Cat nisip...

Ne macina timpul iar nisipul învie legenda începuturilor perpetue. La bariera dintre sfârșit și început mă simt albă și bătrână ca valul ce-și pierde necontenit creasta la picioarele mele... Mă strădui să pătrund în seva cenușiului în care se zbat stindarde albatroșii, dar mă întorc mereu pe tărâmul neputinței, departe de tine, departe de noi. Reușesc să văd cum zboară spre tine, mereu înaintea toamnelor, șirag de doruri verzi, pentru o nouă primăvară, pentru un nou început... Totul până ce cu cealaltă mână ai să întorci clepsidra și am să mă regăsesc dezrădăcinată printre nisipul ce ți se desprinde mereu de pe trup, pentru că ești plaja spre care valurile mele își caută odihna.