Jurnal
Noul anotimp
...din mine
1 min lectură·
Mediu
În palmele făcute căuș
pun primele șoapte calde
pentru noul anotimp din mine
ce mă găsește uitată
în cadrul meu de lemn prețios.
Încerc să mă conving că trebuie
să mă zbat iar pentru a găsi lumina
chiar dacă știu că e mai puțină
și mai rară de cum am lăsat-o,
să mă imaginez pe dealurile mele verzi,
cu gust de mure în gură, strigând
că viața merită trăită... Frumos...
Mă întorc însă la mâinile reci
ce tremură la atingerea firului de lalea,
la ochii adânciți în orbite
după atâtea căutări, la neputința
formelor de a dovedi suveranitatea fondului.
Mă surprind blestemând ruina pe care
am provocat-o în mine cu bună știință,
ca mai apoi să râd ... la ce folos.
Și mă fac că uit iar acel semn mare
de întrebare pe care am omis să-l învăț
și care acum îmi complică viața.
La ce folos...
002.000
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Alina Barzaghideanu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 147
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Alina Barzaghideanu. “Noul anotimp.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alina-barzaghideanu/jurnal/68816/noul-anotimpComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
