alice drogoreanu

sunt bărbați micuți înalți grași/ supli / cu burtă/ fără fini distanți cu barbă/ cu ochelari/ fără cu orgoliile cu oboseala lor mimată detașată ca și mâinile prelungiri de țigări

din acestă retragere grăbită se oprea la întâmplare să mai simt cum fac paranteze în viața mea ca și cum ar fi trebuit să beau apă la răstimpuri încet cu înghițituri mici așa cum scrie la

toate domnișoarele de onoare fugiseră mâncând pământul trebuie să recunoști - nu e foarte demn usucă-ți rochia îți spun e târziu drumul se ridica în zare galben obosit din fereastră în

suntem făcuți să murim am fost aici să spun asta bântuiți de tristeți nenumite bolnavi de ceea ce nu știm adevăratul război e în cușca invizibilă libertatea noastră amintiri despre lucruri care nu

de departe îmi ascult tocurile faianță și metal faianță și metal moartea strălucește o sinceritate imensă cu toți dinții avem aici un aspic profesionist în Y ating carnea de

e o haltă te împiedici în sertare ca să apară, ce urme ce degete certitudinea sinapselor nostalgic acrișoare niște butoni auriți vălmășiți printre chibrite biscuiți cercei lipsă rânduri defecte din

îmi tot spunea că dragonul veghează afară măcelul dinăuntru între 2 țigări nu deschide vânzătorilor ambulanți și bea rom-and-cola după perdele până adoarme am spus da peste creștetul ei, da se

eu pun data aici aplicând în mod elegant mediului un ah un uh povestea cu nevoile mă interesează în mod particular desenez diferența linie albă linie albă personalizează asta un

e o blind date de fiecare dată când pozezi ca și cum nu ți-ai fi lipit buzele pe alții și te-ai fript pe scări ziua venea cu pași mici am turnat cafea atent în căni o picătură a curs pe lângă și

cine/ de ce/ cum/ ce/ nu contează 2 personaje s-au oprit acolo unde începeau nu tuși nu răsufla nu întrerupe jocul întâmplării ăsteia pori piele păr nesomn lumina ochilor i-ar aduce în

am dormit o vreme casa era lungă avea camere multe banale ca un hotel iarna ferestre uși inutile închideau sărăcăcios un miros de viață uscată se lipea de perete mi se părea imens alb și

m-aș îndrepta către un raft mai înalt unde să-mi propun un fel de poezie domnule break on through to the other side se vor da Premiile Industriei de Iubărit și tu nu știi cum e să ți se fi

iată cerneala pe degete fără grabă aprind câte o jumătate din zi bacșiș pentru bacșiș orele urmează regulile casei lumina să fie slabă sincer interesată de tine un aer ține discret umbra

cine știe cine sunt să ridice mâna se iau hainele la intrare, olea așa fiecare cu traducerea în frunte tu pui degetul ce interesant pare caldă tu - ochii, tu – urechea a, da încă bate ceva se

așa s-a murit ca o lamă folosește o monedă la intrare îți spun n-are nici un mesaj copacul ăla nici o noimă în suspans o picătură stă de ce să o ai? nu fi poet ar putea fi o lacrimă nu e a trecut