să nu mă topești

m-am hatărât să fiu de ceară, să poți să mă faci fluture pe cotorul cărții de rugăciuni, sau bici, când îți aduni gândurile și le îngrădești în spatele frunții. să-ți fur amprenta, m-am gândit mult mai târziu, când se oprise alarma, trecutul nedrept mă mușcase de călcâi, iar tu erai deja departe de noi. de ceară fiind , te-am inspirat și ai devenit artistul zilei, mâna din care picură sânge deasupra lacului fără valuri, a fost răscrucea carierei tale... mai știi ?... ciudat, atunci când m-am hotărât să fiu de ceară păreai că nu înțelegi nimic, iar acum ai devenit expert în figurine. să nu mă topești în miezul zilei pentru că am să-ți picur pe picioare și am să te unesc cu pulberea drumului, și ai să devii stană de piatră până când un prinț mă va săruta, iar eu îmi voi fi amintit de tine...