udat,
m-ai rărit și m-ai umbrit,
m-ai cules cu brațele pline
și iată, m-ai avut încă o dată.
Ai să mă ajuți să cresc!
ai spus ca pentru
În ochii tăi
mă scald goală,
până când soarele
apune printre gene,
înot apoi leneș
spre golful acela
unde iriși uriași
cresc sălbatici
fără ca nimeni să știe
că, înlăcrimați,
își pun jos
Să mă legeni fără să-mi cânți,
din ce în ce mai tare,
până când brațele vor agăța norii,
părul meu va împleti sălcii,
dinții vor mușca pământul,
ochii îmi vor ghici soarta în palmă...
Din ce
Acoperișul era verde de mușchi
și maro murdar de frunze putrede,
trăgea să moară odată cu ce mai rămăsese
din casa ta de pe malul apei.
Întins de la apă până la poala pădurii,
cerul cenușiu,
M-ai prins
cu privirea disperată
și m-ai redus,
redus, redus
la o particulă
în formă de surâs,
așa am ajuns
în cupa cu șampanie
la aniversarea
celor singuri.
M-ai prins
când urma să
Mi-ai ghicit viitorul
într-o frunză de cafea,
în timp ce privirea
îți aluneca după
zmei multicolori
iar cu mâna stângă,
cu degetele acelea lungi
cu unghii grena
îți îndepărtai mereu
șuvițele
În față mătase
în valuri,
în spate catifea
grea,
pasi asezati elegant
pe covorul rosu,
suspine și flori
și peste toate
privirea ta
pictând stele.
Urale, fiori,
mâini calde,
bătăi pe
Pe aici,
prin această
vale adâncă,
lacrimile mele
au trecut
zile și nopți,
au format albii,
au căzut în cascade,
au săpat în piatra
sufletului tău.
In primăvara aceea
lacrimile mele
Odată atinsă,
partea aceasta
din mine
a devenit
fir de floare
în mâinile tale,
rază de soare
pe pleoapele tale,
fruct zemos
pentru gura ta,
nostalgie de primăvară
pentru sufletul
Mușc din seva ierbii,
din frunza proaspătă de fag.
Mușc verde și mușc surd
din apa începutului de bine.
Mușc și sărut locul
when everything is green.
Mușc suspinul cucului în nuc
unde frunza
Când frunzele mestecenilor albi
se leagănă, se tânguie, șoptesc,
iarba se apleacă și suspină sub pașii tăi,
când cu îngăduință îți privești mâinile,
cu neâncredere-ți atingi corpul... cu
Am visat o troiță.
Aproape de deal,lângă un drum părăsit.
Lemn acoperit de mușchi verde.Apoi era dimineață.
Dimineață de aprilie,caiși înfloriți...
Lemnul vechi al troiței ieșise din iarnă
ca
Poteci mult umblate
peste câmpuri arse,
peste dealuri sure,
pe unde am mai fost,
încolo și-ncoace,
în sus și-n jos.
Nu e nimeni acolo, acum ?
Poteci coborând
spre mlaștini
stăpânite de
În palmele făcute căuș
pun primele șoapte calde
pentru noul anotimp din mine
ce mă găsește uitată
în cadrul meu de lemn prețios.
Încerc să mă conving că trebuie
să mă zbat iar pentru a găsi
Ne macina timpul iar nisipul
învie legenda începuturilor perpetue.
La bariera dintre sfârșit și început
mă simt albă și bătrână ca valul
ce-și pierde necontenit creasta
la picioarele mele...
Mă
AB